Nu imi vine sa cred ca iarasi am parte de... esec. Am ajuns la concluzia ca viata mea e formata dintr-un lung sir de evenimente urate, presarate ici, colo cu un moment frumos ( asta ca sa nu am motive sa reprosez ca mie mi se intampla numai rele sau poate pentru ca altfel chiar as innebuni de-a binelea ) care impreuna alcatuiesc cea mai proasta telenovela posibila.
Se pare ca unele lucruri nu sunt pentru mine. Nu le merit sau... nu stiu. Ideea e ca unii au parte de tot ceea ce isi doresc si isi bat joc, iar altii oricat de mult ar vrea sa obtina, nu primesc. Orice ar face, oricat s-ar chinui, nu merge si cu asta basta. Degeaba li se reproseaza ca sunt lasi, ca nu incearca. Uite ca se poate sa incerce si totusi sa nu le iasa. Cam asa am patit eu. Motiv pentru care, de azi inainte nu mai incerc niciodata absolut nimic. Orice mi-ar zice unii, oricat de mult m-ar incuraja, nu o sa mai ascult de nimeni. Din atatia oameni si o suta de pareri nu mai stii ce sa alegi. Nu vreau nici compatimire ( de asta nu vorbesc mai deloc despre supararile mele, adica spun doar: "Sunt suparata" si atat, nu mai dau explicatii ), nici regrete, nimic. Vreau doar liniste si sa ma lipsesc de complicatii. Nu mai pot. Sunt epuizata psihic. Nu mai am chef de nimic. Stiu ca as avea alte si alte motive care sa ma ajute sa depasesc si aceasta infrangere dar nu cred ca are rost sa le mai dau crezare. In fond si la urma, urmei... pentru ce? Nu am fost niciodata genul optimist si ori de cate ori am incercat, nu mi-a iesit. Asta e, asta sunt. Ce sa fac?
Ideea sta in felul urmator: nu regret ca am incercat, nu regret ce s-a intamplat, regret urmarile. Pana la urma, era de asteptat sa se intample asta, ca doar e vorba de mine, nu de altcineva. In fine, asta e. Doare al naibii de tare. Urasc ca iar trebuie sa trec prin situatia in care am simtit ca am atins ceea ce era de neatins si ca mi-a scapat printre degete. De ce, de ce, de ce? Nu pricep. Evident ca e vina mea, alta scuza nu gasesc dar... m-am saturat sa am parte de astfel de esecuri, de astfel de greseli. Nu mai pot. M-am saturat. Nu mai fac fata. Stiu ca pe Anca asta nu o place nimeni, ca toti o vor pe Anca cea vesela, plina de viata, pusa pe sotii si pe glume, dar in felul acesta acea Anca va disparea pe zi ce trece pana nu va mai exista deloc.
Sunt trista si nimeni si nimic nu ma poate consola. Ar fi un singur lucru care m-ar putea scoate din aceasta stare, dar se pare ca acel ceva nu ma vrea pe mine, e de neatins, mi-e interzis si eu ca un copil rebel ce sunt nu vreau sa accept asta. Life is funny, isn't it?
2 comentarii:
mai bine sa regreti ceva ce ai facut decat ceva ce nici macar nu ai incercat;).
ai invatat lectia asa ca data viitoare adu, adauga acel "plus" care acum a lipsit dar pe care l-ai retinut, l ai observat;)
nu renunta fix acum cand ai inceput sa schimbi intr0un fel lucrurile. si sa stii ca subsemnata trece si ea printr o perioada in care oboseala psihica este la cote maxime... dar ma gandesc ca desi e rau acum...daca renunt la a mai incerca sa schimb lucrurile, daca renunt sa le fac sa fie asa cum vreau eu si nu cum vor ele...daca acum e rau...nu voi permite sa fie si mai rau de atat, si mai greu...daca ar fi mai rau chiar ca as innebuni...asa ca...sa fim totusi optimiste, sa zambim cu sufletul pentru cei care sunt totusi alaturi de noi. macar fata de ei sa nu gresim:)
ce zici? incercam?
pana primesc raspuns..take care si primeste multi pupici dulci si imbratisari calde si mai multe...from...me:)
Eu prefer sa regret ca n-am facut pentru ca in felul acesta ma scutesc de durere. Ce sa fac? Eu functionez invers ca majoritatea oamenilor, nu stii? :D
Si chiar nu imi dau seama ce a lipsit, deci habar nu am ce sa adaug in cazul in care va mai exista o "data viitoare".
Momentan nu mai am putere sa lupt, poate ca nici nu mai vreau sa incerc. Pe undeva constientizez ca nu e bine asta, dar ma incapatanez sa o fac. Oricum, de azi inainte am sa am mare grija la momentele vesele din viata mea pentru ca stiu sigur ca ele vor fi umbrite de o tristete si mai mare!
Iti multumesc ca esti mereu prompta si ca ma veghezi din umbra ;)
te pup si sper sa treci si tu de norul asta negru ( care nu e de la vulcanul ala din Islanda, ci... din sufletul nostru ) >:D<
Trimiteți un comentariu