... atat afara, dar mai ales in inima mea. E o zi trista si mohorata. Exact ca mine. Aveam de gand sa scriu o data un post legat de comuniunea omului cu natura. Aveam niste idei pe care vroiam sa le dezvolt intr-un mod frumos. Inca mai am de gand sa fac asta, dar nu azi, nu acum, pentru ca nu ar fi in concordanta cu starea mea de spirit. Am descoperit, in schimb, alte moduri prin care natura isi arata grija fata de om ( prin natura eu inteleg mana Lui Dumnezeu ).
De duminica incoace, asupra mea s-a asezat un nor mare, negru si urat care refuza sa plece ( nu e vorba de norul de praf al vulcanului din Islanda ). Recunosc ca si eu ii dau motive pe ici, pe colo sa ramana si ca in loc sa il gonesc eu il tin pe aproape. Nu stiu de ce fac asta, poate sunt eu mai sadica asa cu mine :D Furtuna din nor s-a amplificat ieri seara cand a atins cote maxime. Atunci si-a dat drumul si ploua incontinuu. Sufletul meu plange fara oprire de aseara pentru ca exteriorul nu poate sa se manifeste ( urasc caminul pentru ca e sufocant. Nu gasesti pe nicaieri un locusor in care sa fii numai tu cu tine si atat. In camera e aglomerat, pe hol, la baie, peste tot e plin de lume. Sa ies in oras nu am unde, pentru ca vremea frumoasa incurajeaza oamenii sa se bucure de ea si pur si simplu nu gasesc pe nicaieri un locusor in care sa fiu numai eu si sa-mi dau drumul sentimentelor in liniste. Asta iubesc cel mai tare la mine acasa: oricand doresc, am unde sa merg daca vreau sa fiu singura). Am avut o noapte agitata, cu vise urate. Azi-dimineata m-am trezit in zgomotul picaturilor de ploaie si cu senzatia acea pe care numai o zi ploioasa mi-o poate da. Din nefericire, nu a fost sa ma gaseasca intr-o dispozitie buna. Mie imi place cand ploua, ador acele zile. Astazi m-am gandit ca poate si natura plange cu mine, e solidara, vrea sa mi fie alaturi si sa imi arate ca sufera si ea alaturi de mine. Sau poate vrea doar sa ma incurajeze, sa imi ofere un imbold de a ma apuca sa invat pentru examene, sa ma apuc de licenta...
Off... afara ploua si eu nu pot sa ma bucur de vremea asta. In sufletul meu ploua si nu se mai opreste. Mi-as dori sa raman singura in camera, sa nu am nimic de facut, sa scap de restul grijilor si sa raman numai cu problema mea, sa stau in pat si sa ma gandesc la asta, sa plang, sa ma descarc, sa ma plictisesc de ea si sa ma ridic si sa merg mai departe. Prevad, insa, ca asta nu se va intampla prea curand si e nasol rau de tot :|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu