Plutind pe nori

Printre pasiunile mele se numara si fotografiatul. Recunosc, de fiecare data cand sunt intrebata ce pasiuni am, pe aceasta omit sa o enumar pentru simplul fapt ca nu sunt o profesionista, nu fac fotografii artistice care sa surprinda sau sa il incante in mod deosebit pe cel care le priveste. O fac doar pentru a imortaliza mici minuni ale naturii care ni se descopera noua zi de zi. O fac pentru a-mi aminti cat de multe lucruri frumoase ne inconjoara, pentru a ma bucura de toate acestea ori de cate ori ma uit la poze. Imi place sa fotografiez multe lucruri, insa fotomodelul meu preferat va ramane intotdeauna natura. Desi pare aceeasi, niciodata nu e la fel. Precum secundele sunt diferite unele de altele, asa si natura ni se descopera altfel si altfel in fiecare clipa. Desi am facut mai multe fotografii in acelasi loc, in perioade diferite, nici una nu seamana cu cealalta. De fiecare data mai descopar inca un lucru deosebit care s-a ascuns vederii prima data. As putea sa vorbesc despre natura la nesfarsit si nu m-as plictisi vreodata. M-as pierde in intreaga poveste a muntilor, a pesterilor, a copacilor, a florilor, a simplei ierbi, a raurilor, a marii, a oceanelor, a animalelor, a campiilor, a soarelui, a zapezii, a ploii, a vantului, a fiecarui anotimp si a fiecarui coltisor de natura in parte. Pur si simplu nu as reusi sa le epuizez vreodata. Aceeasi, dar de fiecare data altfel, mereu mai surprinzatoare si mai miraculoasa. Oricat de multe poze as incerca sa fac, niciodata nu voi reusi sa surprind cu adevarat ceea ce vad, sa surprind natura in adevarata ei splendoare. De aceea, intotdeauna am considerat ca cel mai bun aparat de fotografiat este sufletul. Imaginile si sentimentele determinate de acestea nu vor fi niciodata sterse, niciodata pierdute. Asa ca niciodata nu am regretat daca nu am avut aparatul la mine cand am vazut un miracol al naturii in plina desfasurare, stiam ca am la mine ceva mult mai important, mult la mai sigur decat un seif.
Unul din elementele naturii care ma surprinde zi de zi e cerul. Uneori de un albastru curat ca lacrima, alteori marcat de mici pete de nori albi si pufosi, cateodata atat de intunecat si negru. Alteori cu nunate de roz si violet sau chiar portocaliu si galben... Niciodata nu o sa reusesti sa-ti dai seama de starea lui de spirit. Ador sa ma uit la cer, e limita care ne desparte de Lumea de Dincolo. Cand ma uit in sus, privesc infinitul, niciodata nu reusesc sa-i dau de capat. Iar norii, mi se par mici cuvinte scrise pe pagina curata a cerului. Cu atat de multe forme, culori si plini de gratie atunci cand strabat cararea cerului, incat ai impresia ca incearca sa iti spuna o poveste frumoasa pe care tu trebuie doar sa o intelegi...
Am pus mai sus o mica parte din ipostazele cerului pe care am reusit sa le surprind. Sper sa va incante vederea, sa va bucure sufletul si sa va faca sa apreciati si protejati natura asa cum merita cu adevarat.