28 aprilie 2009
27 aprilie 2009
Despre iubire
Iubirea?...Da...E doar un vis
indepartat...prea indepartat,
un vis frumos, chiar prea frumos
sa poata fi adevarat...
( Pompilia Stoian - Prieten drag )
Am iubit in nestire si am sperat in zadar ca sentimentele imi vor fi, candva, intoarse. Si cred ca as fi putut trai doar sperand...Dar EL a vrut altceva...
Nu stiu cum se face, dar de foarte multe ori am fost prinsa in asa-zisul "lant al iubirii". Lui X ii placea de mine, mie imi placea de Y, lui Y ii placea de Z care era deja intr-o relatie cu altcineva si tot asa...Oare isi batea joc Cupidon de noi? Cum se face ca de multe ori, inima ti-o ia tocmai acela care nu are nevoie de ea? O intrebare la care filosofii inca mai cauta raspunsul. Dar oare cate alegeri gresite nu am facut pana acum? Suntem mereu in cautarea printului, insa pana a-l gasi trebuie sa sarutam multi broscoi.
Cat de inselatoare pot fi sentimentele insa? Sa ne incredem in ele, sa dam crezare instinctului sau sa ne bazam pe ratiune? Sentimentele confera o stare euforica, insa neimpartasite constituie sursa a tristetii. Bazandu-ne de fiecare data strict pe ratiune, uitam sa traim viata riscant si nu mai simtim adrenalina.
Am patit de multe ori ca inima mea sa vrea, insa ratiunea sa-mi zica: "nu se poate". Ce este cel mai bine de facut? Eu recomand sa analizam bine situatia, cu avantajele si dezavantajele aferente, apoi sa vedem cu care dintre acestea rezoneaza si inima noastra. Sa cautam sa punem intotdeauna ratiunea in acord cu sentimentele, ca mai apoi sa nu regretam decat faptul ca nu a iesit totul cum ne-am dorit noi si nu ca am incercat, ca am riscat.
O singura data mi s-a intamplat ca fiind langa o persoana sa simt ca ea e cea pe care mi-o doresc alaturi de mine, careia sa-i dedic timpul meu si cu care sa impart tot ceea ce am. O singura data am simtit ca alaturi de acea persoana pot atinge culmile nebanuite ale fericirii. O singura data am simtit cu adevarat ca as fi dispusa sa fac orice ca cel de langa mine sa fie cu mine, sa fie al meu si sa-l fac fericit alaturi de mine. Imi era greu sa-mi explic acel puternic sentiment de atractie fata de el, nu ma gandeam decat la cat de mult mi-as dori sa ma tina in brate si sa povestim cate in luna si in stele...
Asta e prezentul meu, eu inca visez si sper ca povestea sa devina realitate. Am invatat sa lupt pentru ceea ce imi doresc, oricat de absurd ar parea lucrul acela in ochii celorlalti si indiferent cate piedici ar aparea sau oricate persoane ar dori sa-mi schimbe viziunea.
Inca nu renunt...nu vreau sa renunt...inca sper ca lucrurile se vor intoarce in favoarea mea. In fond si la urma urmei nu stie nimeni ce poate aduce ziua de maine. Si daca am mai invatat un lucru, acela e ca minunile se intampla zi de zi!
Oare fac bine? Oare gresesc? Oare imi fac singura rau cu toate aceste ganduri? Cine stie, insa chiar si asa, acest lucru se va numara printre putinele greseli pe care nu le voi regreta.
O sa trec pe rand de la speranta la deznadejde, de la depresii la optimism, de la lacrimi la zambete timide, dar in orice clipa voi fi in asteptare, in asteptarea lui si a iubirii.
Motto-ul studentilor
In sfarsit, cred ca am inteles care este scopul saptamanii: sa te odihnesti dupa oboseala din weekend!!!
26 aprilie 2009
Senzational! Extraordinar! Inedit!
In sfarsit am si eu ocazia de a scrie despre ceva ce suna gen "stire".
Aseara, undeva in jurul orelor 20:20, in timp ce eram la laptop si cautam pe google niste date cu scop informativ pentru mine, am simtit ca se clatina scaunul. A fost o senzatie asemanatoare cu cea ca atunci cand treci un pod care nu este stabil si te misti in toate partile, fara sa ai echilibru. Cam asta faceam eu in momentul cand am simtit cutremurul. M-am dus cu colegele mele la usa sa vedem ce se intampla. Mie nu imi venea sa cred ca e cutremur, dar cand am vazut ca toti ceilalti s-au alarmat un pic, recunosc ca am simtit o senzatie tare ciudata. Dupa vreo 3-4 minute cand s-au calmat spiritele, am incercat sa sunam acasa, sa vedem ce s-a intamplat. Bineinteles ca retelele erau la pamant. In cele din urma am prins postul Antena 3 online si ne-am uitat un pic la stiri.
A fost o senzatie noua pentru mine, a fost pentru prima data cand am simtit un cutremur. Ulterior, lucrurile au revenit la normal. Eu am navigat in continuare pe internet, iar colegele mele si-au vazut fiecare de-ale lor. Bineinteles ca au existat discutii de genul: "macar o data sa mai apuc sa fac x lucru si apoi pot sa mor fericita". Ceea ce m-a facut sa scriu pe google "cutremur 25 aprilie 2009 iasi". Am gasit un articol pe un blog in care un baiat spunea ce facea el in timpul cutremurului si ce a simtit in acele momente. M-am gandit si eu la acest aspect. Ce faceam am spus deja, dar la ce m-am gandit prima data? Ei bine, aici devine interesanta treaba. Nu m-am gandit la mine si la siguranta mea, nu m-am gandit la ai mei pentru ca eram sigura ca la ei nu s-a intamplat nimic, ci un singur gand mi-a venit in minte: daca EL este ok. Curios lucru. Le-am intrebat si pe fete care a fost primul lor gand cand au realizat ca e cutremur. Una a spus ca s-a gandit daca o sa mai fie vreo replica si si-a amintit de mama ei, iar cealalta s-a gandit la siguranta ei, apoi la mama. Numai eu am avut un singur gand si atat. Nu mi-a venit sa cred ca asta a fost singurul meu gand. Cum se face ca nu m-a interesat de mine, de siguranta mea si a celor din jurul meu, de faptul in sine, ci m-am gandit daca el este bine si nu a patit nimic?
Astfel de lucruri, precum un cutremur,o furtuna puternica sau un eveniment care starneste panica, ne fac sa ne dam seama ce este cu adevarat important pentru noi. Ce lucruri pretuim cu adevarat, la ce persoane tinem mai mult si in acelasi timp, cum in timpul unei activitati banale viata te poate lua prin surprindere. De aceea e important sa ne traim fiecare zi ca si cum ar fi ultima, sa profitam din plin de orice sansa ca sa nu regretam ulterior, sa schimbam ura, invidia, frustrarea cu dragostea, prietenia si veselia. Caci nu se stie niciodata cand ne expira timpul si noi nu am apucat sa facem tot ceea ce ne-am dorit.
Eu imi doresc sa nu mai pierd timpul fara rost. Sa ma bucur din plin de fiecare clipa, de fiecare zi senina sau ploioasa, de fiecare persoana cu care relationez. Insa cel si cel mai mult, imi doresc sa iubesc asa cum stiu ca numai eu o pot face si dragostea mea sa fie impartasita!
Aseara, undeva in jurul orelor 20:20, in timp ce eram la laptop si cautam pe google niste date cu scop informativ pentru mine, am simtit ca se clatina scaunul. A fost o senzatie asemanatoare cu cea ca atunci cand treci un pod care nu este stabil si te misti in toate partile, fara sa ai echilibru. Cam asta faceam eu in momentul cand am simtit cutremurul. M-am dus cu colegele mele la usa sa vedem ce se intampla. Mie nu imi venea sa cred ca e cutremur, dar cand am vazut ca toti ceilalti s-au alarmat un pic, recunosc ca am simtit o senzatie tare ciudata. Dupa vreo 3-4 minute cand s-au calmat spiritele, am incercat sa sunam acasa, sa vedem ce s-a intamplat. Bineinteles ca retelele erau la pamant. In cele din urma am prins postul Antena 3 online si ne-am uitat un pic la stiri.
A fost o senzatie noua pentru mine, a fost pentru prima data cand am simtit un cutremur. Ulterior, lucrurile au revenit la normal. Eu am navigat in continuare pe internet, iar colegele mele si-au vazut fiecare de-ale lor. Bineinteles ca au existat discutii de genul: "macar o data sa mai apuc sa fac x lucru si apoi pot sa mor fericita". Ceea ce m-a facut sa scriu pe google "cutremur 25 aprilie 2009 iasi". Am gasit un articol pe un blog in care un baiat spunea ce facea el in timpul cutremurului si ce a simtit in acele momente. M-am gandit si eu la acest aspect. Ce faceam am spus deja, dar la ce m-am gandit prima data? Ei bine, aici devine interesanta treaba. Nu m-am gandit la mine si la siguranta mea, nu m-am gandit la ai mei pentru ca eram sigura ca la ei nu s-a intamplat nimic, ci un singur gand mi-a venit in minte: daca EL este ok. Curios lucru. Le-am intrebat si pe fete care a fost primul lor gand cand au realizat ca e cutremur. Una a spus ca s-a gandit daca o sa mai fie vreo replica si si-a amintit de mama ei, iar cealalta s-a gandit la siguranta ei, apoi la mama. Numai eu am avut un singur gand si atat. Nu mi-a venit sa cred ca asta a fost singurul meu gand. Cum se face ca nu m-a interesat de mine, de siguranta mea si a celor din jurul meu, de faptul in sine, ci m-am gandit daca el este bine si nu a patit nimic?
Astfel de lucruri, precum un cutremur,o furtuna puternica sau un eveniment care starneste panica, ne fac sa ne dam seama ce este cu adevarat important pentru noi. Ce lucruri pretuim cu adevarat, la ce persoane tinem mai mult si in acelasi timp, cum in timpul unei activitati banale viata te poate lua prin surprindere. De aceea e important sa ne traim fiecare zi ca si cum ar fi ultima, sa profitam din plin de orice sansa ca sa nu regretam ulterior, sa schimbam ura, invidia, frustrarea cu dragostea, prietenia si veselia. Caci nu se stie niciodata cand ne expira timpul si noi nu am apucat sa facem tot ceea ce ne-am dorit.
Eu imi doresc sa nu mai pierd timpul fara rost. Sa ma bucur din plin de fiecare clipa, de fiecare zi senina sau ploioasa, de fiecare persoana cu care relationez. Insa cel si cel mai mult, imi doresc sa iubesc asa cum stiu ca numai eu o pot face si dragostea mea sa fie impartasita!
24 aprilie 2009
Cum sa depasim cu usurinta orice dificultate
" Oamenii nu sunt afectati de dificultati, pe cat sunt afectati de opiniile pe care le au asupra acestor dificultati. " ( Epictetus )
" Reactia noastra este ceea ce determina semnificatia faptelor. " ( Seneca )
In loc sa ne intrebam: " De ce mi s-a intamplat tocmai mie asa ceva? ", putem sa dam o abordare diferita situatiei, gandindu-ne: " Cum pot folosi mai bine ceea ce am la dispozitie pentru a imbunatati situatia? "
Cat de simplu ar trebui sa fie, tinand cont ca totul depinde de noi. Insa sentimentele sunt un adversar foarte puternic si de multe ori, indiferent cat de puternic vrei sa fi ca sa le domini, acestea te coplesesc. Timpul si sentimentele merg mana in mana pentru ca in fond si la urma urmei...timpul le rezolva pe toate...el poate aprinde sau stinge un sentiment.
Orgoliul ma indeamna sa cred ca sunt puternica si ca pot infrunta singura orice provocare pe care viata mi-o scoate in cale, insa in inima mea simt ca toate acestea nu au nici un rost daca nu pot sa le impart cu cineva. Daca tu nu imi esti alaturi si la bine si la rau, daca eu nu pot sa fiu langa tine atunci cand ai nevoie de mine, daca in loc de doi sunt unu, atunci viata nu mai are acelasi farmec si zilele trec monoton. Caci fericirea e un sentiment care trebuie trait in doi pentru a fi simtit la intensitate maxima.
Si apoi, ati auzit de egoisti multumiti pe deplin sau ca singuratatea e calea catre fericirea absoluta?
" Reactia noastra este ceea ce determina semnificatia faptelor. " ( Seneca )
In loc sa ne intrebam: " De ce mi s-a intamplat tocmai mie asa ceva? ", putem sa dam o abordare diferita situatiei, gandindu-ne: " Cum pot folosi mai bine ceea ce am la dispozitie pentru a imbunatati situatia? "
Cat de simplu ar trebui sa fie, tinand cont ca totul depinde de noi. Insa sentimentele sunt un adversar foarte puternic si de multe ori, indiferent cat de puternic vrei sa fi ca sa le domini, acestea te coplesesc. Timpul si sentimentele merg mana in mana pentru ca in fond si la urma urmei...timpul le rezolva pe toate...el poate aprinde sau stinge un sentiment.
Orgoliul ma indeamna sa cred ca sunt puternica si ca pot infrunta singura orice provocare pe care viata mi-o scoate in cale, insa in inima mea simt ca toate acestea nu au nici un rost daca nu pot sa le impart cu cineva. Daca tu nu imi esti alaturi si la bine si la rau, daca eu nu pot sa fiu langa tine atunci cand ai nevoie de mine, daca in loc de doi sunt unu, atunci viata nu mai are acelasi farmec si zilele trec monoton. Caci fericirea e un sentiment care trebuie trait in doi pentru a fi simtit la intensitate maxima.
Si apoi, ati auzit de egoisti multumiti pe deplin sau ca singuratatea e calea catre fericirea absoluta?
3 lectii despre strangerea de fonduri
Multi dintre noi intampinam dificultati atunci cand vine vorba de a strange fonduri de la oameni pentru o anumita cauza. Reticenta afisata de unele persoane ajung adesea sa ne descurajeze si sa credem ca luptam pentru o cauza pierduta. Iata trei principii dupa care ar trebui sa ne ghidam atunci cand realizam o astfel de activitate:
1. " Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana! Fii profesionist, ce Dumnezeu! "
2. " Uneori, trebuie sa nu te imbraci in zdrente, daca vrei sa primesti pomana; "
3. " Gandesti marunt: nu-i nici o rusine sa ceri, rusine e sa nu primesti! "
( replici din "Filantropica" lui Nae Caranfil )
1. " Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana! Fii profesionist, ce Dumnezeu! "
2. " Uneori, trebuie sa nu te imbraci in zdrente, daca vrei sa primesti pomana; "
3. " Gandesti marunt: nu-i nici o rusine sa ceri, rusine e sa nu primesti! "
( replici din "Filantropica" lui Nae Caranfil )
Despre prieteni :)
Sunt genul de persoana careia ii place sa se inteleaga bine cu toata lumea, careia ii place sa-i vada pe toti fericiti si cu zambetul pe buze. Nu ma intreba de ce, pur si simplu asa mi se pare mie ca ar trebui sa fie. Ei, dar realitatea e alta si e cam greu ca totul sa se intample asa cum cred eu ca e normal sa fie.
Printre cele mai importante persoane din viata mea se numara prietenii...dar nu ma refer la cei care apeleaza la tine in caz de nevoie, ci la cei care se bucura atunci cand iti merg toate bine si care iti sunt alaturi atunci cand treci printr-un necaz.
Nu pot sa spun ca am avut sau ca am foarte multi prieteni...
In copilarie am avut o singura prietena pe care am putut sa o numesc cu adevarat "cea mai buna prietena a mea". Ea era din Bucuresti si ne intalneam in fiecare vara la bunici. In timpul anului ne trimiteam scrisori si felicitari. Ne intelegeam atat de bine incat azi, cand privesc in urma la tot ce a fost, ma gandesc cu nostalgie la ce vremuri frumoase am trait. Regret ca am pierdut legatura...Si daca va mai spun ca nu ne-a despartit distanta, ci niste baieti...?
Pe masura ce am crescut nu am mai reusit sa gasesc o persoana compatibila cu mine, cu care sa ma inteleg chiar si numai din priviri. Recunosc, sufeream din pricina asta si nu intelegeam de ce nu pot sa am si eu o astfel de prietena. Mie imi era de ajuns sa am chiar si un singur om langa mine dar sa fie de incredere 100%.
Acum, studenta fiind, constat ca nu am doar o prietena...ci multe persoane carora le-am ajuns la inima, de multe ori chiar si fara sa vreau. Mi-am dat seama ca exista in jurul meu persoane carora le pasa de mine si care imi vor binele. Persoane care s-ar bucura sa ma vada fericita alaturi de cineva si care ma incurajeaza ori de cate ori trec printr-o perioada mai dificila.
Ca de obicei, imi dau seama cam greu de ceea ce am langa mine, desi apreciez si cel mai mic gest care se face pentru mine.
Care este scopul acestei postari? Simplu: sa le multumesc tuturor prietenilor mei.
Deci: va multumesc dragii mei ( va stiti voi care sunteti ) pentru ca:
- ma suportati ori de cate ori va stresez cu vreo "problema majora" pentru mine;
- ca ma incurajati intotdeauna cand tind sa renunt la ceea ce imi doresc cu adevarat;
- ca ma certati "din dragoste";
- ca imi sunteti alaturi nu numai la bine, ci si la greu;
- ca va chinuiti sa imi scoateti "prostioarele" din cap ( stiti voi la ce ma refer );
- ca ati ales sa ma cunoasteti mai bine si ca nu v-ati lasat inselati de aparente;
- ca ma iubiti si ma apreciati, desi de multe ori stau si ma intreb ce am facut ca sa va merit pe voi ca prieteni si cum am facut sa va ajung la suflet si sa-mi fac un locusor acolo atat de bine incat sa va fie imposibil sa ma mai scoateti;
Pentru acestea, dar si pentru multe alte lucruri care o sa ramana intre noi, va multumesc si va asigur de un loc bine meritat in inima mea, loc pe care unii dintre voi chiar daca nu stiti ca il aveti, cu siguranta nu o sa vi-l poata lua nimeni.
Astfel am ajuns sa pot striga si eu cu sinceritate ca: "AM CEI MAI BUNI PRIETENI DE PE PAMANT!"
Printre cele mai importante persoane din viata mea se numara prietenii...dar nu ma refer la cei care apeleaza la tine in caz de nevoie, ci la cei care se bucura atunci cand iti merg toate bine si care iti sunt alaturi atunci cand treci printr-un necaz.
Nu pot sa spun ca am avut sau ca am foarte multi prieteni...
In copilarie am avut o singura prietena pe care am putut sa o numesc cu adevarat "cea mai buna prietena a mea". Ea era din Bucuresti si ne intalneam in fiecare vara la bunici. In timpul anului ne trimiteam scrisori si felicitari. Ne intelegeam atat de bine incat azi, cand privesc in urma la tot ce a fost, ma gandesc cu nostalgie la ce vremuri frumoase am trait. Regret ca am pierdut legatura...Si daca va mai spun ca nu ne-a despartit distanta, ci niste baieti...?
Pe masura ce am crescut nu am mai reusit sa gasesc o persoana compatibila cu mine, cu care sa ma inteleg chiar si numai din priviri. Recunosc, sufeream din pricina asta si nu intelegeam de ce nu pot sa am si eu o astfel de prietena. Mie imi era de ajuns sa am chiar si un singur om langa mine dar sa fie de incredere 100%.
Acum, studenta fiind, constat ca nu am doar o prietena...ci multe persoane carora le-am ajuns la inima, de multe ori chiar si fara sa vreau. Mi-am dat seama ca exista in jurul meu persoane carora le pasa de mine si care imi vor binele. Persoane care s-ar bucura sa ma vada fericita alaturi de cineva si care ma incurajeaza ori de cate ori trec printr-o perioada mai dificila.
Ca de obicei, imi dau seama cam greu de ceea ce am langa mine, desi apreciez si cel mai mic gest care se face pentru mine.
Care este scopul acestei postari? Simplu: sa le multumesc tuturor prietenilor mei.
Deci: va multumesc dragii mei ( va stiti voi care sunteti ) pentru ca:
- ma suportati ori de cate ori va stresez cu vreo "problema majora" pentru mine;
- ca ma incurajati intotdeauna cand tind sa renunt la ceea ce imi doresc cu adevarat;
- ca ma certati "din dragoste";
- ca imi sunteti alaturi nu numai la bine, ci si la greu;
- ca va chinuiti sa imi scoateti "prostioarele" din cap ( stiti voi la ce ma refer );
- ca ati ales sa ma cunoasteti mai bine si ca nu v-ati lasat inselati de aparente;
- ca ma iubiti si ma apreciati, desi de multe ori stau si ma intreb ce am facut ca sa va merit pe voi ca prieteni si cum am facut sa va ajung la suflet si sa-mi fac un locusor acolo atat de bine incat sa va fie imposibil sa ma mai scoateti;
Pentru acestea, dar si pentru multe alte lucruri care o sa ramana intre noi, va multumesc si va asigur de un loc bine meritat in inima mea, loc pe care unii dintre voi chiar daca nu stiti ca il aveti, cu siguranta nu o sa vi-l poata lua nimeni.
Astfel am ajuns sa pot striga si eu cu sinceritate ca: "AM CEI MAI BUNI PRIETENI DE PE PAMANT!"
21 aprilie 2009
O zi din viata mea
E deja a treia oara cand aman alarma telefonului. Nu stiu cand a trecut si noaptea asta si eu nu am reusit sa ma odihnesc asa cum trebuie. Sunt cam somnoroasa si ma gandesc ce bine e de cei care nu au programul de la 8 dimineata, mai ales pentru persoanele nocturne ca mine. Dar se face tarziu si cum mie nu-mi place sa intarzii, trebuie sa ma ridic din pat. Am norocul ca in maxim 20-30 de minute sa fiu gata pregatita de plecare.
Ajung la facultate. Nimic nou pe aici, aceeasi colegi, aceleasi cursuri si seminarii care parca deja nu ma mai incanta atat de mult ca la inceput...Timpul trece destul de greu, mai ales ca totul mi se pare plictisitor si mintea mea zboara departe, departe...O fi de la vreme, o fi de la altceva starea mea?
Nu asta e important, nu intereseaza pe nimeni rutina. Nu conteaza traseul trezit-imbracat-mancat-facultate-camin-somn. E important ce se ascunde in spatele acestor lucruri. E interesant ce lucruri reusesc sa ne infrumuseteze ziua si ce ne face sa ne simtim bine.
Ma uit pe fereastra...E atat de frumos afara si eu nu ma pot bucura din plin de aceasta zi. E atat de placut in parc si eu nu reusesc sa ma simt la fel de bine ca inainte, ca atunci cand faceam cate o plimbare si admiram jocul copilasilor sau seninatatea chipurilor batranilor...Nimic nu mai e la fel pentru ca simt ca imi lipseste ceva.
Mi-e dor de acele momente scurte, dar intense, cand o simpla melodie ma facea sa ma simt fericita, cand o plimbare, o floare sau un peisaj ma incantau atat de mult incat ziua mea era perfecta...indiferent de ce as fi trait inainte...
Am atat de multe lucruri de facut , insa imi lipseste cheful de a ma apuca de treaba...
Nimic nu mai e la fel de cand te-am cunoscut pe tine!!!
Da! Ies in oras, cant, dansez, ma distrez prin cluburi, ma plimb, calatoresc, citesc, ascult muzica, fac voluntariat, ma bucur de cele mai nesemnificative lucruri, dar, seara cand ma bag la somn sunt tot singura, locul de langa mine e inca gol si pe mine ma cuprinde o tristete de neexplicat, intrebandu-ma constant cu ce gresesc si ce anume ar trebuie sa fac ca sa schimb situatia asta.
Ma bucur de multe lucruri frumoase existente in lume, dar ce folos mai au ele daca nu le pot imparti cu tine?
Ma simt exact ca intr-un film: o fata simpla, care nu iese cu nimic in evidenta, se indragosteste de un tip fermecator. El e tot ceea ce ea si-a dorit vreodata si sufera in tacere dupa el, insa acesta nu a remarcat-o asa cum ar fi trebuit. In filme, totul se termina cu un happy end, dupa o perioada mai dificila ( care in realitate e mult mai lunga si mai dureroasa ) ajung sa fie impreuna si sa fie fericiti. Eu imi traiesc povestea, zi de zi e la fel, cu exceptia gandurilor referitoare la tine. Insa finalul...care va fi?
Ajung la facultate. Nimic nou pe aici, aceeasi colegi, aceleasi cursuri si seminarii care parca deja nu ma mai incanta atat de mult ca la inceput...Timpul trece destul de greu, mai ales ca totul mi se pare plictisitor si mintea mea zboara departe, departe...O fi de la vreme, o fi de la altceva starea mea?
Nu asta e important, nu intereseaza pe nimeni rutina. Nu conteaza traseul trezit-imbracat-mancat-facultate-camin-somn. E important ce se ascunde in spatele acestor lucruri. E interesant ce lucruri reusesc sa ne infrumuseteze ziua si ce ne face sa ne simtim bine.
Ma uit pe fereastra...E atat de frumos afara si eu nu ma pot bucura din plin de aceasta zi. E atat de placut in parc si eu nu reusesc sa ma simt la fel de bine ca inainte, ca atunci cand faceam cate o plimbare si admiram jocul copilasilor sau seninatatea chipurilor batranilor...Nimic nu mai e la fel pentru ca simt ca imi lipseste ceva.
Mi-e dor de acele momente scurte, dar intense, cand o simpla melodie ma facea sa ma simt fericita, cand o plimbare, o floare sau un peisaj ma incantau atat de mult incat ziua mea era perfecta...indiferent de ce as fi trait inainte...
Am atat de multe lucruri de facut , insa imi lipseste cheful de a ma apuca de treaba...
Nimic nu mai e la fel de cand te-am cunoscut pe tine!!!
Da! Ies in oras, cant, dansez, ma distrez prin cluburi, ma plimb, calatoresc, citesc, ascult muzica, fac voluntariat, ma bucur de cele mai nesemnificative lucruri, dar, seara cand ma bag la somn sunt tot singura, locul de langa mine e inca gol si pe mine ma cuprinde o tristete de neexplicat, intrebandu-ma constant cu ce gresesc si ce anume ar trebuie sa fac ca sa schimb situatia asta.
Ma bucur de multe lucruri frumoase existente in lume, dar ce folos mai au ele daca nu le pot imparti cu tine?
Ma simt exact ca intr-un film: o fata simpla, care nu iese cu nimic in evidenta, se indragosteste de un tip fermecator. El e tot ceea ce ea si-a dorit vreodata si sufera in tacere dupa el, insa acesta nu a remarcat-o asa cum ar fi trebuit. In filme, totul se termina cu un happy end, dupa o perioada mai dificila ( care in realitate e mult mai lunga si mai dureroasa ) ajung sa fie impreuna si sa fie fericiti. Eu imi traiesc povestea, zi de zi e la fel, cu exceptia gandurilor referitoare la tine. Insa finalul...care va fi?
20 aprilie 2009
Cum as putea sa te cuceresc...?
Iata intrebarea care ma macina de ceva timp incoace...Cum as putea sa te fac sa vezi in mine ceva mai mult decat o simpla cunostinta, o amica?...
De ce imi doresc asta? Pentru ca tu esti altfel. Esti atat de deosebit si de diferit fata de toti ceilalti, incat stau si ma intreb cum de nu am reusit sa observ asta inca de prima data cand te-am intalnit. Trebuie sa recunosc ca esti tare misterios...Esti primul baiat fata de care intampin dificultati in sensul ca nu reusesc sa imi dau seama ce ganduri si ce intentii ai ( poker face ). Ai reusit sa-mi atragi atentia in cel mai neobisnuit mod posibil: nu ai facut nimic deosebit, ci ai fost pur si simplu TU insuti. Nu mai vrea sa dau alte detalii despre tine, doar te cunosti. Lucru de care as vrea sa am si eu parte...insa cum? Cum sa fac sa iti ajung la inima? Vezi tu, viata nu e ca in filme...mai ales filmele alea de care am vorbit noi...e un pic mai complicat.
Se zice ca e suficienta o scanteie care sa aprinda focul, eu stiu sigur ca noi am avut parte de asa ceva, insa ma tem ca am gresit cu ceva si am stins-o...oare ce? Numai tu ai raspunsul.
Si cu toate acestea, nu vreau sa renunt. Recunosc, e prima data in viata cand simt ca trebuie sa lupt in continuare. Nu stiu de ce, nu stiu cum, nu stiu ce va fi...eu sunt sigura ca merita! Si vreau sa cred ca o sa fie bine!
Cei din jurul meu imi spun ca "mare tantalau mai e baiatul acela ca nu a deschis ochii". Prin asta vreau sa intelegi urmatoarele lucruri: ca iti mai cer o sansa. Da-mi sansa de a iti arata si alte laturi ale mele pe care nu ai apucat sa le vezi pana acum. Nu te rezuma doar la ce a fost la o singura intalnire si atat. Nu are rost sa mentionez eu cate calitati am si ce pot eu sa fac...descopera-le tu...crede-ma ca nu o sa regreti.
Si pentru ca imi e foarte greu sa transpun in cuvinte tot ceea ce simt, in ciuda faptului ca am vrut sa fac si eu ceva diferit si deosebit cu care sa iti atrag atentia, o sa fiu directa: ai vrea sa trecem de stadiul: " salut, ce mai faci?" Nadajduiesc la un raspuns pozitiv...in fond si la urma urmei ce ai de pierdut?
19 aprilie 2009
Sarbatorile pascale
Pastele a avut intotdeauna pentru mine o valoare profund spirituala. Cele sapte saptamani de post care culmineaza cu cele trei zile ale sarbatoririi Invierii Domnului imi dau tot timpul sentimente placute de pace si de bucurie inexplicabile.
Imi amintesc ca, mica fiind, abia asteptam Saptamana Mare pentru a participa la Denii. Punctul culminant era reprezentat de momentul cand cantam "Prohodul Domnului" si treceam pe sub "aer" si imi puneam o dorinta.
Acum ca am mai crescut, ma fascineaza si alte lucruri. De exemplu, mi se pare atat de frumos sa vad oameni care merg in noaptea de Inviere la biserica sa ia lumina. De la cei mai mici, pana la cei mai mari, cu totii se pregatesc de acest moment. Recunosc, sufletul imi vibreaza in mod deosebit atunci cand vad cupluri care in aceasta seara aleg sa mearga la biserica, nu in club. Nu stiu de ce, dar m-a impresionat intotdeauna acest lucru si adeseori am visat sa am si eu parte de asa ceva.
Un alt moment care imi place in noaptea de Inviere este cel al sfintirii cosurilor umplute cu fel de fel de bunatati pregatite de gospodinele constiincioase. Nu stiu cum e in alte zone, dar la mine in Bucovina se pregatesc diferite feluri de mancare si prajituri care se aseaza frumos intr-o cosarca si se duc dimineata la biserica pentru a fi sfintite. E frig, insa merita sa astepti. O data ajunsa acasa cu lumina si bucatele sfintite, intreaga familie se aduna la masa, ciocnesc un ou rosu si...se bucura si se veselesc.
Momentul transpuns in cuvinte nu are farmec, insa trait, e cu totul si totul altceva.
Hristos a inviat! Sa ne bucuram si sa facem sarbatoare din faptul ca ne-am adunat cu toti, inca o data, alaturi de familiile noastre!
Imi amintesc ca, mica fiind, abia asteptam Saptamana Mare pentru a participa la Denii. Punctul culminant era reprezentat de momentul cand cantam "Prohodul Domnului" si treceam pe sub "aer" si imi puneam o dorinta.
Acum ca am mai crescut, ma fascineaza si alte lucruri. De exemplu, mi se pare atat de frumos sa vad oameni care merg in noaptea de Inviere la biserica sa ia lumina. De la cei mai mici, pana la cei mai mari, cu totii se pregatesc de acest moment. Recunosc, sufletul imi vibreaza in mod deosebit atunci cand vad cupluri care in aceasta seara aleg sa mearga la biserica, nu in club. Nu stiu de ce, dar m-a impresionat intotdeauna acest lucru si adeseori am visat sa am si eu parte de asa ceva.
Un alt moment care imi place in noaptea de Inviere este cel al sfintirii cosurilor umplute cu fel de fel de bunatati pregatite de gospodinele constiincioase. Nu stiu cum e in alte zone, dar la mine in Bucovina se pregatesc diferite feluri de mancare si prajituri care se aseaza frumos intr-o cosarca si se duc dimineata la biserica pentru a fi sfintite. E frig, insa merita sa astepti. O data ajunsa acasa cu lumina si bucatele sfintite, intreaga familie se aduna la masa, ciocnesc un ou rosu si...se bucura si se veselesc.
Momentul transpuns in cuvinte nu are farmec, insa trait, e cu totul si totul altceva.
Hristos a inviat! Sa ne bucuram si sa facem sarbatoare din faptul ca ne-am adunat cu toti, inca o data, alaturi de familiile noastre!
17 aprilie 2009
Primavara incepe cu tine...
Se spune ce cele mai frumoase lucruri se intampla atunci cand te astepti mai putin. Se mai spune, de asemenea, ca nici un lucru nu e intamplator. Sceptica de mine, insa, refuza sa creada asa ceva. Pana in ziua cand am patit-o. Uite asa incepe povestea...O poveste ce imi doresc sa nu se termine niciodata...Dar sa o luam cu inceputul :)
E o simpla zi de joi. Insa e una din acele zile cand se pare ca planetele sunt aliniate prost, ceea ce inseamna ca starea mea se rezuma la inconfort si lipsa chefului de a face orice. Cu toate acestea, cateva ore trebuie sa le aloc unui curs si unui seminar, iar mai spre seara, sedintei de la asociatie. Ma gandesc ca am mai avut si proasta inspiratie ca, in urma cu o saptamana, sa fac un pariu pe care l-am pierdut si astazi e ziua in care trebuie sa-l onorez.
Intr-o zi ca aceasta mi-a fost dat sa te cunosc. Cine ar fi crezut ca exact atunci cand ai impresia ca toate iti merg prost poate sa apara ceva sau cineva in viata ta care sa schimbe totul la 180 de grade. Pana si modul in care ne-am cunoscut a fost dragut. Nici daca am fi planuit nu ar fi iesit atat de bine.
Si cu toate acestea...am un regret...ca nu am profitat mai mult de acele clipe. Am o scuza: de unde era sa stiu ce va urma apoi? Dar scuzele nu folosesc la nimic.
Tu ai deschis un nou capitol in viata mea. O data cu revenirea primaverii, ai reusit sa trezesti in mine niste sentimente demult uitate si pe care nu visam sa le retraiesc curand. Dar iata ca imposibilul a fost facut posibil...
Ce incerc eu sa exprim acum pare lipsit de sens. Asa e orice inceput: greu, incert, neatractiv poate...Insa te asigur ca pe masura ce vei ajunge sa cunosti mai multe, nu o sa regreti nimic. Tot ce iti cer este sa imi dai o sansa.
Acesta e inceputul: atat al primaverii, cat si a acestei povesti...
...va urma...
E o simpla zi de joi. Insa e una din acele zile cand se pare ca planetele sunt aliniate prost, ceea ce inseamna ca starea mea se rezuma la inconfort si lipsa chefului de a face orice. Cu toate acestea, cateva ore trebuie sa le aloc unui curs si unui seminar, iar mai spre seara, sedintei de la asociatie. Ma gandesc ca am mai avut si proasta inspiratie ca, in urma cu o saptamana, sa fac un pariu pe care l-am pierdut si astazi e ziua in care trebuie sa-l onorez.
Intr-o zi ca aceasta mi-a fost dat sa te cunosc. Cine ar fi crezut ca exact atunci cand ai impresia ca toate iti merg prost poate sa apara ceva sau cineva in viata ta care sa schimbe totul la 180 de grade. Pana si modul in care ne-am cunoscut a fost dragut. Nici daca am fi planuit nu ar fi iesit atat de bine.
Si cu toate acestea...am un regret...ca nu am profitat mai mult de acele clipe. Am o scuza: de unde era sa stiu ce va urma apoi? Dar scuzele nu folosesc la nimic.
Tu ai deschis un nou capitol in viata mea. O data cu revenirea primaverii, ai reusit sa trezesti in mine niste sentimente demult uitate si pe care nu visam sa le retraiesc curand. Dar iata ca imposibilul a fost facut posibil...
Ce incerc eu sa exprim acum pare lipsit de sens. Asa e orice inceput: greu, incert, neatractiv poate...Insa te asigur ca pe masura ce vei ajunge sa cunosti mai multe, nu o sa regreti nimic. Tot ce iti cer este sa imi dai o sansa.
Acesta e inceputul: atat al primaverii, cat si a acestei povesti...
...va urma...
16 aprilie 2009
Revenire...
Am revenit...dupa o mult prea lunga pauza...Recunosc, atata timp cat sunt in Iasi, parca nu reusesc sa imi gasesc clipe in care sa scriu, desi, slava Domnului, subiecte am fara numar, fara numar...
In ultima perioada am avut parte de atat de multe lucruri: am vazut, am auzit, am patit atatea...deci as fi putut sa scriu despre atat de multe lucruri, insa am in continuare probleme de management al timpului si uite asa raman mereu in urma...
Acum sunt din nou acasa. Desi viata are jocul ei ( cei de la Cuza ne ofera doar 3 zile libere cu ocazia sarbatorilor pascale, spre deosebire de alte univesitati care ofera cel putin o saptamana de vacanta ), eu am regulile mele ( studentii au plecat acasa mai devreme si se vor intoarce mai tarziu decat trebuie). Asa ca in loc de 3 zile libere eu am decis sa imi iau liber o saptamana si jumatate.
Imi doresc ca in aceasta scurta vacanta sa ma odihnesc, insa fara sa dau iar in leneveala. Imi mai doresc sa reusesc sa imi revin din starea care m-a tot incercat in ultima vreme ( prietenii stiu la ce ma refer ) si sa invat sa "deal with it". Poate ca o sa scriu si despre asta la un moment dat, dar mai vedem...Imi propun sa ating toate subiectele despre care am dorit sa scriu pe blog si nu am reusit...In concluzie treaba am, numai chef sa fie!
Insa pentru ca sunt o perfectionista si nu imi place sa fac lucrurile superficial, o sa incep totul stept by step...
Sentimentele care ma incearca in momentul de fata, trairile mele sufletesti imi ofera multe idei pentru a scrie, dar eu vreau sa fac totul "ca la carte", vreau sa fie "my way", macar aici, pe blog, pentru ca realitatea e alta...
In ultima perioada am avut parte de atat de multe lucruri: am vazut, am auzit, am patit atatea...deci as fi putut sa scriu despre atat de multe lucruri, insa am in continuare probleme de management al timpului si uite asa raman mereu in urma...
Acum sunt din nou acasa. Desi viata are jocul ei ( cei de la Cuza ne ofera doar 3 zile libere cu ocazia sarbatorilor pascale, spre deosebire de alte univesitati care ofera cel putin o saptamana de vacanta ), eu am regulile mele ( studentii au plecat acasa mai devreme si se vor intoarce mai tarziu decat trebuie). Asa ca in loc de 3 zile libere eu am decis sa imi iau liber o saptamana si jumatate.
Imi doresc ca in aceasta scurta vacanta sa ma odihnesc, insa fara sa dau iar in leneveala. Imi mai doresc sa reusesc sa imi revin din starea care m-a tot incercat in ultima vreme ( prietenii stiu la ce ma refer ) si sa invat sa "deal with it". Poate ca o sa scriu si despre asta la un moment dat, dar mai vedem...Imi propun sa ating toate subiectele despre care am dorit sa scriu pe blog si nu am reusit...In concluzie treaba am, numai chef sa fie!
Insa pentru ca sunt o perfectionista si nu imi place sa fac lucrurile superficial, o sa incep totul stept by step...
Sentimentele care ma incearca in momentul de fata, trairile mele sufletesti imi ofera multe idei pentru a scrie, dar eu vreau sa fac totul "ca la carte", vreau sa fie "my way", macar aici, pe blog, pentru ca realitatea e alta...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)