In seara asta am fost placut surpinsa. Dupa o zi in care am stat departe de calculator si internet, zi in care am inceput sa rascolesc toata casa pentru inevitabila mea reintoarcere in Iasi, respectiv camin, n-am simtit nici macar pret de o secunda ca voi avea parte de o intamplare care ar putea fi incadrata cu succes in categoria ”na ca s-a intamplat desi nici macar nu te-ai gandit, daramite asteptat”.
Desi mi-am propus sa ma ocup de chestia asta cu ceva vreme in urma, sa o iau din timp, fara ca macar sa ma gandesc, cand m-am trezit n-am dat fuga la laptop sa-mi verific mailurile, ci m-am apucat de sortat haine, carti si facut liste cu tot ceea ce am nevoie la camin. Cam asa mi-am petrecut eu ziua, pana spre seara cand am zis ca ce-i prea mult strica. E imposibil sa termin totul intr-o singura zi asa ca am hotarat sa ma opresc si sa imi inchei seara cu urmarirea unui episod sau doua din serialul pe care il urmaresc momentan: John Doe ( despre el voi povesti cate ceva in momentul cand dau gata sezonul si nu mai am mult ).
Am intrat pe mess cu toate ca stiam ca n-am cu cine vorbi, dar am zis sa raman available si m-am apucat de serial. Pe la jumatatea celui de-al doilea episod primesc un filmulet de la o persoana tare draga mie cu care nu mai vorbisem de aproape 3 ani. Am zis ca o fi un mass sau ceva de genul, nedandu-mi seama ca era modul lui firesc (caracteristic si mie de altfel ) de a incepe o discutie. Vazand ca nu dau nici un semn, persoana in cauza a fost nevoita sa ma abordeze intr-o maniera specifica noua si mai ales perioadei in care am pastrat legatura cel mai strans.
Tin minte si acum cand l-am cunoscut. Eram in clasa a 12-a, ai mei mi-au cumparat laptop, mi-au pus si internet asa ca toata ziua numai in fata lui eram. Baietii de la internet mi-au instalat mirc-ul si eu, constienta de faptul ca voi merge la facultate si dornica de a-mi face cat mai multe cunostinte am zis ca e o modalitate buna de a intalni astfel de persoane. In acea perioada eram obsedata de Iasi si de tot ceea ce implica acest oras, astfel incat pe mirc intram pe #iasi si asteptam sa cunosc ceva studenti. Intr-una din seri m-a abordat un baiat. Mi-a spus ca era la Feaa, iar eu avand o colega de clasa care dorea sa urmeze acea facultate am zis ca e un prilej bun de a-l intreba ce si cum merg lucrurile pe acolo. Am mai discutat cateva chestii minore, apoi ne-am luat ramas bun. In alta seara, acelasi baiat ma cauta din nou. El nu m-a mai tinut minte, insa mie imi erau cunoscute maniera de a vorbi si informatiile pe care mi le dadea. Si uite asa, zi de zi intram pe mirc in asteptarea lui. Nu ne gaseam de fiecare data pentru ca eu aveam scoala, el avea facultatea... dar dupa o perioada lunga de tachinari pe mirc am facut schimb de adrese de messenger si de atunci a inceput toata nebunia. Cand a inceput vacanta mi-a parut rau pentru ca el pleca acasa si acolo nu mai avea net. Ajunsesem la un moment dat sa-i duc dorul. Ca amic, nimic mai mult. Dupa bacalaureat apare pe mess. Eu eram in culmea fericirii. Ma anunta ca are net acasa si ca vom putea vorbi mai des. Din acel moment am creat o legatura foarte puternica. Vorbeam zi de zi, glumea, ne povesteam fiecare ce a facut, evocam experiente trecute, ne ajutam unul pe celalalte cu sfaturi, ne trimiteam poze si melodii si filmulete haioase, m-a ajutat cand am dat pentru permisul de conducere. Offf... dar cate nu au fost... Eram pe aceeasi lungime de unda. A fost, poate, perioada in care am ras cel mai mult si m-am simtit cel mai bine. Nu vroiam nimic mai mult de la el, eram prietenii cei mai buni. Am ajuns la facultate, ne-am cunoscut fata in fata, am mai pastrat o vreme legatura si apoi... el si-a gasit perechea si eu nu am mai putut vorbi cu el din cauza ei.
Astazi, dupa aproape 3 ani, ne-am regasit. Am vorbit, am glumit si am ras exact asa cum am facut in acea vara cand eram doar noi doi. A fost tare placut si am fost tare fericita. Chiar credeam ca nu vom mai vorbi niciodata. Iata ca, pana la urma, niciodata sa nu spui niciodata si ca unele lucruri se intampla exact atunci cand te astepti mai putin sau chiar deloc.
Sunt bucuroasa ca am vorbit cu el, a fost omul care m-a invatat multe, cu care m-am simtit eu, care m-a ajutat si care a stiut cum sa se poarte cu mine. A fost cel mai bun prieten. Mi-a spus ca vom mai vorbi. Sper sa se tina de cuvant. Cu toate ca nu mai am discutiile noastre din acea vara ( le-am pierdut cand mi s-a stricat laptopul si regret tare mult ), il am in lista, stiu sigur ca ma are si el la randul lui si stiu ca vom mai vorbi intr-o zi. Cand? Nu stiu nici eu. Ceea ce stiu cu siguranta este ca se va intampla...candva :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu