Un indemn cu drag!

Pentru ca fiecare inceput bun are nevoie de incurajari si ganduri senine

Sa nu renunti niciodata!
Daca e nevoie,
mergi singur catre victorie!
Va fi mai dulce.
Daca e nevoie,
recunoaste ca ai nevoie de ajutor!
Tot ajutorul se afla in tine.
Daca e nevoie, fa o schimbare!
S-ar putea sa schimbe cursul vietii tale.
Daca e nevoie, continua!
Caci ce pare imposibil
este asa doar daca renunti.
Daca e nevoie, opreste-te!
Si o noua viata va incepe.
Daca e nevoie, asteapta!
Miracole se intampla in fiecare zi.
Daca e nevoie, mergi inainte!
Visele te-asteapta.

Un inceput cat mai bun, plin de impliniri si bucurii!!!
:) :) :)

Doe. John Doe. Mysterious John Doe

"I woke up in an island off the coast of Seattle. I didn't know how I got there ... or who I was. But I did seem to know everything else. There were things about me I didn't understand ... the brand, being colorblind, extreme claustrophobia. And while my gifts provided answers for others, I still search for my own. My name is John Doe."

Cam asta ar fi pe scurt povestea lui John Doe. Un barbat care se trezeste intr-o dimineata pe o insula, care stie absolut tot despre orice, mai putin date despre el: cine este, cum il cheama sau orice altceva legat de trecutul sau pana in acel moment. Astfel, el incepe aventura identificarii propriei persoane. Datorita abilitatilor sale reuseste sa ajute politia sa rezolve diferite cazuri care implica furt, rapiri, crime. Putin cate putin, incepe sa adune date despre el in incercarea de a se descoperi ca persoana. Afla ce ii place, ce nu... sau cel putin incearca.
Este un serial care te ”prinde” atat pentru informatiile furnizate de catre Doe ( din orice domeniu; acuma nu stiu cat de adevarate or fi, dar interesante cu siguranta sunt ), cat si pentru intamplarile prin care trece si modul in care reuseste sa dezlege misterele. Din pacate, exista un singur sezon, iar ultimul episod cu siguranta te face sa iti doresti sa vezi continuarea. Din pacate, aceasta nu mai exista.
Am vazut acest serial prima data pe Tvr 1. Stateam cu verisorul meu seara, abia respirand ca sa nu o trezim pe bunica. Nu prea ne lasa sa ne uitam la televizor, iar dimineata cand era dat in reluare noi eram pe deal la treaba. Singura noastra sansa era sa stam cat mai cuminti si sa ne rugam sa putem vedea episodul. Acum ca l-am gasit pe internet, am avut ocazia sa-l revad. Am cautat ceva informatii despre cum ar fi putut sa continue povestea. Nu m-a incantat cine stie ce. Toate crimele se invarteau in jurul unei societati secrete care il vroiau pe Doe datorita cunostintelor sale. Acestea i-ar fi ajutat sa implineasca un destin. In fine, chestii din astea in care eu nu cred. Insa, per ansamblu, mi-a placut serialul si ideea de baza: existenta unui om atat de inteligent, o enciclopedie mobila practic.
Daca il recomand? Cu siguranta. Fac insa o singura precizare: fiti atenti la simboluri si luati aminte ;)

Surpriza de vineri seara

In seara asta am fost placut surpinsa. Dupa o zi in care am stat departe de calculator si internet, zi in care am inceput sa rascolesc toata casa pentru inevitabila mea reintoarcere in Iasi, respectiv camin, n-am simtit nici macar pret de o secunda ca voi avea parte de o intamplare care ar putea fi incadrata cu succes in categoria ”na ca s-a intamplat desi nici macar nu te-ai gandit, daramite asteptat”.
Desi mi-am propus sa ma ocup de chestia asta cu ceva vreme in urma, sa o iau din timp, fara ca macar sa ma gandesc, cand m-am trezit n-am dat fuga la laptop sa-mi verific mailurile, ci m-am apucat de sortat haine, carti si facut liste cu tot ceea ce am nevoie la camin. Cam asa mi-am petrecut eu ziua, pana spre seara cand am zis ca ce-i prea mult strica. E imposibil sa termin totul intr-o singura zi asa ca am hotarat sa ma opresc si sa imi inchei seara cu urmarirea unui episod sau doua din serialul pe care il urmaresc momentan: John Doe ( despre el voi povesti cate ceva in momentul cand dau gata sezonul si nu mai am mult ).
Am intrat pe mess cu toate ca stiam ca n-am cu cine vorbi, dar am zis sa raman available si m-am apucat de serial. Pe la jumatatea celui de-al doilea episod primesc un filmulet de la o persoana tare draga mie cu care nu mai vorbisem de aproape 3 ani. Am zis ca o fi un mass sau ceva de genul, nedandu-mi seama ca era modul lui firesc (caracteristic si mie de altfel ) de a incepe o discutie. Vazand ca nu dau nici un semn, persoana in cauza a fost nevoita sa ma abordeze intr-o maniera specifica noua si mai ales perioadei in care am pastrat legatura cel mai strans.
Tin minte si acum cand l-am cunoscut. Eram in clasa a 12-a, ai mei mi-au cumparat laptop, mi-au pus si internet asa ca toata ziua numai in fata lui eram. Baietii de la internet mi-au instalat mirc-ul si eu, constienta de faptul ca voi merge la facultate si dornica de a-mi face cat mai multe cunostinte am zis ca e o modalitate buna de a intalni astfel de persoane. In acea perioada eram obsedata de Iasi si de tot ceea ce implica acest oras, astfel incat pe mirc intram pe #iasi si asteptam sa cunosc ceva studenti. Intr-una din seri m-a abordat un baiat. Mi-a spus ca era la Feaa, iar eu avand o colega de clasa care dorea sa urmeze acea facultate am zis ca e un prilej bun de a-l intreba ce si cum merg lucrurile pe acolo. Am mai discutat cateva chestii minore, apoi ne-am luat ramas bun. In alta seara, acelasi baiat ma cauta din nou. El nu m-a mai tinut minte, insa mie imi erau cunoscute maniera de a vorbi si informatiile pe care mi le dadea. Si uite asa, zi de zi intram pe mirc in asteptarea lui. Nu ne gaseam de fiecare data pentru ca eu aveam scoala, el avea facultatea... dar dupa o perioada lunga de tachinari pe mirc am facut schimb de adrese de messenger si de atunci a inceput toata nebunia. Cand a inceput vacanta mi-a parut rau pentru ca el pleca acasa si acolo nu mai avea net. Ajunsesem la un moment dat sa-i duc dorul. Ca amic, nimic mai mult. Dupa bacalaureat apare pe mess. Eu eram in culmea fericirii. Ma anunta ca are net acasa si ca vom putea vorbi mai des. Din acel moment am creat o legatura foarte puternica. Vorbeam zi de zi, glumea, ne povesteam fiecare ce a facut, evocam experiente trecute, ne ajutam unul pe celalalte cu sfaturi, ne trimiteam poze si melodii si filmulete haioase, m-a ajutat cand am dat pentru permisul de conducere. Offf... dar cate nu au fost... Eram pe aceeasi lungime de unda. A fost, poate, perioada in care am ras cel mai mult si m-am simtit cel mai bine. Nu vroiam nimic mai mult de la el, eram prietenii cei mai buni. Am ajuns la facultate, ne-am cunoscut fata in fata, am mai pastrat o vreme legatura si apoi... el si-a gasit perechea si eu nu am mai putut vorbi cu el din cauza ei.
Astazi, dupa aproape 3 ani, ne-am regasit. Am vorbit, am glumit si am ras exact asa cum am facut in acea vara cand eram doar noi doi. A fost tare placut si am fost tare fericita. Chiar credeam ca nu vom mai vorbi niciodata. Iata ca, pana la urma, niciodata sa nu spui niciodata si ca unele lucruri se intampla exact atunci cand te astepti mai putin sau chiar deloc.
Sunt bucuroasa ca am vorbit cu el, a fost omul care m-a invatat multe, cu care m-am simtit eu, care m-a ajutat si care a stiut cum sa se poarte cu mine. A fost cel mai bun prieten. Mi-a spus ca vom mai vorbi. Sper sa se tina de cuvant. Cu toate ca nu mai am discutiile noastre din acea vara ( le-am pierdut cand mi s-a stricat laptopul si regret tare mult ), il am in lista, stiu sigur ca ma are si el la randul lui si stiu ca vom mai vorbi intr-o zi. Cand? Nu stiu nici eu. Ceea ce stiu cu siguranta este ca se va intampla...candva :)

Gilmore Girls

Tocmai am terminat de vizionat ultimul episod din unul din serialele mele preferate: Fetele Gilmore. Imi amintesc prima data cand am dat de el. Cred ca eram in vacanta de vara si nu cred ca intrasem inca in clasa a noua. Cum nu aveam pe atunci calculator, singura sursa de informare era televizorul, asa ca oscilam intre Mtv ( tin minte ca asteptam sa vad un videoclip care in ultimele doua zile fusese difuzat la aceasi ora, astfel incat aveam impresia ca si in zilele urmatoare va fi la fel ) si celelalte canale ( in principal posturile de desene animate :D ). Am dat intamplator pe Pro tv unde am vazut o actrita care mi s-a parut foarte frumoasa, iar dialogul amuzant pe care l-am urmarit ulterior m-a convins ca actrita asta le are pe toate ( si frumusete si carisma ) si am abandonat Mtv-ul in favoarea acestui film/serial...inca nu stiam ce era. Din acea zi, de fiecare data la ora 13 eram in fata televizorului nerabdatoare de a urmari alte aventuri ale acestor fete care mi se parea ca aveau viata perfecta. Din pacate, nu mai stiu din ce motive, nu am reusit sa vad multe episoade. Nici macar atunci cand eram in liceu si serialul a fost difuzat pe Acasa nu am reusit sa vad toate episoadele. Tin minte ca mamei nu ii placea absolut deloc serialul si pentru ca la acea vreme aveam un singur televizor, au fost mai probleme pentru mine in incercarea de a o convinge sa ma lase o ora si pe mine sa-l urmaresc. Mi-a parut rau, pentru ca imi placea foarte mult. Nu stiu de ce, poate datorita relatiei mama-fiica, poate pentru intreg conceptul de orasel mic plin de traditii si oameni prietenosi care se cunosc si se ajuta intre ei ori de cate ori este nevoie, poate pentru ca intr-un fel imi imaginam asemanator anii de liceu si ulterior, cei de facultate.
Povestea serialului e simpla: Lorelai Gilmore, o femeie puternica si carismatica, a crescut-o pe fiica ei, Rory Gilmore, singura. Datorita faptului ca a nascut-o la 16 ani, cele doua se afla pe aceeasi lungime de unda, inclusiv in ceea ce priveste mancarea, muzica si chiar hainele. Lorelai o ajuta pe fiica ei sa urmeze cel mai bun liceu pentru a putea ajunge la cea mai buna facultate. Aventurile celor doua pornesc de aici si mai departe nu mai spun nimic pentru a nu strica farmecul serialului.
Am un singur regret: nu imi place in totalitate cum s-a sfarsit. Nu-mi place deloc faptul ca Rory n-a vrut sa combine viata de familie cu cariera. Eu sunt convinsa ca putea. Si eu am fost in locul ei, am vrut sa am si eu o cariera in jurnalism doar ca la mine n-a fost sa fie. Ea a refuzat cererea in casatorie a unui baiat perfect doar pentru ca... nu stiu. Cel putin stim ca Lorelai s-a stabilit in ceea ce priveste viata sentimentala, dar Rory m-a dezamagit.
Ma bucur ca am reusit sa-l vad, chiar daca a trecut atata timp. Per total a fost un serial care m-a ”prins”, mi-a placut foarte mult si pe care il recomand tuturor celor care sunt fani ai umorului, tineretii si acestui spirit :)

Pun punct. Si o iau de la capat

Fie ca vreau, fie ca nu vreau... se anunta noi schimbari. Nu sunt absolut deloc o fana a schimbarilor, a noutatilor si a altor lucruri de acest gen, insa, cand trebuie, trebuie si gata.
Prima schimbare pe care vreau sa o fac este in legatura cu blogul. Dupa cum se poate observa, i-am schimbat aspectul. Chiar daca imi placea foarte mult cum arata inainte si chiar daca m-am gandit ca la o eventuala schimbare il voi face mov ( culoarea mea preferata ), sosirea toamnei ( pe care o ador pana la cer si inapoi ) mi-a dat ideea de a presara cateva frunze si pe aici ( cel putin pana la inceperea iernii, un alt anotimp pe care il ador in aceeasi masura precum toamna ). Iata, deci, noua hainuta in ton cu toamna a blogului meu. De asemenea, mi-am propus sa nu-l mai las singurel atata amar de vreme. Blogul acesta se va transforma in jurnal, twitter, observator si tot ce tine de acest domeniu pentru ca mi-am propus sa notez aici aproximativ tot ce simt, vad, aud si consider ca merita a fi impartasit. Vreau sa fac din acest mic coltisor un spatiu vast al unei parti din lumea mea. De aceea, sper ca evenimentele ce vor urma isi vor gasi loc si pe aici.
O alta schimbare inevitabila este cea a unui nou inceput in viata mea: masterul. Ceea ce inseamna: alti cativa noi colegi, lipsa unor foarte buni colegi care mi-au fost alaturi, un nou camin, o noua camera, noi colege de camera, noi profesori, deci altceva. Toate acestea necesita si o anumita schimbare a mea, schimbare ce se deruleaza de ceva vreme si care cred ca va mai dura o perioada. La urma urmei, lucrurile bune au nevoie de timp ( cel putin, in cazul meu asa se intampla ). Recunosc ca nu imi prea place cum am inceput, se vede lipsa acuta a exercitiului dar nu ma mai intorc. Asa cum e, merg inainte si sper la mai bine.
Deci: las in urma tot ce a fost si ma concentrez asupra a ceea ce va urma. E tare greu, pentru mine cel putin. Imi doresc atat de multe si vreau sa intreprind atatea lucruri... oare voi reusi?

Mult prea multe...

Chiar si acum, dupa atata vreme, imi e greu sa scriu. Sa ma reapuc de scris. Nu as sti de unde sa incep si cu ce sa termin. Nu-mi dau seama cum de am reusit sa las sa treaca atat de mult timp pana la o noua postare. Chiar daca am avut muuulte probleme legate de facultate, licenta, diferitele activitati din vacanta, tot nu-mi vine sa cred ca nu m-am oprit macar 5 minute din ritmul acesta alert pentru a mai nota pe blog cate ceva. Au avut loc atat de multe evenimente care ar fi meritat sa fie amintite aici. Unele dintre ele s-au concretizat in titluri si se afla si acum salvate in folderul lor, animate de ideea ca: ”o sa scriu despre asta mai incolo, bine ca stiu despre ce e vorba”.
Am vrut sa scriu acest lucru pe 31 august. Am zis ca e momentul perfect pentru a lasa totul in urma si pentru a o lua de la capat. M-am gandit ca, o data cu sosirea toamnei, voi avea parte de un nou inceput atat pe blog, cat si in viata mea. N-am calculat bine si se pare ca nu a fost asa cum am gandit eu. Nici nu as fi crezut ca aceste randuri vor aparea astazi, intr-o frumoasa si friguroasa zi de sambata...
In mod obisnuit, cand abandonez unele lucruri, am tendinta sa le dau uitarii continutul dar sa pastrez forma. Asa am vrut sa fac si cu blogul acesta. Sa-l las sa ramana pierdut prin spatiul virtual si eu sa imi construiesc altul. Dar...m-am gandit ca n-as vrea sa renunt la acesta. O data pentru ca am muncit ceva la el si apoi, chiar daca l-am dat uitarii atata timp, mi-e drag. Asa cum e el, cu ce am scris pe aici.
De aceea, imi promit ca de astazi sa nu mai fac aceeasi greseala si sa ma ocup mai serios de blog. In fond si la urma urmei, e o mica parte din mine. N-as vrea sa renunt la ea.
Poate ca voi mai evoca intamplari din trecut, evenimente care nu au avut sansa de a fi amintite la vremea lor, insa nu promit nimic. Totul depinde de cat de mult ma vor influenta acestea.
De acum inainte, conteaza doar prezentul pe baza caruia se construieste viitorul!

:) :) :)

Pentru tine...

Mi-e atat de dor de tine, incat fizic ma doare. Iti simt atat de tare lipsa, incat nu pot sa mai vad nimic altceva in jur care sa ma bucure. Mi-as dori atat de mult sa te vad, numai sa te vad, sa te observ, sa te admir, incat as fi dispusa sa renunt la alte lucruri numai pentru a face asta.
Cu toate acestea, tu nu stii asta. Nici nu cred ca vrei sa stii pentru ca asta ti-ar complica existenta simpla si frumoasa. Nici eu nu vreau sa-ti spun pentru ca as simti ca te-as forta intr-o anumita masura. Asa ca aleg sa tac si sa sufar. Eu ma chinui si ma complic, tu traiesti simplu si fara griji. Nu te condamn pentru asta, vreau numai sa fac si eu parte din existenta ta.
Mi-e atat de tare dor de tine, incat... as face orice ca sa te revad. Oare voi mai avea ocazia?