Invest in love

Cu cat te implici mai mult sau cu cat investesti mai mult in ceva, cu atat e mai mare rasplata. Dar trebuie sa fi dispus sa risti si in acelasi timp sa intelegi ca ai putea sa pierzi totul. Daca iti asumi riscul, daca te implici ( investesti ) cu intelepciune, rasplata s-ar putea sa te uimeasca. Cel putin asa se zice. Asa sa fie oare?
Nu mi-a placut niciodata sa risc pentru ca de fiecare data cand am indraznit sa risc, am pierdut. Nu-mi place sa pierd, mai ales ceva ce imi doresc foarte mult sa am. Nu sunt o rasfata, nu vreau sa am totul. Imi selectez bine lucrurile pe care mi le doresc. Iar atunci cand stiu ca imi doresc ceva si acel ceva e in fata mea, daca nu vine el la mine, nu merg nici eu la el. De ce? Foarte simplu: ca sa nu-l pierd. E dureros sa vrei ceva si sa nu ai, dar cred ca e si mai dureros sa risti sa atingi ceva, iar apoi acel ceva sa dispara definitiv din viata ta. De multe ori prefer sa ma complac in aceasta stare: nici nu am, dar nici nu alung. E un gand chinuitor care, culmea, ma ajuta sa trec de la o zi la alta. Asta, cel putin, pana gasesc alta solutie mai putin dureroasa.
Noi oamenii, investim in multe lucruri. Vrem sa obtinem absolut tot ceea ce se poate de la viata. Ma intreb, insa, are vreun rost? Pentru unii poate ca da, pentru altii poate ca nu. Am aflat insa ca singura si cea mai valoroasa comoara care nu se sfarseste niciodata si care ramane cu noi vesnic e dragostea. Nu ma refer aici la dragostea aia care azi vine pentru ca mi-a facut un bine si maine pleaca pentru ca nu mi-a mai facut pe plac. Vorbesc despre acea dragoste care creste pe zi ce trece desi nu are motive sa o faca. Evoc acea dragoste care te face sa simti o secunda ca pe o eternitate, care iti face inima sa tresalte ca un copilas in fata unui cadou de Craciun, care te face sa zambesti mereu desi nu ai avea motive concrete sa o faci, care te face sa uiti de toate grijile, necazurile, greutatile si supararile numai pentru simplul fapt ca o ai pe ea... dragostea.
Fiecare o percep in mod diferit: dragostea de parinti, dragostea de frati, dragostea de rude, dragostea de colegi si profesori, dragostea de prieteni, dragostea de tara, dragostea de natura, dragostea de iubit/iubita, dragostea de sot/sotie, dragostea de copilul tau, dragostea de Dumnezeu. La un moment dat, avem parte de fiecare forma a dragostei, insa trebuie sa ne folosim intelepciunea pentru a sti sa o primim si cel mai important, sa o daruim.
Pana la urma, singura investitie care nu te va lasa cu buzunarele goale e dragostea. Merita! Chiar daca o pierzi, nu-ti ia totul. Iti lasa amintirea... amintirea ca ai avut-o, ai simtit-o, te-ai bucurat de ea... dar n-ai stiut sa o faci sa ramana!
E un risc si acesta, a investi in dragoste. Cat de mult oferi, cat de mult astepti sa primesti... Ma intreb, oare mai exista oameni care sa iubeasca pur si simplu, fara sa isi afiseze iubirea peste tot, fara sa-i faca reclama in gura mare, fara sa astepte ca efortul acesta sa-i fie rasplatit? Care doar sa iubeasca si sa se bucure de faptul ca iubesc? Mai sunt... dar putini...
Sa nu va fie frica sa investiti in dragoste. E cel mai frumos lucru, cel mai fin, cel mai gingas, cel mai minunat... e oxigenul nostru, e hrana noastra, e totul!
Dragostea se dovedeste prin fapte, nu prin cuvinte! Dragostea se descopera singura, nu i se face reclama gratuita. Dragostea adevarata trebuie pusa mai presus de orice pentru ca ea ne indruma pe calea cea buna.
Iubiti-va mult! Iubiti-va frumos! Iubiti-va curat! Iubiti-va asa cum o fac copiii inocenti! Sacrificati-va pentru iubire! La un moment dat... va veti convinge ca totul a meritat ;)

Decalogul tacerii

1. Taci, cand nu ai de spus ceva valoros!
2. Taci, atunci cand ai vorbit destul!
3. Taci, pana cand iti vine randul sa vorbesti!
4. Taci, atunci cand esti provocat!
5. Taci, cand esti nervos si iritabil!
6. Taci, cand intri in Biserica, pentru ca Dumnezeu sa iti poate vorbi!
7. Taci, cand pleci de la Biserica, pentru ca Duhul Sfant sa poata imprima in mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit!
8. Taci, cand esti ispitit sa barfesti!
9. Taci, cand esti ispitit sa critici!
10. Taci, cat sa ai timp sa gandesti inainte de a vorbi!

Sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro

O sesiune geroasa

In ultimele zile am avut parte de... ceva ce nu am mai simtit de foarte multa vreme, inca de cand eram eu mititica, pe la vreo 5, 6 sau poate 7, 8 ani. Au fost cele mai geroase zile. A fost atat de frig incat atunci cand ieseam afara simteam ca imi strapung mii de cutite corpul, ca ma musca cineva de fata si narile mi se lipeau de nu mai puteam respira. Frumoasa senzatie :))
La Iasi am prins 21 de grade cu minus. Acasa la mine s-a ajuns si la -30. Daca n-as fi avut de iesit afara toata ziua, poate ca nu m-as fi plans. Daca as fi fost acasa la mine, unde sunt sigura ca ar fi fost cald si bine, m-as fi bucurat de toate acestea. In schimb, n-am avut altceva ce face decat sa indur ceea ce este. Mi-am dorit frig, frig a fost! Plata a fost aceea ca a trebuit sa-l simt pe propria mea piele.
In alta ordine de idei, am inceput sesiunea. Saptamana aceasta am predat 2 proiecte, pe maine mai am un referat. Saptamana viitoare am 3 examene si alte 3 proiecte. Partea frumoasa e ca intr-una din zile am de predat 3 proiecte si de sustinut un examen. Nu e aglomerat deloc, traiasca noul sistem universitar!
In ultima vreme la xerox sunt cozi mai lungi decat la paine calda. Creste direct proportional interesul pentru adunarea cursurilor cu scaderea temperaturilor. Urmeaza un lung sir de nopti pierdute, umplute de unii cu cafea, de altii cu dorinta ca toate acestea sa ia sfarsit. Oboseala va atinge cote maxime. In aceasta perioada vom aprecia mai mult putinele ore de somn si ne vom promite ca dupa ce examenele se vor termina sa recuperam ceea ce am pierdut. Vom incerca sa invatam in 3 zile ceea ce nu am invatat un semestru intreg. E perioada cea mai putin asteptata, insa fara de care nu putem trece mai departe.
Daca gerul nu se mai inmoaie macar un pic, cel putin nu vom fi tentati sa iesim afara. Desigur ca asta nu inseamna ca atentia noatra va fi indreptata cel mai mult asupra invatatului, dar totusi...
Va doresc mult spor la invatat si ajutor de Sus pentru a putea trece cu bine si de aceasta sesiune.
De asemenea, va doresc multa caldura sufleteasca in conditiile in care frigul de afara persista.
O sa revin cu poze pline de zapada facute de la geamul caminului meu :)

Fidela lucrurilor simple

Apreciem lucrurile importante cu adevarat abia in momentul cand suntem pe punctul de a le pierde, cand ne sunt luate pentru o perioada din viata noastra sau cand le-am pierdut definitiv.
Ce prostie, nu? Parca o cautam cu lumanarea. Desi ni se spune, ni se explica, ni se arata, vedem greselile altora, daca nu o facem noi insine nu suntem pe deplin convinsi ca ni se poate intampla asta tocmai noua. De abia cand suntem constransi, atunci apreciem cu adevarat ceea ce avem.
Sa ne gandim... cati dintre noi apreciaza sincer faptul ca seara, dupa o zi istovitoare de munca, au o familie la care sa se intoarca, au un acoperis deasupra capului, se bucura de o masa calda, de un pat moale, de un somn odihnitor? Cati dintre noi se bucura dimineata cand vad soarele si multumesc pentru ca s-au trezit sa-l vada? Cati dintre noi apreciem simturile astea pe care ne-am obisnuit sa le avem ca pe un drept ce nu ne poate fi luat? Cati apreciem faptul ca putem vedea, ca putem auzi, ca putem simti gustul, ca putem atinge, ca putem mirosi?
Prea putini sunt cei care se gandesc la lucrurile acestea... iar cei care sunt privati de aceste "drepturi" le considera drept cele mai mari bogatii. Noi, ceilalti, care deja ne bucuram de toate astea, nu le mai acordam importanta cuvenita, vrem mereu din ce in ce mai mult. O data obtinut insa lucrurl mult dorit, nu ne oprim sa-l apreciem, sa ne bucuram de el, sa multumim ca ne-a fost daruit... deja trecem la urmatorul obiectiv ce trebuie atins...
Sunt momente in care as vrea sa prelungesc clipele acestea in care realizez ce e cu adevarat important la nesfarsit. Sa nu uit nicicand cat de importante sunt si zi de zi sa ma opresc 3 minute si sa multumesc pentru ca le am.
In perioada sesiunii, a predarii vreunor proiecte, atunci cand pierd noptile ( cu sau fara voia mea ) imi amintesc de un pat moale, de o perna pufoasa si de odihnitorul somn. Sunt ore nepretuite. Insa cand nu ma preseaza nimic, timpul acela in folosesc altfel, reduc din ceea ce e important si il pierd cu ceea ce este nefolositor. Cat de important este sa stim aceste lucruri, sa le constietizam. Sa fim crescuti cu toate acestea, sa ne devina ca a doua natura.
Intotdeauna gasim cate un motiv de nemultumire in viata noastra si ne concentram atat de tare pe acela, incat uitam cu desarvarsire orice altceva. Avem nevoie de o schimbare, de educatie, de un impuls... si mai ales, avem nevoie de motivatie, ca putere si sprijin vine de Sus din belsug!
Sa nu uitam, lucrurile care trebuie pretuite, cele care sunt importante cu adevarat, cele de care avem nevoie sunt lucrurile simple. Cele de care avem parte zi de zi, dar nu le observam. Cele pe care deja le avem, dar nu le valorificam. E nevoie de exercitiu, insa cu vointa se poate face orice.
Nu stiu ce-si propun altii, ce gandesc legat de toate aceste "nimicuri" dar tare m-as bucura sa aflu ca pe lume exista mult mai multi oameni care sa aprecieze toate acestea decat cred eu.
Asa ca, de azi inainte, imi propun cateva lucruri. Dupa ce o sa imi fac listuta, o sa o postez. Aman un pic acest moment pentru ca vreau sa fiu sigura ca o sa cuprind absolut tot si cine stie... poate ca intre timp o sa apara si ceva nou ce trebuie adaugat :) Deci keep your eyes on...
what's really important in life ;)

Mici/mari frustrari de moment

Am realizat ca cele mai bune postari le fac chiar in momentul in care imi trece o idee, un gand prin minte sau cand ma aflu in plina desfasurare a unor evenimente ( fie fac sau iau parte la ceva deosebit, fie traiesc anumite sentimente ).
Momentul cand scriu aceste randuri este unul de acest fel. Nu cred insa ca va fi o postare reusita pentru ca nu am ganduri frumoase in minte si nici o priveliste prea placuta.
Observ in ultima vreme, cu multa durere, cata falsitate, interes, individualism, rautate exista in jurul meu. Stau cateodata si ma intreb: toate acestea pentru ce?
Nu se poate, oare, sa renuntam la falsitate si sa fim prieteni in adevaratul sens al cuvantului? Sa fie din inima orice gest, nu din politete sau "pentru ca trebuie"? Sa fie faptele cele care vorbesc, nu niste simple cuvinte mult prea usor de zis?
Nu se poate, oare, sa renuntam a ne da pe langa cineva, urmarindu-ne propriul interes iar pentru aceasta scopul sa scuze mijloacele?
Nu putem renunta, oare, un pic la noi, la egoismul nostru, si a ne arunca privirea si asupra celorlalti care au nevoie de noi? Astazi mergem pe principiul "intai eu si daca am chef ma mai gandesc si la altul". Intai sa am eu, sa fac eu, sa imi rezolv eu si pe urma poate am timp si de tine. De ce trebuie sa-i facem pe altii sa depinda de noi, sa stea dupa noi si dupa bunul nostru plac, cand am putea sa-i ajutam pur si simplu si apoi atat noi, cat si celalalt sa-si fructifice timpul mai bine. Timpul asta neiertator care atat de repede trece si noi atat de naivi il pierdem cu nimicuri...
Nu putem, oare, sa inlocuim ura, prostia si rautatea din lume cu dragostea? E chiar atat de complicat? De ce nu incercam sa gasim bucuria in persoana celuilalt si nu in a noastra?
Da... mici frustrari de moment pe care nu am cum sa le rezolv... si inca nu am inceput cu frustrarile la locul de muna :)) momentan ma ocup cu cele de la facultate :-j
Stiu ca viata nu e roz, stiu ca trebuie sa induram necazuri, ispite, sa ducem lupte grele, sa avem parte de suferinte... dar mai stiu ca noi putem fi altfel, dar cred ca nu vrem. Din comoditate? Fiecare cu ale lui... ideea e ca pe zi ce trece imi dau seama unde am ajuns, realizez unde o sa ajungem daca o tinem tot asa... si nu imi place!!!

Cei mai superbi trandafiri!!!

22!

E oficial, am implinit 22 de ani! Incredibil! Am mai crescut cu un an desi, culmea, ma simt tot ca la 21. Poate ca varsta nici nu are atata importanta pe cat ii dam noi, conteaza cum ne simtim, ce facem...
As fi vrut sa fi postat de ziua mea. Dar n-am avut chef! Am facut numai in asa fel incat sa apara postarea pe 17 ianuarie, in rest... totul este scris pe 21. Mai am o scuza pentru care nu am scris mai devreme: ni s-a luat netul la camera noastra si pana am rezolvat problema, ne-am preocupat si cu altele, nu numai mess :P
Ma bucur ca ziua mea a picat duminica, exact ziua in care m-am si nascut. Ma bucur ca a nins un picut, se putea si mai bine, cum a fost zilele trecute, dar nu-i nimic. Astept urmatorul an si poate atunci o sa ninga din abundenta. M-am bucurat ca anumite persoane ( care s-au dovedit a fi cele mai importante ) au facut un efort sa ma suna sau sa-mi dea mesaj la miezul noptii. Cat despre ceilalti... daca n-ar fi fost mess-ul... nu vreau sa ma gandesc mai departe. Dar asa mi-am dat seama cine tine la mine cu adevarat si cine nu. Am realizat caror persoane le pasa de anumite evenimente din viata mea. Am invatat multe lucruri, chiar din prima zi a noii mele varste. Bine, unele lucruri le stiam, dar refuzam sa le cred pur si simplu. Poftim dovada daca iti mai arde de altceva!
A fost o duminica linistita, fara petreceri, zgomot, distractie. Au existat pe alocuri si lacrimi, dar au trecut!
Primul cadou l-am primit la miezul noptii si cine altcineva putea sa mi-l faca daca nu Cris a mea care an de an reuseste sa ma surprinda si sa ma bucure foarte mult. I-a facut pe cei de la Directia 5 ( stie ca imi plac foarte mult ) sa imi cante la multi ani!!! Nici prin cap nu mi-ar fi trecut macar sa sper la asa ceva. Iata ca multe se pot intampla. Tot ea, impreuna cu Robert si surioara ei mai mare mi-au oferit cei mai frumosi trandafiri. Sunt mov! Sunt superbi!!! Nu mi-as fi inchipuit ca vor gasi trandafiri chiar mov ( culoarea mea preferata ). Tot de la ei mai am un mesaj superb pe care il voi posta curand. Am mai primit un cadou de la fetele din camera, o bluzita foarte draguta si abia astept sa vina zilele mai calduroase pentru a o putea scoate in lume :))
Dintre toate mesajele pe care le-am primit de ziua mea, doua mi-au placut in mod deosebit pentru ca s-au abatut de la vesnicele "sa fii iubita, fericita, bla, bla ", ci au fost personalizate, scrise numai si numai pentru mine. De asemenea, un telefon primit cu o seara inainte m-a bucurat nespus, mai ales ca nu m-as fi asteptat ca acea persoana sa ma sune.
In concluzie... a venit ziua mea, a trecut... pe cat de mult o asteptam, pe atat de mult imi doresc sa vina altele...insa sper ca cele viitoare sa fie un pic altfel... am eu in cap multe idei, dar voi lasa timpul sa le aseze pe toate. Stiu ca la un moment dat voi primi ceea ce imi doresc si lucrurile vor fi asa cum trebuie. Pana atunci... mai crestem, mai invatam, realizam cat de repede trece timpul, ce usor se duce tineretea dar mergem inainte! E singura cale.
Stiu ca nu sunt singura nascuta in aceasta zi speciala, motiv pentru care le urez LA MULTI ANI si celorlalte persoane care isi serbeaza astazi ziua!

Sfantul Antonie cel Mare

Asemanandu-te obiceiurilor ravnitorului Ilie si urmand Botezatorului pe drepte carari, Parinte Antonie, te-ai facut locuitor pustiului si ai intarit lumea cu rugaciunile tale. Pentru aceasta, roaga-te lui Hristos Dumnezeu, sa mantuiasca sufletele noastre.
Lepadand tulburarile lumesti, viata sihastreasca o ai dus pana la capat, Botezatorului urmand indeaproape, Prea Cuvioase. Deci impreuna cu dansul te cinstim, parinte al parintilor, Antonie.

Ultimul 21

E o zi frumoasa de sambata. Afara e frig, mai fulguieste cateodata... in camera e binisor, lumea lucreaza la proiecte... numai eu n-am chef de nimic. De o vreme incoace am parte numai de stari din astea. Mi-am pierdut motivatia pentru absolut tot. Ma simt de parca nimic nu m-ar mai interesa, de parca nimic nu ar mai conta, de parca toate sunt fara rost si stiu sigur ca nu e asa, dar totusi...
Astazi este si ultima zi in care daca ma intreaba cineva cati ani am, o sa pot raspunde: 21!. De fiecare data cand mai adaug un an in viata mea... ma simt ciudat, de parca nu as fi pregatita pentru varsta pe care urmeaza sa o implinesc. Asa sunt si acum. De abia ce ma obisnuisem cu statutul de fata de 21 de ani. Chiar incepuse sa imi placa sa am aceasta varsta si aproape ajunsesem sa ma conving ca poti fi copil si acum. Daaar... de la miezul noptii ( mai precis de la 0:20 - ora nasterii mele ) o sa am 22 de ani. Wow... cum suna. Parca as implini 70 de ani :)) Mi-e cam greu sa ma acomodez cu ideea. Momentan nu mi se pare o varsta frumoasa, ci o cale sigura si usoara spre... maturizare.
Oricum, fiecare varsta are farmecul ei si sper sa descopar bucuriile si celor 22 de ani.
N-am nimic interesant de spus in rest, doar ca ma aflu in plin stres cu proiectele si examenele ce vor urma... chef lipsa... dar mergem inainte! Oricum inapoi nu avem cum sa o luam.
Vroiam doar sa imi ramana ca amintirea aceasta zi, ultima zi de 21 de ani. Caci de maine... incep deja altceva. Ma voi schimba? Voi avea parte de alte lucruri? Voi urca pe alta treapta din viata mea? Tot ce se poate... De maine incolo... am tot drumul inainte :)

Back in Iasi

Ziua de ieri a fost chiar foarte buna. Am reusit sa fac tot ceea ce mi-am propus, deci ma declar multumita. Drumul inapoi spre Iasi a fost ok, nu am avut probleme. Cred ca e pentru prima data cand toate lucrurile s-au potrivit la fix.
Intr-un fel m-am bucurat ca sunt iar in Iasi. Pe de alta parte, mi-am dat seama ca au aparut noi si noi lucruri carora trebuie sa invat sa le fac fata. Cand eram pe hol, mi-am dat seama ca mi-a fost dor sa-i vad pe studenti cum se agita, unii la baie, unii la bucatarie, unii pregatindu-se sa iasa, altii de abia ajungand de acasa. A fost placut sa-i vezi cum se imbratisau cand se vedeau, cum se asteptau si ajutau unii pe altii. Mi-a placut sa vad iar parada pijamalelor si papuceilor de casa. E singura defilare care imi place sa o vad. Asa imi vin si mie idei cu ce fel de pijamalute vreau.
De acum inainte trebuie sa imi reiau programul: facultate, teme, mailuri plictisitoare. Bineinteles ca inceputul a fost lamentabil, eu nereusind sa ma trezesc in dimineata asta la 7 si am ratat un curs si un seminar :)) Asta e viata, cel putin m-am odihnit si acum nu ma mai simt atat de obosita.
Am multe in cap, nu stiu cate o sa reusesc sa fac. Mai ales sunt curioasa daca o sa mai apuc sa mai postez. De fiecare data cand sunt in camin, fac atat de multe sau putine lucruri, dar de blog parca nu ma apropii decat cu gandul.
Oricum, multa bafta studentilor. Urmeaza o perioada de foc. Sa dea Domnul sa o depasim cu bine!!!

Last day home

Iata ca s-a sfarsit si vacanta asta... Doamne, ce repede mai trece timpul atunci cand sunt acasa. Inainte de vacanta ma gandeam ca am timp suficient sa fac de toate: sa dorm, sa ma odihnesc, sa ma uit la filme, sa imi vizitez bunicii si finuta. Desigur, toate acestea le-am facut. N-am apucat, in schimb, sa imi revad cativa prieteni care s-au suparat pe mine din cauza asta. Ce sa-i faci, uneori trebuie sa renunti la niste lucruri pentru a face altele si niciodata nu vei reusi sa le impaci pe toate, intotdeauna se vor gasi nemultumiti.
Ultima zi acasa mi-o imaginasem cu totul altfel. M-am gandit ca o sa stau pe acasa la povesti cu tata, eventual o sa mai caut ceva interesant pe la televizor. Am crezut ca o sa fie o sambata obisnuita in care nu o sa fac nimic deosebit, doar o sa stau si o sa ma bucur ca mai sunt inca acasa, in camera mea, in patutul meu, la caldurica ( ca de obicei ). Ce-am facut in schimb? Am incercat sa recuperez timpul pe care l-am pierdut. Mi-am facut o listuta cu niste lucruri pe care vroiam sa le fac inainte sa plec la Iasi. Din multitudinea de sarcini, mi-au mai ramas vreo 3 neindeplinite. In concluzie, iar ajung in Iasi cu restante. Dar nu se putea altfel, asta-s eu. O stiu din clasa a cincea. Oricat de mult imi propun sa fac ceva si sa mai si termin la timp... nu se poate. Cred ca asta e lucrul meu caracteristic, daca nu as avea asta, nu as mai fi Unica :)) Trebuie sa recunosc ca anul asta am mai putine lucruri neterminate in comparatie cu alti ani, ceea ce inseamna ca am inregistrat totusi un progres, deci perseverenta da roade! Nu-i nimic, asta o sa imi faca viata mai palpitanta. Pe langa multimea proiectelor ce vor trebui predate, pe langa examenele ce vor urma, voi avea si alte lucruri de facut. Poate asa o sa ma invat minte sa nu mai pierd timpul de aiurea si tot timpul sa fac cate ceva.
De maine incepe stresul: drumul spre Iasi, bagaje, reacomodare cu atmosfera din camin... sunt curioasa daca anul asta lucrurile o sa mearga mai bine. Vedem noi ;)
De maine incepe si aventura, de maine o sa vad daca am invatat sa pun aplicare teoria pe care am invatat-o, de maine incepe lupta! Macar de data asta sa nu abandonez.
Bagajul e aproape gata, maine adaug ultimele lucruri si pot porni la drum. M-am cam obisnuit sa stau degeaba si poate ca o sa imi fie putin greu la inceput sa ma reobisnuiesc cu vechiul meu program ( la care am afaugat si cateva elemente noi ), dar nu strica putina activitate.
Azi un final, maine un nou inceput. Ce au acestea doua in comun? Faptul ca e greu... sa lasi in urma, sa incepit altceva... dar trebuie sa ma obisnuiesc. Chiar daca imi place stabilitatea, uneori, un pic de spontaneitate e binevenita.
Maine ( daca apuc ) vesti despre sosirea mea in Iasi. Am auzit ca sunt asteptata pe acolo :)) Am inteles ca luminitile vor ramane aprinse pana pe 24 ianuarie si taaare mult imi doresc o seara in care sa aiba loc o sedinta foto prin zona. Sa vedem daca reusim :)

Doar atunci cand vine seara...

Intotdeauna mi-a placut sa ma uit la televizor la imaginile transmise prin webcam dintr-o anumita zona. Ma relaxeaza. Atunci cand eram acasa vroiam sa vad ce se intampla in Iasi sau in alt loc de pe glob unde era ora 10 dimineata si aici 9 seara. E interesanta chestia asta, te gandesti ca tu te bagi la somn si altii abia isi incep ziua. Plus ca imi plac melodiile pe care le baga pe fundal... creeaza o stare nostalgica... Cand era 3 a. m. la noi vedeam imagini din Bucuresti cu masini ce circulau la ora aia. Atunci cand erau multe ma gandeam ce fac oamenii aia la ora aia, unde merg, de unde vin, de ce nu dorm? Atunci cand trecea cate o masina ratacita ma gandeam, saracul om, e obosit si cred ca abia asteapta sa ajunga acasa la caldura, intr-un pat moale si sa se odihneasca... atunci imi dadeam seama cat de importanta e odihna, ce bine de cei care pot dormi de pe la 11 si ce fraiera sunt eu ca pierd noptile de aiurea...
Imi place sa privesc oamenii, sa-i vad cum alearga incoace si incolo, fiecare cu gandurile lui, cu treburile lui de rezolvat, cu griji si bucurii... cu o poveste de viata pe care mi-ar placea sa o cunosc. Daca as fi invizibila mi-as alege cate un om si l-as urma peste tot ( aproape ) ca sa vad cum decurge o zi din viata lui, cu ce se ocupa, ce griji are, cum le rezolva, ce il bucura...
E tare frumos ca la finalul unei zile sa ajungi acasa si alaturi de cei dragi sa impartasesti tot cei ai pe suflet. E raspalata pentru efortul de peste zi, e cel mai pretios dar.
Intotdeauna mi-am dorit ca dimineata sa ma trezesc cu zambetul pe buze, forte proaspete de o noua zi si cu energia necesara pentru a face fata provocarilor ce vor urma. La locul de munca, desi e greu, sa fac fata cu brio si sa imi placa ceea ce fac, iar gandul ca in curand voi ajunge acasa la cei dragi sa imi dea elanul necesar pentru a merge mai departe. Seara, cand ajung acasa, sa ma intampine familia, sa cinam impreuna, sa discutam despre ce s-a intamplat peste zi, sa impartasim fiecare ceea ce are pe suflet, pur si simplu sa stam impreuna si sa ne bucuram de o seara linistita in familie. Pare banal, simplu, fara adrenalina, entuziasm sau distractie dar, credeti-ma, aceste clipe sunt cele care conteaza, sufletul nostru pe acestea le cere, pe acestea le cauta. E acea stare de bine, totusi inexplicabila. E acel loc unde te simti in siguranta. E clipa in care vrei sa opresti timpul in loc pentru a te bucura de ea o eternitate.
Ma incanta imaginea aceasta care reflecta o seara obisnuita din viata unor oameni, fiecare facand cate ceva si totusi bucurandu-se ca exista...

Sfantul Ioan Botezatorul

Pomenirea dreptului cu laude, iar tie destul iti este marturia Domnului, Inaintemergatorule, ca te-ai aratat cu adevarat si decat proorocii mai cinstit, ca si a boteza in repejuni pe Cel propovaduit te-ai invrednicit. Drept aceea, pentru adevar nevoindu-te, bucurandu-te, bine ai vestit si celor din iad pe Dumnezeu Cel ce S-a aratat in trup, pe Cel ce a ridicat pacatul lumii si ne-a daruit noua mare mila.

LA MULTI ANI tuturor celor ce poarta numele de Ion, Ioan, Ionut, Ionel, Ioana, Ionica, Ionela, Oana!!!

La multi ani si multe impliniri sufletesti surioarei mele mai mari Cris, pe care o mai cheama si Oana ( prenume foarte frumoase, de altfel ). Multi pupici si multe imbratisari!!!

Seara renuntarilor

Uneori, in viata, ajungi la un punct in care trebuie sa iti restabilesti prioritatile. Aveai ceva de facut, nu ai apucat, dar nici nu mai conteaza pentru ca nu mai este nevoie. Apar in schimb alte lucruri de facut asa ca trebuie sa iti concentrezi toata atentia si energia asupra rezolvarii lor. Chiar daca ti-ai dori sa ai totul pus la punct, sa nu traiesti dezordonat si in neoranduiala, uneori chiar nu mai faci fata. Asa ca te hotarasti sa te opresti, inspiri adanc si iti spui: e cazul sa renunt la anumite lucruri! Ti-e foarte greu sa faci asta, e ca si cum ai rupe o bucata din tine si tu nu poti trai incomplet. Dar n-ai ce face, asta e viata, presupune sacrificii. Cand esti constrans sa faci ceva ce nu prea ai vrea, iti vine sa te revolti. Dar cand iti impui tu insuti sa faci ceea ce trebuie, iar inima ta inca nu vrea... e si mai complicat.
Nu stiu de cate ori in viata m-am aflat in punctul de a-mi reorandui viata. Dupa cum suna ultima fraza, se pare ca mai niciodata nu am luat treaba asta in serios. Dar tinand cont de multele greseli din trecut care si-au avut ecoul in viitorul ce s-a concretizat in prezentul meu... trebuie sa renunt, sa sacrific, sa rup... si sa merg mai departe. O fi facand viata jocul, dar eu am regulile mele, asa ca... chiar daca sterg, chiar daca dau delete, intotdeauna va exista optiunea save pe care nu mi-e frica sa o folosesc. Chiar daca nu voi avea acele lucruri la indemana... vor fi undeva salvate cu grija, iar peste un timp, cand imi voi face de lucru in coltisorul in care au fost salvate sau cand cineva va avea nevoie de ele sau cand insasi natura ma va imbia la o zi de recuperat amintiri... voi stii unde sa le gasesc.
Nu-mi place ca timpul e asa strict si ca nu face macar o exceptie de la regula, dar nici nu-mi place ca inca nu am invatat sa-l pacalesc. Trece pe nesimtite cand as vrea sa-l tin la povesti zeci de ore si abia se misca atunci cand il rog sa isi grabeasca pasul.
Aceasta este seara renuntarilor. Am mai avut parte de astfel de zile in care trebuia sa renunt fortat la ce imi placea dar m-am pacalit cu gandul ca totusi ele undeva exista, chiar daca eu nu le am in imediata apropiere. O sa incerc sa fac si acum la fel. Oare o sa mai tina figura? Oricum timpul le rezolva pe toate si dupa o vreme o sa ma obisnuiesc cu ideea... iar daca o sa aud zgomote din cufarul cu amintiri, pe moment nu o sa le dau atentie.
De obicei ne complicam prea mult cu mult prea multe lucruri incat sa le facem fata. Eu vreau sa incerc sa ma rezum la cateva lucruri simple si utile... restul... o sa invat cum sa le fac fata. O sa imi fie greu sa ma las de lucrurile la care trebuie sa renunt, tinand cont de firea mea, dar calea cea buna nu e neaparat cea mai usoara ci cea care te invata ceva, cea in care trebuie sa lasi de la tine, cea in care sacrifici ceva pentru a castiga altceva.
Adevarata lectie este, de fapt, urmatoarea: sa nu neglijez ceea ce deja am, dar sa ma ocup si de noile lucruri pe care le voi primi. Tricky business. Needs dedication, hard work, focus and attention but it's worh while. So DO IT!
Incepand din seara asta ( care cu siguranta nu va fi ultima ) mai las in urma o parte din mine. Este necesar sa fac asta pentru ca trebuie sa fac loc si altor lucruri in viata mea dar si pentru ca, uneori, simt nevoia de mai mult spatiu in care sa ma desfasor, iar in ultima perioada s-au cam aglomerat toate.
Off... ce ne-am face daca nu ar exista amintirile? Cum am mai putea salva franturi din trecut?

Butterfly obsession

Imi plac fluturasii mult de tot. Sunt micuti si delicati si au un zbor lin si usor. Sunt firavi si gingasi, daca le iei praful de pe aripioare le furi esenta si nu mai pot zbura. Se bucura de zilele cu soare si iubesc florile, motiv pentru care mereu cauta cate una pe care sa o viziteze, sa o admire, sa o atinga. Sunt ca noi, oamenii: au nevoie de o perioada de transformare pentru a putea deveni frumosi. Nu traiesc mult, dar le e suficient pentru a se bucura de tot ceea ce intalnesc in cale si pentru a profita din plin. Rar ii gasesti stand locului. Zboara si zboara. Cred ca asta e secretul lor, nu stau prea mult intr-un loc pentru a nu fi dezamagiti de sederea lor indelungata. Sunt atatea minuni de descoperit in lume... de ce sa ne bucuram numai de una singura? Emana veselie, fura zambete si starnesc dorinta de a fi prinsi... doar ca ei sunt de neatins. Sunt delicati si au un aer misterios. Sunt liberi, mereu aflati in cautare de lucruri noi. Cand apar, animeaza intreg peisajul. Au fost creati ca sa ne invete sa fim liberi si sa tintim cat mai sus... spre cer, acolo unde ne e locul. Pentru faptul ca au primit aripi si se pot inalta spre cer au platit un pret: viata scurta. Cu toate acestea, ei reusesc sa-si indeplineasca misiunea pe pamant ( ne dau multe lectii simple dar ziditoare ). Dar noi, care avem o viata intrega si o multitudine de ocazii pentru a castiga aripi, stim sa ne inaltam?

Boboteaza sau Botezul Domnului

In Iordan, botezandu- Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii S-a aratat: ca glasul Parintelui a marturisit Tie, Fiu iubit pe Tine numindu- Te si Duhul in chip de porumb a adeverit intarirea Cuvantului; Cel ce Te-ai aratat Hristoase Dumnezeule si lumea ai luminat, marire Tie!
Aratatu-Te-ai astazi lumii si lumina Ta, Doamne, S-a insemnat peste noi, Care cu cunostinta Te laudam. Venit-ai si Te-ai aratat, Lumina cea neapropiata.

Am pierdut... dar am recastigat!!!

Momentul de vulnerabilitate de ieri m-a facut sa-mi iau inima in dinti si in urma rascolirii trecutului am decis sa incerc sa mai salvez ceva... asa ca... mi-am contactat unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din trecut. Cel care, de altfel, mi-a starnit toate sentimentele acelea. Aseara, cand i-am scris ceea ce aveam pe suflet eram ferm convinsa ca fac ceea ce trebuie. Azi- dimineata insa, aproape ca ma apuca regretul ca am lasat slabiciunea sa iasa la suprafata. Asteptam vreun raspuns din partea lui? Nu stiu... probabil ca ma asteptam sa rada de mine sau sa ma ia la misto. Ce sa vezi... n-a fost asa. Am ramas uimita sa aflu ca nici el nu m-a uitat, ca adeseori urmarea sa vada ce mai fac, doar ca nu mai avea curajul sa imi vorbeasca. Amandoi am gresit in trecut. A fost o copilarie, dar o copilarie serioasa care, iata, ne-a tinut despartiti atata amar de vreme. Mare pacat... am pierdut atata timp. Lipsa aceasta de comunicare dintre noi si-a pus serios amprenta. Credeam sincer ca nu vom mai relua nicicand legatura...dar... s-a intamplat minunea!!! Acolo unde exista sentimente sincere, valori bine inradacinate cum e prietenia si amintirea a ceea ce a fost o data... toate acestea au fost mult mai puternice decat tot ceea ce era sa ne desparta. Chiar daca a fost nevoie de atata amar de vreme pentru a ne da amandoi seama de asta... Pana la urma se pare ca orice se intampla, se intampla cu un folos, INSA este nevoie si de acel ceva care sa te faca sa iti dai seama ce trebuie sa faci si... SA FACI!!! Probabil ca nu va mai fi la fel cum a fost o data, nici nu are cum. Dar macar am reusit sa depasim barierea tacerii si din cand in cand vom reusi sa schimbam doua, trei cuvinte ca doi vechi buni prieteni.
Minunile se intampla, trebuie doar sa credem cu adevarat ca se pot indeplini. Nimic nu e definitiv, oricat de hotarati am fi. Greselile din trecut pot fi rascumparate, nu pot fi sterse dar pot fi reparate. Nu ezitati ca atunci cand ceva nu e in regula in viata voastra totul sa se rezolve de la sine. E mare pacat sa tinem la orgoliu, la egoism, la dreptatea noastra, la aruncarea vinei in proportie de 90% asupra celuilalt, 9% asupra conjuncturii si doar 1% asupra noastra. Chiar daca nu vrem sa recunoastem, asa este. La o analiza mai adanca si sincera vom descoperi toate acestea. Noi, oamenii in general, cautam tot felul de scuze si pretexte pentru a evita acestea. De ce? Eu cred ca din lasitate. Vrem sa afisam o anumita imagine despre noi, nu avem suficient de mult curaj incat sa spunem: eu cu ce am gresit de s-a ajuns pana aici? Cautam ( si gasim ), in schimb, 2000 de motive pentru care celalalt este vinovat. Interesant, nu?
Am pierdut, am recastigat... suport unele consecinte, am cicatrici care imi vor aminti intotdeauna de ce a fost. Daca le voi privi mai des poate ca voi invata sa acord mai multa importanta prezentului si sa ma gandesc de 10 ori inainte de a spune sau de a face ceva care ii poate dauna aproapelui meu.
Inca nu-mi vine sa cred ca s-a intamplat, n-as fi crezut niciodata ca se va ajunge aici. E un nou inceput si ca orice inceput, e greu. E de doua ori mai greu luand in considerare tot ce a fost. Dar... se merita! Acum, mai mult ca oricand, sunt convinsa ca nimic nu este irecuperabil si ca trebuie sa merg inainte cu incredere. O data si o data... totul va fi bine!!!
P.S. Nu aveam de gand sa povestesc toate acestea, dar am considerat ca e un punct de vedere de care e bine sa se tina cont. In fond si la urma urmei, exemplul este cel care ne convinge, nu cuvintele. Aici regasiti marturia mea. Sunt convinsa ca daca va doriti si incercati sa faceti ceva, asemenea minuni se vor intampla si in viata voastra ;)

Mi-e dor si doare...

Uneori, ceea ce pare o simpla seara de luni, dupa ce ti-ai terminat ( sau nu ) treburile zilnice, ti-ai urmarit serialul preferat si te-ai asezat in fata calculatorului pentru a naviga ( nici tu nu stii anume unde ), ascultand muzica potrivita si avand ambianta necesara, se poate transforma intr-o seara in care, vrei, nu vrei, amintirile sa iasa din cutiuta lor bina inchisa. Si uite asa, te loveste nostalgia vremurilor trecute, a vremurilor bune de alta data si mai ales iti aduci aminte de anumite persoane care ti-au fost foarte dragi la un moment dat, dar care... nu mai fac parte din viata ta acum. Ce-ti mai ramane de facut? Nimic... nu ai ce face... nu ai puterea sa schimbi ceva, nu mai ai cum sa intorci timpul inapoi si sa repari anumite greseli... Ramai, in schimb, cu regretul, cu nostalgia, cu amintirea... Ti-au ramas poze peste care poti sa-ti arunci privirea din cand in cand, dar nu mai e la fel ca atunci cand acele persoane erau langa tine. Poti citi din mesajele pe care vi le-ati trimis, daca le-ai mai pastrat si nu ai facut greseala sa le stergi la manie. Poti retrai cu sufletul momentele in care ati fost impreuna, ati ras, ati glumit, v-ati certat si v-ati impacat, ati facut plimbari lungi, v-ati fost alaturi la greu... Of, multe, multe...
Poti afla dupa un timp despre viata lor ( chiar de la ei sau prin intermediari ) si iti dai seama cat de mult s-au schimbat, ca te-au lasat pe tine in urma si si-au facut o noua viata, in care tu nu mai ai loc. Ii vezi fericiti, alaturi de noii lor prieteni, de iubit/a, desfasurandu-si activitatile zilnice linistiti... Poate compari viata ta cu a lor si vezi ca ei au reusit si tu ai parte de esec dupa esec... Iti dai seama ca nu mai sunt cei pe care ii cunosteai tu, cei de alta data... acum se afla intr-o noua etapa a vietii... Ei nu mai stiu de tine, poate ca nici nu mai vor, nu-i mai intereseaza ce faci, cum iti e, de ce schimbari ai avut tu parte... Iti amintiesti si modul in care acele persoane au iesit din viata ta... te gandesti ca nimic nu este intamplator, dar... totusi, de ce a trebuit sa fie asa? De ce nu ati reusit sa pastrati legatura? Multe intrebari iti incurca gandurile, iti ating sufletul, iti lasa inima ranita... Te intrebi si nimeni nu iti raspunde... Esti doar tu cu ale tale si nimeni nu va sti nicicand ceea ce te apasa... Dupa toate aceste clipe groaznice cand simti ca ti se rupe sufletul... stai si te intreb de ce n-au nici un rost regretele...
Mi-e dor de toate persoanele care au intrat in viata mea, alaturi de care am trait clipe minunate, cu care am reusit sa creez o legatura deosebita, dar care, dintr-un motiv sau altul, azi nu mai fac parte fizic din micul meu univers. In urma plecarii voastre am ramas cu cateva poze, poate un mesaj, doua ratacite, o melodie care sa imi aminteasca de voi si multe, multe amintiri care din placute au devenit dureroase... Din umbra inca va urmaresc, vreau sa stiu ca sunteti bine. Desigur ca voi habar n-aveti de asta. Dar... probabil ca acesta e semnul ca nu va pot uita, ca nu vreau sa va uit, ca inca insemnati ceva pentru mine si ca, orice s-ar intampla, la un moment dat ati castigat o bucatica din inima mea, bucatica pe care nimeni niciodata nu o sa v-o poata lua ( chiar daca voi nici nu stiti de asta si poate nici nu ati vrea-o ).
Mi-e dor... si doare... dintre toate persoanele din viata carora ati iesit la fel de repede precum ati intrat, probabil ca sunt singura care inca mai asteapta sa va intoarceti si sa fie totul iar ca inainte... dar asta nu se mai poate... e doar un vis, un vis imposibil...
In aceasta seara memoria a scos la iveala cativa dintre voi, insa sufletul a tras semnalul cum ca ati fi mult mai multi si asa si este... acolo unde ati lasat o urma, ea nu va putea fi stearsa niciodata... Daca mi-ar sta in putere, mi-as lua viata de la capat pentru a face orice ca sa nu va pierd si a doua oara.
Sfat pentru toti cei care au in viata lor persoane la care tin: apreciati-le si bucurati-va din plin de timpul petrecut alaturi de ele. La cea mai mica greseala, faceti tot posibilul si reparati-o. O sa regretati in viitor, cand veti scapa de manie si de orgoliu ca nu ati facut-o si ca ati pierdut niste persoane minunate. Acest sfat este valabil si pentru cei care aleg sa renunte la anumite persoane din viata lor din cauza unor neintelegeri de moment. Credeti-ma, stiu ce spun! Aceeasi greseala am facut-o si eu si acum stau si privesc in urma cu regret si ma intreb: ce folos? Nimic nu poate fi schimbat... iar rana ramasa sangereaza din cand in cand si nu exista tratament care sa o poata opri. Asa ca... data viitoare, inainte de a lua vreo decizie definitiva in viata voastra, ganditi-va de un milion de ori inainte daca se merita, daca nu veti regreta, daca e decizia cea mai buna, daca nu exista alta solutie... pentru ca... nu stiti ce va rezerva viitorul si orice decizie luata in trecut va avea ecou in viitor. Daca in conditiile astea mai vreti sa va riscati prezentul... aveti grija sa nu ajungeti sa va fie dor si sa doara... pentru ca e durerea care nu se termina niciodata, oricat de hotarati am fi indiferent de cat de rece ne-ar fi inima...

La Multi Ani 2010 - a new begging, a new year

Noi inceputuri. Cu ajutorul calendarului, au loc in fiecare an. Trebuie doar sa-l puneti la pagina cu luna Ianuarie.
E momentul cand ni se ofera ocazia de a lasa totul in urma si de a o lua de la capat ( daca se poate, de data asta fara a face aceleasi greseli ): " Indiferent ce-ar fi facut, la un moment dat al vietii sale exista totdeauna o sansa sa fie recuperat si sa ajunga un om bun si folositor colectivitatii."
E momentul cand putem sa ne facem planuri, sa conturam vise si sa luptam pentru ca acestea sa devina realitate. E clipa in care ne punem o dorinta si speram ( adanc in sufletul nostru ) ca ni se va indeplini. Doar ca... "we don't wish for the easy stuff. We wish for big things. Things that are ambitous, out of reach." Nu ne gandim la consecintele neindeplinirii dorintelor noastre, nu avem in perspectiva alternative, stim doar ca ne dorim si ca trebuie sa avem. Uneori nu e chiar atat de simplu. Nu e suficient doar sa sufli in lumanarile de pe tort sau sa iti spui in gand dorinta in noaptea de Anul Nou cu speranta ca se va indeplini. Mai devreme sau mai tarziu, vine vremea cand noi toti trebuie sa devenim adulti responsabili si sa invatam sa renuntam la ceea ce vrem pentru ca sa putem sa alegem sa facem ceea ce trebuie. Greu moment de maturizare. Poate avea loc oricand, dar... eu cred ca un inceput bun este acela cand ni se da sansa de a o lua de la capat.
E un nou an, in viata noastra mai intoarcem o pagina si gasim una imaculata pe care avem datoria de a o umple. Acum e momentul cand putem face alegerile cele bune sau cele rele, dar la sfarsitul anului, cand vom privi in urma, daca nu ne va placea ceea ce vedem, nu va fi vina nimanui decat a alegerilor pe care noi le-am facut.
Va doresc un an plin de impliniri profesionale, dar mai ales personale. Sa puneti inceput bun in tot ceea ce faceti. Fiti ca niste copii aflati la inceput de drum. Nu uitati ca intotdeauna sa cereti ajutor de Sus si sa multumiti pentru cele primite. Sa va descoperiti pe voi asa cum sunteti: sa va acceptati cu cele rele ( si sa incercati sa le schimbati ) si sa fructificati cele bune. Sa va gasiti drumul in viata. Sa depasiti toate dificultatile si piedicile ce va asteapta in cale, intotdeauna ferm convinsi ca totul e cu un rost, iar fara lacrimi nu exista bucurie. Inarmati-va cu multa rabdare, blandete, intelegere si mai ales dragoste. Incercati ca anul acesta sa faceti mai multe pentru altii si mai putine pentru voi. Bucurati-va de orice clipa, nu pierdeti timpul cu nimicuri, profitati de orice ocazie care vi se ofera.
La urma, urmei, life is not about wishing, haunting and getting what you want, but dealing with what you already have.
La multi ani! ;)