Bataie de joc

In tara noastra este multa bataie de joc in absolut toate domeniile. Nu exista organizare buna deloc. Am sa ma leg in principal de problema care ma afecteaza si pe mine si anume, partea intunecata a studentiei. Aceasta incepe cu cazarile. Explicati-mi si mie de ce este atat de greu sa se afiseze lista cu studentii care au primit camin? E gata facuta lista aia, n-are cum sa nu fie. Dar uite asa, mii de studenti tot dau refresh-uri la pagina care ar trebui sa o afiseze in speranta ca vor afla ceva. Poate unii vin de la sute de kilometri distanta si trebuie sa stie daca sa isi faca bagajele sau nu, daca au un acoperis deasupra capului sau daca trebuie sa caute altceva. An de an apar probleme. Multe cereri, putine locuri, unele dintre ele vandute cu nesimtire. Bine ca de la an la an se maresc numarul de locuri la facultati, dar un camin nou nu construieste nimeni. Bine ca an de an tot se mai baga cate un camin in renovare, chipurile, ca sa se reduca si mai mult numarul de locuri si multi sa nu prinda un loc in camin. Eu nu pricep ce fac astia cu sutele de miliardele pe care le aduna an de an de la admitere plus taxele de invatamant. Nu pricep! De atatia ani , noi cei de la filosofie, suntem purtati prin jumatate de Iasi pentru ca salile ce apartin facultatii noastre sunt in vesnica renovare! Ce inseamna asta? Bani pentru burse nu sunt, conditii bune de locuit nici atat. Stiti cat e de greu sa im parti o camera micuta cu inca 4 persoane si doar 4 dulapuri si uneori doar 2 sau 4 scaune? Habar n-aveti. Poate ati auzit voi cat e de frumos la camin si cat de distractiv este. Ha! Nu e deloc asa. Foarte rar se dau chefuri din alea legendare.
Mi se pare o prostie sa amagesti in asa hal un student. Se vede ca nu va pasa de noi! Va asigurati numai sa luati intotdeauna cafea si pauza de tigara la timp, ca pentru restu...eh, este timp.
Ce conteaza ca studentu' se streseaza ca fraieru si asteapta? Are altceva mai bun de facut?
As avea eu multe zis pe tema asta, dar momentan am treaba. Astept sa se afiseze minunatele liste. Doamne ajuta!

Nu vreau sa plec de acasa!

Nu vreau sa vin in Iasi. Nu inca. Vreau macar o luna in plus de vacanta de care sa ma pot bucura asa cum trebuie. Vreau sa am inca 30 de zile in care sa ma trezesc tarziu si sa ma culc si mai tarziu. Sa fac curat repede dimineata si in restul zilei sa citesc, sa scriu, sa ma documentez pentru licenta, sa ma uit la filme si seriale, sa ma uit la desene animate si documentare, sa mai merg la finuta mea, sa stau cu matusa si verisorii mei, sa mai trag o fuga pana la bunici, sa ies seara in oras la o plimbare cu Heidi, sa apuc sa merg la mare, sa stau o zi intreaga in pat pe motiv ca afara ploua si e vant si mie mi-e frig, sa ma trezesc dimineata cu masa deja pregatita, sa ma bucur de camera mea reamenajata, sa merg pe deal la Istrate si sa admir orasul de sus, sa ma intalnesc cu Alinutza la o mica barfa, sa fac poze, sa ma uit la fluturi, sa fotografiez norii, sa ma imbete aerul proaspat, sa merg la vecina mea si sa stam la povesti, sa merg la cumparaturi cu tata, sa nu am griji, sa stau fara stres, sa ma bucur de liniste, sa am timp sa fac tot ce imi doresc, sa imi traiesc viata simplu si frumos aici, acasa la mine.
Stiu ca nu e cine stie ce distractie in Campulung, dar mi-e mai bine aici. Daca as fi avut apartament in Iasi, daca as fi locuit acolo, nu cred ca m-as fi intristat stiind ca vacanta s-a terminat si incepe facultatea. As fi fost chiar fericita. Cine o sa mai urmareasca de acum incolo Grey's Anatomy, Kid vs Kat si mai ales Zambetul lui Sharon :(( Nici nu stiam ca il redifuzeaza, azi o sa vad un singur episod. Cine o sa mai piarda noptile pe internet cu jocuri? Cine o sa se mai uite la Date my Mom, Next, Room Raiders, Exposed ? Cine o sa stea cu televizorul deschis ( chiar daca nu se uita ) doar ca sa vada cum sunt noile emisiuni din grila de toamna? Cine o sa se mai uite la Nora pentru mama? Cine o sa mai stea seara sa se uite pe Realitatea la Un alt fel de jurnal ( doar ca sa-l vada pe Cosmin Stan :X )? Cine o sa se mai minuneze de tampeniile de la I bet you will? Cine o sa fie curioasa care va fi alesul de la Parental Control? Cine o sa mai vrea sa vada How it's made? Cine o sa se mai relaxeze pe canapea admirand biblioteca? Cine o sa vrea sa piarda trei zile conturand vise si planuind schimbari? Cine isi doreste sa mearga la facultate dar seara sa se intoarca acasa in patutul ei unde e bine, nu la camin unde e agitatie >:P Cine o sa se mai bucure de weekend-uri relaxante, dupa-amiezi si seri placute acasa unde e cald si bine? Off...
Raspunsul este...nimeni... :-<
Mai bine ma duc sa ma apuc de treaba :(

Ganduri amestecate - partea a doua

Urmeaza o postare lunga. Asa cred. S-au intamplat atat de multe in ultimele zile incat as vrea sa povestesc cate un pic despre toate, asa, ca sa nu regret pe viitor ca mi-a fost prea lene sau ca am pierdut aiurea timpul si nu am notat nimic din ce s-a petrecut.
Weekend-ul ce tocmai a trecut a fost...a fost. A fost in cu totul alt fel decat mi-am inchipuit eu ca o sa fie ( ca de obicei ).
A inceput bine. Sambata m-am dus la finuta mea acasa. Am revazut-o dupa foarte mult timp si am avut ocazia sa stau cu ea, sa vorbesc, sa ma joc, sa cant si sa rad, sa redescopar sa fiu copil si sa invat foarte multe. Sincer, cred ca de la copii avem cel si cel mai mult de invatat. Ei intotdeauna iti spun adevarul, oricum ar fi el. Sunt sinceri si nu iti ascund nimic. Impart tot ce au cu cei de langa ei. Nu raman suparati pe tine daca i-ai certat, dimpotriva, vin la tine, te pupa si te imbratiseaza. Gasesc intotdeauna ceva de facut, chiar si cu un siret. Simt lucruri pe care noi, cei mai mari, am uitat sa le simtim. Stiu lucruri pe care noi credem ca le putem tine ascunse de ei. Sunt plini de dragoste, veselie, curiozitate si dorinte. Sunt inocenti. Alaturi de finuta mea am invatat atat de multe lucruri, cat n-as fi reusit sa invat nici daca as fi facut 10 facultati. De la copii avem cel mai mult de invatat. Daca lumea ar fi alcatuita numai din copii, ar fi cea mai buna lume in care am putea trai. Imi doresc sa existe oameni mari cu suflet de copii. Atunci totul ar fi posibil.
M-am simtit foarte bine alaturi de matusa mea. E o femeie atat de buna si de blanda si de iubitoare. Am norocul sa faca parte din familia mea. Se poarta atat de frumos cu mine si are grija de toti. Stie sa mangaie atunci cand trebuie, sa certe atunci cand e nevoie, sa glumeasca atunci cand este cazul. E cea mai buna matusa din lume.
Se pare ca nu prea am inspiratie acum. Cand sunt departe de blog, am atat de multe ganduri in minte si fraze atat de frumos alcatuite incat ma chinui sa nu le uit ca sa le transpun aici. Degeaba! Am zis ca am sa-mi fac un carnetel special in care sa-mi notez orice gand de la orice ora care consider eu ca merita sa fie cunoscut. Asta inseamna ca ar trebui sa-l port mereu cu mine, lucru care imi place grozav de mult.
Desi m-am bucurat foarte mult ca mi-am vazut finuta si ca am stat cu ea, weekendul acesta a adus si multa tristete in sufletul meu. Nu dau detalii, vreau sa spun doar atat: un copilas a refuzat sa traiasca in aceasta lume si a ales sa ramana ingeras in cer. Voua ce va spune asta? Va dati seama cat de rai am ajuns sa fim? Ca desi Dumnezeu ne-a dat un pamant atat de frumos pe care sa-l stapanim si de care sa ne bucuram, in urma rautatilor noastre am ajuns sa-l facem un loc neprimitor? Daca un copilas inocent si-a dat seama ca e o lume in care suferinta e la ordinea zilei, noi, adultii, care avem pretentia de a fi cunoscute drept fiinte rationale, de ce nu ne dam seama de asta? Am avut sansa sa stau langa un ingeras, sa-l vad si sa ma cutremur. Ingerasul a lasat suferinta in urma si a ramas pe calea bucuriei si pacii vesnice. Dumnezeu sa te odihneasca in pace, ingeras! Imi voi aminti intotdeauna cu drag de tine! Sa ai grija si de celalt ingeras de acolo si...sa nu-i uiti niciodata pe cei care te-ar fi inconjurat cu atat de multa dragoste. Stiu ca iti e mai bine acolo unde esti tu acum, vreau doar sa stii ca si aici ai reusit sa intri in inimile noastre si sa nu te scoatem niciodata de acolo.
Tot weekendul asta am realizat ca am de luat o hotarare foarte importanta. Trebuie sa renunt la ceva si...parca nu pot. De fapt, nu vreau. Inca mai sper ca se va schimba ceva. Dar e inutil sa ma pierd in iluzii. Imi dau la dispozitie inca cinci zile, timp in care sa imi pun in ordine gandurile si ideile, sa-mi stabilesc planurile si modalitatile de actiune cum imi place mie sa le zic si sa incep o noua etapa. Sa dau drumul unei noi "eu". Toti cei din jurul meu au o viata ( sunt favorizati de soarta ). Las' ca si eu o sa-mi fac zilele mai senine, am la indemana atatea mijloace. Cine zice ca nu pot sa le folosesc?
Nu pot sa cred ca asta e ultima mea noapte acasa, in patutul meu. Maine trebuie sa-mi fac bagajele, sa las curat in casa si sa ma pornesc spre Iasi, la a doua mea casa. Ce va fi si cum va fi...nici nu vreau sa ma gandesc. Sper doar sa fie totul bine. Doamne ajuta!
Am spus vreodata cat de mult ma impresioneaza oamenii care se ajuta intre ei? Care sunt uniti, alaturi unii de altii? Am vazut asta azi, din micul meu colt improvizat de observare. E atat de frumos sa vezi oameni care dau o mana de ajutor acolo unde e nevoie, sa daruiasca si sa primeasca zambete, vorbe calde si o imbratisare de imbarbatare. Ar fi ideal ca lucrurile astea sa se intample zilnic. Sa ne scoatem din "sistem" ura, rautatea, egoismul si tot ceea ce ne impiedica sa fim buni cu cei din jurul nostru.
Bonus, ca ultima mea seara acasa, am primit o plimbare si timp petrecut ca "intre fete" cu Heidi, cea cu care am incercat sa ma vad toata vacanta. Stiu ca daca as fi stat mai mult pe acasa vara asta, plimbarile de seara ar fi fost un "must have" deosebit de placute. Am avut sansa ca in ultima seara in Campulung Moldovenesc sa ma plimb prin oras, sa respir aer tare de munte, sa rad si sa ma simt bine in compania unei persoane dragi mie si sa regret doar faptul ca nu am avut parte de mai mult. Vezi? De asta trebuie sa fiu la punct pe toate planurile. Ca sa ma pot bucura din plin si de alte lucruri.
As fi vrut ca acest post sa fie altfel, sa fie perfect, dar... nu a fost sa fie asa. As fi vrut sa dedic cate un post fiecarei idei, dar nu am nici timp nici dispozitia necesara. Stiu doar ca am ramas cu ceva restante si mi-e ciuda ca ma misc atat de greu. Melcul e campion pe langa mine. Nu pricep cum pot fi atat de naiva si las sa-mi scape printre degete lucruri atat de importante. Dar gata! Trebuie sa pun capat. Nu o pot lungi la nesfarsit asa. Merita sa fac aceasta incercare, se vor vedea si rezultatele intr-o zi, asa ca... nici o scuza!
Nu mai stiu ce sa mai scriu. Dupa cum am zis, inspiratia m-a lasat, asta e un post cam fara logica, dar reprezinta trairile mele. Nu sunt multumita, dar o sa-l postez totusi ca sa fie o greseala de care sa imi amintesc si pe care sa nu o mai repet.
O sa fie bine... intotdeauna e...

Ganduri amestecate

Mai este putin timp si se incheie vacanta de vara. Se apropie cu pasi repezi ultima zi acasa, precum si prima zi in Iasi si prima zi de facultate. Nu-mi vine sa cred cat de repede trece timpul si cat de putine lucruri apuc sa fac.
Am cautat pe net o camera web care sa transmita imagini live din Iasi. Am urmarit un pic agitatia din Piata Unirii si m-a lovit asa deodata dorul fata de tot ceea ce inseamna Iasi, dandu-mi seama ca de azi intr-o saptamana o sa fiu acolo. Si mi s-a mai facut dor de a merge intr-o calatorie, de a descoperi locuri noi, nemaivazute de mine decat in poze, de a face fotografii care sa-mi ramana ca amintire. Mi-as dori, daca s-ar putea, ca in fiecare luna sa merg intr-o astfel de excursie. Avem o tara atat de frumoasa, pacat ca unii dintre noi nu stiu sa o aprecieze la adevarata ei valoare. Cand eram mica imi doream sa ajung in fiecare localitate din Romania, de la cele mai importante orase pana la cele mai nesemnificative sate. Sunt curioasa daca este posibil asa ceva, dar cu siguranta ca asa as fi ajuns in Cartea Recordurilor ( desigur, acesta nu era deloc scopul meu ).
Off, cat de mult tanjesc dupa o noua excursie si dupa explorarea unor noi locuri. Cat de mult mi-as dori sa am o persoana care sa impartaseasca aceeasi pasiune ca si mine si alaturi de care sa-mi vad visul implinit. Sau macar sa am puterea ( curajul mai bine zis ) de a merge singura pe undeva fara sa ma simt aiurea.
Cat mi-e dor si cat mi-e de frica in acelasi timp de schimbari, experiente, noi provocari...Se stie ca imi plac lucrurile stabile si sa am habar cat de cat de ceea ce urmeaza sa se intample, asa ca necunoscutul ma sperie, ma simt ca un orb care merge pe bajbaite in speranta ca nu va gresi.
Cred ca o sa trebuiasca sa ma obisnuiesc sa ma bucur de una singura de toate minunile lumii si sa nu mai las nici o sansa sa-mi scape printre degete. Sa nu mai traiesc cu sentimentul ca trebuie sa mai fie o persoana de acord cu mine pentru a avea siguranta ca nu sunt singura care crede asta ( atunci pentru ce ma mai autointitulez unica? ) si sa ma descurc by myself. Sa aud ce vreau si sa inteleg ce-mi convine ( in cazul persoanelor rau intentionate care vor sa-mi strice buna dispozitie ). Sa caut sa ma bucur de orice zi, fara a cauta aprobabarea celor din jurul meu. Sa trec de la vorbe la fapte. Asa, as fi ca un personaj dintr-o carte interesanta sau dintr-un film. In ambele cazuri cred ca titlul ar fi " Viata prin ochii mei". Si cam asa ar si fi, as lua realitatea si as filtra-o prin sufletul meu. As ascoate in evidenta lucrurile pozitive si as incerca sa indrept aspectele negative. La inceputul anului mi-am propus sa fac o schimbare, simtind ca acesta e anul meu. Tot aman si aman treaba asta, asteptand intotdeauna momentul perfect. Mi se ofera o multime de sanse si ragazuri de a pune la punct tot ce trebuie, insa eu nu le folosesc cu intelepciune. Ma las influentata de lucruri inutile si neimportante, cedez adeseori si pentru ce? Vorbele isi au rostul lor, insa neinsotite de fapte isi pierd din valoare. Trezeste-te! Fii schimbarea ( in bine ) pe care vrei sa o vezi in lume! Profita de timpul care iti este dat pe pamant! Increde-te ca vei reusi cu ajutorul lui Dumnezeu si nu te lasa infrant la intampinarea obstacolelor. Sa cautam respectul si nu aprecierea celor din jur. Vreau o "new me", una care sa aiba curaj sa scoata in evidenta firea ei umana, cu calitati si defecte.
S-a lasat seara, peste Campulung, peste Iasi, peste intreaga Romanie. Oamenii se retrag la caselor lor, petrecandu-si timpul cu familia si lasand la usa serviciul. Ce clipe minunate, simple si totusi atat de importante. Fiecare dintre noi are cate o preocupare cu care isi umple timpul si prin care cauta sa obtina satisfactie.
Trebuie sa-mi concept un plan pe care sa-l urmez cu strictete, trebuie sa castig lupta pe care mi-am propus s-o duc. In mintea mea lucrurile se intampla exact asa cum trebuie, deci este necesar sa le adaptez si la realitatea vietii. Trebuie sa am grija la amanunte, ele fac diferenta.
In speranta ca ceea ce am debitat pe aici imi va fi si mie si altora de folos, ma gandesc ca e cazul sa inchei si sa las aceasta postare ca marturie a unei seri de joi, ultima seara de joi acasa in patutul meu.

Sa punem punct. Apoi sa mergem mai departe

Nu spunem niciodata "Destul!" pentru ca intotdeauna e posibil sa primim mai mult. Fie ca este vorba de speranta, suferinta sau fericire, intotdeauna vrem mai mult. Nu ne multumim cu ceea ce avem, cautam ceva in plus.
Cand suntem tristi, nefericiti, cazuti in cea mai adanca prapastie a depresiei, parca nu avem puterea sa iesim din acea stare. Dar nu este asa. De fapt nu vrem sa parasim acele sentimente. Nu e vorba ca nu putem, nu vrem. Ne folosim de tot felul de scuze si pretexte, pretinzand ca nu ne e cu putinta sa facem asa ceva, cand de fapt nu vrem sa recunoastem ca desi e greu, putem trece peste asta. Nu stim sa spunem "destul!", "gata!", "mi-ajunge!". Ramanem intr-un punct mort, asteptand salvarea de la timp, fara ca noi sa miscam macar un deget. Ati simtit vreodata asa ceva? V-ati gandit ca este posibil? In momentele negre ale vietii noastre nu mai gandim rational, ne lasam in voia sentimentelor care nu fac nimic mai mult decat sa ne inrautateasca starea. Si ne gasim contempland zilele negre, norii cenusii care au acoperit cerul nostru, altadata senin.
Cand suntem veseli, ne simtim impliniti si ne aflam pe cele mai inalte culmi ale fericirii, ne dorim mai mult. O data ce am capatat ceea ce ne-am dorit, nu ne oprim pentru cateva clipe se ne bucuram de ceea ce am primit, ci vrem mai mult si mai mult si mai mult si uitam sa apreciem ceea ce avem. Intindem mana sa apucam ceea ce e cel mai sus, incat nu mai tinem seama de faptul ca am putea cadea de la o distanta atat de mare care sa produca multa suferinta.
Ideea e ca nu stim sa mentinem un echilibru in viata noastra. Nu stim sa punem singuri capat suferintei si nu stim sa apreciem cu adevarat momentele de fericire, trimise in viata noastra pentru a ne oferi timp spre a ne linge ranile dintr-o bataile pierduta sau pentru ca meritam ( dovada a luptei noastre acerbe si a nerenuntarii ). Asteptam salvarea de la altcineva, niciodata de la noi insine.
De ce e atat de greu sa pui punct si sa o iei de la capat? De ce tinem strans cu dintii de ideea ca poate se rezolva ceva? De ce stam intr-o stare care e evident ca ne face mai mult rau decat bine, parca cersind dupa un pic de bunavointa din partea destinului? De ce nu avem curaj sa-l infruntam si sa zicem: " Nu ma dau batut! In toata nefericirea de care am parte am sa caut cele mai mici unelte, o sa pun la bataie tot ceea ce am pentru a-i arata ca nu are cum sa ma invinga. Chiar daca o sa castige multe batalii, lupta inca nu e gata!"
E greu. E dificil numai sa te gandesti la asta. Insa trebuie sa ne acordam o sansa noua insine. Nu trebuie sa asteptam ajutor de la cineva ( chiar daca suntem siguri ca il vom primi ). Tot ce trebuie sa facem este sa mai analizam inca o data situatia in care ne aflam, cu avantaje si dezavantaje, sa-i punem punct, sa intoarcem foaia si sa o luam de la capat. Sa adaugam evenimentele petrecute in viata noastra la bagajul cu experiente si sa incepem o noua zi, contribuind la fericirea noastra.
E trist sa constati ca, pana la urma, oricat de multe persoane am avea in jurul nostru, ne simtim singuri. Ironic, nu? Suntem noi singuri urcati ( cu sau fara voia noastra ) in trenul vietii. Chiar daca pe parcursul calatoriei vom intalni persoane care vor cobori la statia urmatoare sau care au aceeasi destinatie ca si noi, nu ne garanteaza nimeni ca vom ajunge impreuna acolo. De aceea, ori de cate ori simtim ca ceva nu e in regula in viata noastra, trebuie sa punem punct si sa o luam de la capat.
Nu spune nimeni ca este o calatorie frumoasa, insa e adevarat ca merita facuta. Nu trebuie sa tanjim dupa mai mult, trebuie sa lasam viata sa ne dea ceea ce considea ca ne e de trebuinta ( si cand zic viata ma refer la Dumnezeu ), sa incercam sa razbim cu ceea ce avem si sa speram undeva in strafundul sufletului nostru ca intr-o zi vom primi mai mult, mult mai mult decat ceea ce am visat.

Debitari de dimineata scrise in miez de noapte

Stiu ca e amiaza cand ma apuc sa scriu post-ul asta, dar cum eu ma trezesc destul de tarziu, pentru mine e dimineata. Am vrut sa postez ceva aseara pe la 12 sau 1, dar nu am mai avut chef asa ca am scris totul in word si m-am gandit sa las treaba pe a doua zi. Sunt aiureli de-ale mele, n-ar prea trebui sa le fac publice, dar m-am gandit ca intr-o buna zi o sa vreau sa-mi amintesc de perioadele prin care am trecut asa ca iata debitarile mele de la miezul noptii:
Am reinceput sa ma uit la Friends. Stiu, o sa ziceti ca sunt nebuna, ca a trecut foarte putin timp de cand am terminat de urmarit serialul asta. Dar simteam nevoia sa rad, sa ma simt bine, iar Friends are efectul asta asupra mea.
Am vazut 3 sezoane din Grey's Anatomy, nu am reusit sa fac rost de mai multe. La tv a aparut sezonul 5, dar din cauza fotbalului au amanat difuzarea lui pana lunea viitoare ( ceea ce insemna ca o sa apuc sa mai vad vreo 4 episoade in cel mai bun caz pana sa plec la Iasi unde nu am televizor :(( ). Nu am cum sa fac rost de alte seriale care imi plac ( trebuie sa gasesc o modalitate de a o face ), asa ca... :|
Cum nu se intampla nimic important si interesant in viata mea, iata cu ce imi ocup timpul. Mi-as dori sa am prieteni aproape carora sa le impartasesc lucruri din viata mea si care sa mi se destanuie. Sa ne petrecem timpul impreuna, sa ne avem unii pe altii la bine si la rau, sa ne ajutam.
Chiar mi-as dori o seara pe care sa o petrec cu un prieten sau doi sau trei, acasa la unul dintre noi, sa ne uitam la un film, sa punem muzica si sa dansam, sa comandam pizza, sa mancam prajiturele, sa bem cicolata calda si ceai, sa stam imbracati in pijamale si sa facem poze, sa vorbim si sa radem, sa jucam niste jocuri amuzante, sa facem din noapte zi. Mica noastra petrecere in pijamale.
Momentan nu am parte de asa ceva, poate nici in viitor, cine stie. Astea se intampla numai in imaginatia mea si in Friends. De asta imi place serialul asta. Are tot ceea ce imi doresc si eu.
Asa ca, pana o sa am si eu o viata normala, o sa imi ocup timpul cu asta. E tot ce mi-a mai ramas.

Debitari de dimineata

In dimineata asta am hotarat sa deschid larg geamul ( din cauza lui tata care a taiat ceva si a facut mult praf ). Dupa vreo zece minute mi s-a facut frig, desi afara cerul e senin si straluceste soarele. Degeaba, a trecut vara. Diminetile sunt mai racoroase si serile cu adevarat friguroase. Dupa douazeci de minute am zis ca il inchid, altfel ma prinde vreo raceala si chiar nu a chef sa iau pastile.
Cu toate acestea, imi place vremea asta. E atat de linistita. Imi place ca nu ne mai da voie sa ne facem de cap. Ne-a ajuns cate ne-a permis vara. Toamna e un pic mai stricta, ne obliga sa purtam hainute mai groase. Toamne este si romantica. Cat de minunat este parcul plin de frunze multicolore in aceasta perioada! Si e liniste, pace, calm. Exact ceea ce caut eu atat de mult. Ma bucur din plin de aceste clipe, putinele pana plec la agitatia din Iasi. Or sa fie cateva clipe dificile, sper sa trec peste...
Aseara m-a cuprins un sentiment ciudat. M-am linistit in legatura cu tot ceea ce inseamna facut bagaje, parasit casa, ajuns la Iasi, cazare, luat de la capat, stresat pentru facultate :D M-am calmat pentru moment si am simtit ca o sa fie bine. Sper sa fie bine. Trebuie!!! Sper doar sa apuc sa fac ceva in privinta asta, sa-mi gasesc niste ganduri incurajatoare care sa ma ajute sa trec peste toate cu bine.
Brrr...nu trebuia sa las geamul atat de mult deschis. Mi s-a facut cam frigut. Stiu ca e cam tarziu, dar eu ma bag in patut sub plapumioara la caldurica. Poate prind niste desene animate, poate termin de citit azi Papillon ( sunt tare curioasa cum se termina aventura lui ), poate revin spre seara cu ceva interesant de zi, poate...

Special pentru scumpa mea sora Cristina

glitter-graphics.com

Multi pupici si imbratisari calde

Prima zi de scoala

Astazi a sunat clopotelul. Este prima zi de scoala. Pentru unii este prima zi de scoala dupa o binemeritata vacanta, pentru altii este prima zi de scoala din viata lor. Este vorba de boboceii din clasa intai, printre care se numara si finuta mea. Pe aceasta cale nana ii doreste mult succes in primul ei an de scoala, o sfatuieste sa fie cuminte si sa invete bine ( sa o ia pe urmele nanei ;)) ).
Pentru altii este vorba si de un nou inceput cu noi profesori, noi colegi. Vorbesc despre bobocii din clasa a noua sau pufangii cum li se mai zicea la mine in liceu. Este un inceput emotionat, plin de aventuri, creator de vise si distrugator de iluzii. Este un drum pe care copiii nostri se vor transforma in tineri curajosi, gata sa infrunte fiecare perioada a vietii. Cu flori in mana, asteapta...
Imi amintesc de prima mea zi de scoala, cand am intrat in clasa intai. Eram imbracata cu o fustita visinie, camasa si bluzita alba, ciorapei cu fluturasi si niste pantofiori negri de lac. Aveam parul scurtut si foarte deschis la culoare ( blond deschis deschis, auriu ca soarele ). Nu intelegeam eu prea bine ce se intampla. Eram cu una din colegele mele de la gradinita de la o clasa paralela si cu mamele noastre care erau colege de munca. Initial mama m-a inscris la alta invatatoare, dar apoi m-a trasferat pe lista invatatorului la care era si colega mea, cea care avea sa-mi devina colega de banca din clasa a patra pana la liceu. Auzisem ca nu mai sunt locuri la acel invatator, asa ca am crezut ca eu nu o sa mai merg la scoala. Dar pana la urma totul s-a rezolvat cu bine, domnul invatator m-a primit in clasa lui si astfel am inceput lunga mea aventura in sistemul de invatamant. Mi-a placut mult in clasele primare. Cea mai draga mi-e clasa a treia, cand am fost singura fata care a luat premiul intai. Apoi a urmat ciclul gimnazial si cel liceal.
Prima zi de liceu mi-o amintesc ca fiind foarte friguroasa. Mai multe nu vreau sa povestesc. Poate intr-o zi...astazi ma limitez la atat.
Urez mult succes tutror celor care au inceput scoala si ii sfatuiesc ca nu piarda nici o clipa fara rost pentru ca sunt ani cu care nu se vor mai intalni niciodata!
P. S. Sunt curioasa cum a fost prima zi de scoala a Cristinei, oare am vreo sansa sa aflu? ;))

Surpriza de duminica

O mai tineti minte pe Cristina ? Sigur ca da :)) Nimeni nu are cum sa uite o astfel de persoana ( in orice caz, am facut trimitere la postarea cu ea pentr a citi inca o data despre cat de minunata este ).

Asa...ma trezesc in dimineata asta pe la vreo 10 si ceva ( ca de obicei :D ) si ma duc tinta spre laptop sa-l deschid. Nu mai facusem niciodata asta ( nu cu atata viteza ), mai ales ca nu aveam nimic important de facut. Chiar ma intrebam in timp ce se deschidea, cum de am mers asa direct spre el. Deschid messul si ma asteapta un mass, urmatorul:
" Cristina (9/13/2009 9:39:53 AM): http://www.cabral.ro/de-sufletel/best-friend#comments sa urmaresti com..mai exact unul facut azi in jur de 9 jum ( + sau - 2 min) de o anume cristina :-?? si..apropo...blogul lui cabral e foarte interesant;) "

Buuun, zic ia sa vad despre ce e vorba si ce anume o fi scris acea cristina. Intru si citesc intai comentariul ( deh, curioasa nah ) si apoi articolul lui Cabral. Iata ce am gasit:

" cristina says:

September 13, 2009 at 9:28 am

cand ma gandesc la tine de fiecare data imi vine sa zambesc, uneori chiar sa rad (asa ca nebuna de una singura) amintindu mi de diverse discutii, intamplari de ale noastre. tu esti persoana pe care as suna in toiul noptii, persoana cea mai aproape de sufletelul meu. singura persoana pe care o pot considera surioara mea mica si dulce. ma bucur ca te cunosc asa cum esti si abia astept sa vii “acasa”, la a2 a ta casa!!!te iubesc mult ancuta mea!!!

cabral multumesc mult pentru aceasta ocazie, ca mi ai dat opotunitatea de ai oferi prietenei mele o prima bucatica din supriza/ cadoul pe care vreau sa il fac! te urmaresc in continuare…am avut ceva de recuperat zilele astea…dar de acum gata..voi fi aici..REZULTATE MAXIME IN TOT CE FACI!!!SA AI PARTE DE CEEA CE TI DORESTI TU CEL MAI MULT CAT MAI CURAND POSIBIL!!!
o duminica superba!!!"

Dumnezeule!!! Ziceti si voi, nu e Cristina cu adevarat minunata? Nu-i asa ca ma invidiati un pic pentru ca am o prietena cum e ea? :P Nu-i asa ca sunt cea mai norocoasa persoana de pe pamant datorita ei? BA DAAA!!!

Sa stie toata lumea, oficial, despre prietenia noastra. Va dati seama cat de renumite suntem acum daca am ajuns pana la Cabral? :>

Scumpa mea Cristina, stii cat de mult mi-am dorit o sora. Tu ai umplut acel spatiu gol. Stii cat de mult tin la prietenie si la prietenii cu adevarat adevarati. Tu ai tot ce e necesar in cv-ul tau pentru a ocupa acest post ;)) Ti-am mai zis, esti prima careia i-am oferit acel locusor din inima mea fara o perioada de proba. Vreau sa iti multumesc ca imi esti prietena, ca te gandesti si la mine, ca ma iubesti ( si sunt sigura ca nu te indoesti de dragostea mea ( cu tot cu fite si mofturi :D ) reciproca ) si nu in ultimul rand pentru minunata surpriza pe care mi-ai facut-o. Recunosc ca am ramas surprinsa ( placut desigur ) si ca nu-mi venea sa cred ca e adevarat, ca e vorba despre prietenia noastra acolo. Multumesc, multumesc, multumeeesc! Te iubesc mult my sweet big sister, my best friend, my cris! :* >:D< :X

Nu stiu daca o sa gasesc vreodata cuvintele potrivite pentru a ma asigura ca stii tot ceea ce simt pentru tine si in ce masura mi-ai influentat viata, dar poate ca e mai bine asa ( ca sa nu ti-o iei in cap, nu de alta ;;) )

Am terminaaaat :D

Da, e oficial, am terminat ( in sfarsit!!! ) curatenia in casa \:D/ Mai sunt cateva mici defectiuni ce trebuie remediate, dar ce a fost mai greu a trecut. Eu una mi-am facut treaba asa ca de acum inainte ( pana la noi piedici ) o sa ma pot bucura de tot ceea ce imi aduce ziua de maine. Fiecare lucrusor este pus ordonat la locul lui, asa ca nimic nu ma mai impiedica sa revin la treburile mele obisnuite.
A fost un mod placut de a-mi petrece sambata, ma bucur ca desi am pierdut toata ziua numai cu treaba, macar spre seara am terminat. Parca racoarea serii a fost mai placuta dupa o zi de munca.
Am sperat sa am macar o luna de vacanta linistita, am numai o saptamana. Dar mai bine mai putin, decat deloc. Nu stiu ce o sa fac in aceasta saptamana, nu-mi propun absolut nimic. O sa ma bucur pur si simplu ca sunt acasa, ca sunt linistita si mi-e bine.
Desi sunt cam obosita acum nu vreau sa ma opresc si sa ma apuce lenea, asa ca o sa continui cu alte lucruri care trebuie facute. Insa acum ma voi ocupa de mine si numai de mine, cu casa am terminat.
Stiu ca e un lucru nesemnificativ si poate aiurit pentru unii, dar eu una ma bucur tare mult ca in sfarsit e ordine in casa. Ma simt mai linistita si am un sentiment asa placut cand ma gandesc ca totul e in ordine si eu stau acum in fata calculatorului fara nici o grija.
Am mai bifat un lucru de pe lista, trec la urmatoarele :)

A moment of my life

Astazi este iar una din acele zile cand mi se permite sa dorm pana foarte tarziu fara grija, cand ploua si pot sa stau in casa sa ma relaxez, sa ma uit la un film sau la desene animate, sa citesc, sa scriu sau pur si simplu sa lenevesc in fata televizorului. Dar lucrurile din trecut pe care trebuia sa le fac si pe care am ales sa le aman ma bantuie azi si nu-mi dau voie sa ma bucur de asta.
Nu stiu cate sanse de genul asta o sa mai primesc dar imi dau seama ca pana acum le-am irosit pe toate. Cand o sa invat odata ca orice clipa pierduta nu se va mai reintoarce? Multa lupta e de dus...

Other versions of me

Me in another version

Sunshine

Verdeee ( ca un extraterestru :D )

Stelista :))

Un nou personaj de desene animate ( in curand o sa apara si povestea )

Creionata si cu o tenta de violet pal

Ca in pozele de demult :D

Asa cum am promis azi-dimineata, am revenit cu niste poze "mai altfel" cu mine :P
Ce parere aveti? Va place ce a iesit? :)

Just for fun ;)

In aceasta dimineata, citind blogurile pe care le urmaresc zilnic, am descoperit un site foarte dragut pe care poti sa modifici fotografii, sa pui tot felul de rame si accesorii si sa le modifici culoarea. De acum trebuie sa gasesc doar niste poze ( cu sau fara mine ) si am sa omor cateva ore de plictiseala ( atunci cand or sa fie ).
Am sa postez mai tarziu cateva din "creatiile" mele :P
Pana atunci have fun pe www.befunky.com

Regrete...

In ultima vreme ma gandesc din ce in ce mai mult la medicina si incep sa ma apuce regretele ca nu am dat la aceasta facultate. Oare ce-o fi fost in mintea mea in clasa a XII-a? De ce nu m-am gandit mai bine atunci? Si ce e cel mai interesant, de ce ma apuca tocmai acum aceste ganduri cand mai am un an si termin studiile de licenta si trebuie sa ma apuc apoi de master?
Asa imi trebuie daca m-am lasat influentata de cuvintele altora. E o greseala de amator sa crezi povestile altcuiva. Suntem diferiti si de aceea fiecare dintre noi va povesti aceeasi intamplare in mod diferit. Am auzit ca e foarte greu la medicina ( asta o cred, stiu ca este foarte mult de invatat ), ca trebuie sa ai pile si multi bani ca sa reusesti. Ei nah, trebuia sa incerc oricum. Sunt sigura ca varianta mea a povestii ar fi fost diferita. Daca riscam, acum nu as fi fost in ultimul an de facultate, ci de abia in anul3 si as mai fi avut inca pe atat inainte.
Am cautat pe net orarul de la medicina, programa de studii precum si cateva cursuri si au inceput sa ma atraga din ce in ce mai tare. Intradevar este foooarte mult de invatat dar ce conteaza? Ai cu ce sa iti ocupi timpul, plus ca mie imi si place activitatea asta didactica. Dupa 14 ani de scoala cred ca m-am obisnuit.
Cred ca m-as fi axat pe medicina generala, sa cunosc cate ceva din fiecare domeniu al medicinei. Oare cum ar fi fost sa ma aflu intr-un amfiteatru de la UMF si sa particip la toate conferintele alea ale medicilor?
Mare pacat ca nu m-am gandit mai bine la momentul potrivit, acum regretele nu prea isi mai au rostul. Mi se pare destul de tarziu. Pe de o parte, nu as vrea sa renunt la asistenta sociala si as vrea sa fac si master in acest domeniu. Sa incerc sa dau la medicina dupa asta, ar insemna alti bani, alt timp investit. Mi se pare cam riscant, as trai toata viata numai prin scoli :)) As termina medicina pe la vreo 31 de ani plus rezidentiatul....mult timp:| As incepe sa profesez mult prea tarziu. Dar daca mai continua criza asta cu lipsa locurilor de munca, chiar ca ma apuc de alta facultate. Macar sa nu stau degeaba.
Dar e prea tarziu sa ma mai gandesc la asta acum. Sper doar ca o data cu reinceperea cursurilor la mine la facultate sa uit gandurile astea. Chiar si asa, presimt ca in inima mea mereu va exista acest regret ca as fi putut incerca. Nah, sa fie asta singurul meu regret din viata si o sa fie bine :D
Ma consolez cu gandul ca voi putea descarca de pe net cursuri pe care o sa le citesc si tot o sa am ceva cunostinte din domeniul medical, chiar daca nu acreditate :P

De ce blog

"Te intampin cu un zambet si cu o privire calda, in speranta ca iti va placea ceea ce vei gasi pe aici si ca nu te va plictisi. Enjoy!" Cam asa suna cuvantul de inceput al primului meu blog pe care l-am facut pe 27 aprilie 2008. Aveam de gand sa imi fac un blog inca de mai demult, insa niciodata nu gaseam momentul potrivit. Pana intr-o zi cand o colega mi-a zis ca ea si-a facut. Probabil impulsionata de sentimentul de a nu fi mai prejos, mi-am facut si eu unul la repezeala. Pentru ca nu eram inca pregatita sa ma ocup de asa ceva, dupa doua postari blogul a fost abandonat pana pe 1 ianuarie 2009 cand ma pregateam de un nou inceput. Si acest inceput si-a gasit sfarsitul pe 23 ianuarie cand in plina sesiune nu am mai avut chef de nimic. Blogul era asemanator cu acesta la aspect, insa nu prea eram multumita de modul in care l-am organizat, asa ca pe 1 februarie 2009 s-a nascut noul meu blog, Unica's blog. Chiar nu stiam ce nume sa-i dau, asa ca am hotarat sa ramana numele cu care apar si pe mess. Si de atunci au trecut 7 luni, timp in care am avut 100 de postari, aceasta fiind cea cu numarul 101. Am vrut ca aici sa fie coltisorul meu in care sa scriu tot ce vad si ma impresioneaza, tot ce merita sa fie cunoscut si recitit ori de cate ori este nevoie, ceea ce fac si ce simt. Un jurnal cu postari subiective si obiective. Un loc unde sa-mi expun gandurile, ideile, sentimentele dar si informatii de interes general.
Nu mi-am facut blog pentru ca este acum in mare voga si aproape toata lumea are. Drept dovada nu ma intereseaza traficul sau cat de promovat este blogul meu. Recunosc ca mi-ar placea sa fie cate de cat cunoscut si citit ( si apreciat :D ) de cateva persoane, insa probabil ca voi scoate blogul "in lume" in momentul in care voi fi pregatita.
Deci: de ce blog?
- pentru ca imi place sa scriu;
- pentru ca vreau ca ceea ce simt si traiesc sa ramana undeva ca marturie, iar cand voi dori sa privesc in urma la ce a fost, sa imi pot aminti cu exactitate;
- pentru ca e ca munca unui jurnalist care trebuie sa aleaga un subiect, sa il dezvolte, sa caute argumente, sa creeze un text placut lecturii ( eu recunosc ca inca nu scriu liber, motiv pentru care vreau sa exersez si sa ajung la un moment dat sa pot scrie cu usurinta si fara sa intampin multe dificultati );
- pentru ca pot sa scriu despre lucruri pe care unii nu le considera importante si in acest fel pot atrage atentia si asupra lor;
- pentru ca mi-ar placea ca prin intermediul blogului sa cunosc persoane noi cu care sa ma imprietenesc;
- pentru ca ma bucur atunci cand primesc vreun comentariu la postarile mele;
- pentru ca vreau sa cred ca viata mea ( ce fac si ce gandesc ) este importanta pentru cineva care asteapta nerabdator sa vada ce mai scriu si ce am mai facut;
- pentru ca am descoperit ca imi place sa ma ocup de acest lucru;
- pentru ca este o provocare pe care m-am hotarat sa o accept;
- pentru ca aici pot sa-mi expun parerile stiind ca nu voi fi intrerupta ( contrazisa pot fi );
- pentru ca mi-am zis: " hai sa o fac si pe asta!"
- pentru ca este o modalitate in plus prin care lumea poate sa o cunoasca pe "Anca", "Ancutza" sau "Unica";
Momentan sunt multumita de ce am realizat, sper ca pe viitor sa fie la fel :)

Dedicatie

Pentru ca aceasta postare are numarul 100, m-am gandit sa fac ceva deosebit si sa o dedic tatalui meu care merita sa-i fie recunoscute meritele si mult mai mult de atat.
Nici nu prea stiu cu ce anume sa incep cand trebuie sa vorbesc despre tata, asa ca voi mentiona niste date generale.
Tata are 56 de ani si este nascut in luna iunie. Este unul dintre cei mai activi oameni pe care i-am cunoscut vreodata. In fiecare zi trebuie sa faca ceva: ori treaba, ori miscare in aer liber. Daca il pui sa stea o zi intreaga degeaba e ca si cum i-ai lua toate drepturile.
Tata este cel care mi-a ales numele. Din cate am inteles, mama ar fi vrut sa ma cheme Irina, insa tata a vrut sa-mi dea numele Anca-Andreea ( care mi-ar fi placut foarte mult ). Din cauza unei asistente de la maternitate am ramas numai cu un singur nume: Anca. Mi-a spus tata ulterior ca i-a placut acest nume si mi l-a dat dupa o prezentatoare de stiri de la Tvr 1 ( inca de cand m-am nascut mi s-a aratat ca as putea-o lua pe calea jurnalismului, lucru care era aproape sa se intample incepand cu clasa a zecea ). Daca initial nu mi-a placut si imi parea rau ca nu ma cheama si Andreea, ulterior m-am obisnuit si chiar mi-a placut foarte mult tinand cont ca nu e un nume atat de des intalnit.
Tot tata a fost cel care m-a invatat alfabetul si sa citesc inca de cand aveam 4 ani, deci dinainte sa intru la scoala. Trebuie sa recunosc ca in clasa intai ma cam plictiseam invatand din abecedar lucruri pe care deja le stiam. Mi-a fost de mare ajutor sa stiu sa citesc atat de devreme, tot atunci formandu-mi-se si placerea pentru lectura.
Cand eram prin clasele primare, ca orice copil ma uitam la desene animate la Cartoon Network. Pe vremea aceea, aparusera si niste albume cu personajele de pe acel post, precum si abtibilduri ce trebuiau lipite in album. Desi mama considera ca este o prostie pe care dai bani degeaba, tata tot mi le cumpara, astfel incat am ajuns sa am albumul aproape complet.
Tot pe atunci eram pasionata de cartile cu benzi desenate gen Mickey Mouse si Donald Duck. Ia ghiciti, tata mi le cumpara. La un moment dat, mama iar nu a mai fost de acord sa imi mai fie cumparate, asa ca tata mi-a luat cateva si pe ascuns.
In prezent, stie cat de mult imi doresc o biblioteca mare cu multe, multe carti si ma ajuta in acest fel, cumparandu-mi saptamana de saptamana cartile de la ziarul Adevarul ( nici nu are rost sa mentionez cat de greu a reusit sa faca rost de ele la inceput, cand stim cu totii ce mare nebunie era cu acestea ).
Tata intotdeauna m-a incurajat sa ies in oras, sa ma implic in diferite activitati, sa cunosc oameni noi, spre deosebire de mama care ar fi preferat sa ma tina in casa in siguranta. M-a lasat sa merg in discoteca, sa dorm la prietenele mele acasa, sa stau afara pana pe la 12 noaptea, toatea astea pentru ca a avut si are in continuare incredere in mine, ceea ce este cel mai important.
Stie ca nu imi place sa mi se umble prin lucruri, asa ca niciodata nu a facut-o. Stie ca imi place linistea sau ca uneori am nevoie sa stau singura, asa ca ma lasa in pace si nu ma sacaie aiurea. Nu ma cearta niciodata cand stric ceva sau cand mai gresesc, dimpotriva imi vorbeste cu calm si ma incurajeaza. Daca am nevoie de ceva, face tot posibilul sa imi cumpere. Stie ca imi place ciocolata alba cel mai mult si tot timpul numai din asta imi cumpara ( uneori nici nu-i cer, dar el imi tot imi ia, asa ca sa fie acolo ). Stie ca nu imi place apa de la robinet si ca nu am voie sa beau apa minerala, asa ca are grija sa am intotdeauna apa plata. Nu mai vorbesc despre cat de bine gateste. Nu stie sa faca multe feluri de mancare, dar cele pe care le cunoaste ies deosebit de gustoase. Cand mergeam dimineata la scoala, se trezea inaintea mea si imi pregatea un sandvis si o cana de ceai ( face cel mai bun ceai si asta a fost confirmat de o persoana de gen masculin ). Intotdeauna a fost de parere ca problemele se rezolva discutand cu calm, luand in considerare fiecare opinie in parte. Si are o rabdare de fier ( stiu eu prea bine de ce zic asta ). Este un om muncitor si de ajutor. Este prietenos si nu ii este rusine sa se bage in vorba cu persoane necunoscute ( lucru pentru care l-am invidiat un pic intotdeauna ).
Nu este perfect si tocmai acest lucru il face sa fie cel mai bun tata din lume. Multora li se pare ciudat ca eu sa fiu mai atasata de tata decat de mama cum se intampla in general. Ei bine, eu nu sunt ca majoritatea fetelor, intotdeauna a trebuit sa am eu ceva diferit fata de ele, de la opinii pana la fapte. Si ar mai fi un motiv pe care il cunosc numai eu si cam asa va ramane.
Nu stiu ce as putea sa mai zic despre tata pentru a fi sigura ca i-am conturat corect si complet caracterul. Stiu insa ca am invatat foarte multe de la el si ca mi-ar trebui milioane de ani pentru a reusi sa-i multumesc si sa-l rasplatesc in totalitate pentru tot ceea ce a facut pentru mine.

P.S. nu am pus si nici nu voi pune o poza cu tata din motive obiective ( cine vrea sa le stie trebuie sa ma intrebe personal :P )

Amintiri de la Putna

Prima data am fost la Putna cand eram mica, intr-o excursie organizata de educatoarele de la gradinita. Ulterior nu am mai avut ocazia si a trecut multa vreme pana sa revin.
S-a intamplat in 2008 in ajunul sarbatorii Sfantului Andrei. Emotionata, cu sufletul cat un purice si in acelasi timp nerabdatoare, am pornit cu Carmen, colega mea de grupa si de camera spre Putna. M-am trezit la 4 dimineata si la 5 : 20 eram urcate in personalul Iasi - Putna. Dupa o calatorie de 5 ore cu trenul am ajuns. Ma simteam un pic ciudat pentru ca de aceasta data nu eram intr-o simpla vizita de cateva ore, ci trebuia sa-mi petrec un weekend intreg acolo. Parca nici nu mai vroiam sa intru, nu stiam cum voi fi intampinata, ce parere isi vor face oamenii despre mine, ma simteam ca o straina care nu avea ce cauta acolo. Daca as fi avut cu ce, cred ca m-as fi intors imediat inapoi in Iasi. Nu aveam si incurajata de Carmen, am intrat.
Primul meu weekend la Putna a fost...dificil si in acelasi timp extraordinar. Dificil din cauza unor anumite evenimente peste care, Slava Domnului, am trecut cu bine si extraordinar pentru ca am gasit liniste, pace, caldura, prietenie si dragoste.
Eu, in general, atunci cand ma aflu intr-un loc necunoscut sau in preajma unor persoane straine am tendinta de a nu vorbi mai deloc, ma retrag in coltisorul meu si observ. Cam asa am facut si atunci. Nu ca acum ar fi altfel, dar sufleteste ma simt altfel.
Am avut ocazia sa intru in contact cu lumea monahala, sa vad cum decurge viata la o manastire. Si am ramas impresionata. In primul rand, manastirea este foarte frumoasa, ca sa nu mai vorbesc despre peisajul dimprejur. Nu degeaba este atat de renumita Bucovina. Apoi, viata linistita a calugarilor care isi impart ziua intre slujbe, ascultare prin indeplinirea anumitor sarcini si rugaciune. Iar mancarea este atat de buna, incat nu am cuvinte sa o descriu. Pot spune cu mana pe inima ca niciodata, niciunde nu am mai mancat mancare atat de buna. Este deosebit de gustoasa si mai ales satioasa. Nu trebuie sa mananci mult ca sa fii satul. Slujbele de la manastire sunt foarte frumoase, iar cantarile calugarilor se aseamana unui cor ingeresc. Nu in ultimul rand, trebuie sa amintesc despre calugarii de acolo: blanzi, cu dragoste de Dumnezeu, rabdatori, calmi si intotdeauna dispusi sa ajute pe oricine le cere ajutorul.
Mi-e dor de Putna. Mi-e dor de parintii de acolo. Mi-e dor de slujbele tinute acolo. Mi-e dor de mancarea de acolo. Mi-e dor de linistea de acolo. Mi-e dor de pacea care imi invaluie sufletul cand ma aflu acolo si care ma face sa-mi uit toate grijile. Mi-e dor si abia astept sa revin. Sa spun ce am pe suflet celor ce ma asculta si sa ma linistesc. Sa ma redescopar. Sa fiu mai aproape de Dumnezeu.

Asculta, priveste si taci...!

Asculta, priveste si taci!...
Asculta sa-nveti sa vorbesti,
Priveste sa-nveti sa cladesti
Si taci sa-ntelegi ce sa faci...!

Pain to Power

I can't -> I won't
I should -> I could
It's not my fault -> I'm totally responsible
It's a problem -> It's an opportunity
I hope -> I know
If only -> Next time
What will I do? -> I know I can handle it
It's terrible -> It's a learning experience

Recomandari

Mi-au fost recomandate, iar eu la randul meu recomand cu caldura urmatoarele site-uri pline de invataturi:

www.ortodoxiatinerilor.ro

www.catehism.ortodoxiatinerilor.ro

www.sfaturiortodoxe.ro

www.crestinortodox.ro

Mai mentionez cateva site-uri, de asemenea folositoare:

www.cartiaz.ro

www.carti.x6.ro

www.despresuflet.ro

Adevarata iubire. Dragostea si bunurile ei

De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.
Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.
Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste.
Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul.
Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.
Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.
Dragostea nu cade niciodata.
( Corinteni, cap. 13 )

Poze de la mare, vara anului 2008 - partea a doua

Constanta

Marea

Marea

Mamaia

Vedere de pe faleza

Marea

Marea

Marea

Marea

Marea

Vedere de pe faleza

Marea

Plaja, noaptea

Plaja, seara

Plaja mea preferata

Poze de la mare, vara anului 2008

Costinesti

Costinesti

Costinesti

Costinesti

Costinesti

Costinesti

Costinesti

Costinesti

Costinesti

Costinesti

Costinesti

Costinesti

Costinesti

Costinesti

Costinesti

Pescarusi

Costinesti

Costinesti

Marea

Marea

Marea la tarm

Marea in timpul furtunii

Furtuna pe plaja la Costinesti

Furtuna pe plaja la Costinesti

Costinesti

Valuri la Costinesti

Vedere de pe faleza noaptea