29 august 2009

Pelerinaj in Ardeal si Banat, day one

Stiu ca trebuia sa fi povestit despre cum a fost acest pelerinaj cu mult, muult timp in urma dar, ca de obicei, am fost prinsa cu alte treburi si a trebuit sa aman subiectul. Vroiam sa povestesc in detaliu tot ce s-a petrecut in acele 6 zile, ca o marturie a celor ce s-au petrecut. Ma bazam pe faptul ca traseul si pozele facute imi vor aminti cu exactitate tot ce a fost, insa se pare ca timpul si memoria mea slaba ( de la o vreme incoace ) si-au pus amprenta, asa ca o sa incerc sa redau in linii mari ce s-a intamplat.
Duminica am ajuns in Iasi pe la ora 10. Am facut cumparaturile pentru pelerinaj in Billa si apoi m-am indreptat spre Copou pentru a ma intalni cu Loredana. Amandoua speram ca vom avea parte de vreme frumoasa si astfel, plimbandu-ne prin Iasi si pe la magazine, acea zi ar fi trecut mai usor, plecarea facandu-se luni dimineata la ora 5:30. Nu a fost asa, ne-a prins o ploaie groaznica, una din acele ploi care pe mine ma face sa-mi doresc sa stau in casa la caldurica si sa-mi ocup timpul cu diferite nimicuri. Am stat noi in diferite localuri pana spre seara cand am ajuns la sediul ASCOR, locul unde trebuia sa dormim. La inceput ne simteam un pic aiurea, insa in cele din urma eu am reusit sa adorm cateva ore dupa ce am stat o vreme la povesti.
Luni dimineata ne-am urcat cu totii in autocar, am facut cunostinta si am pornit la drum. Mi-a fost cam rau in prima zi, pana m-am obisnuit cu autocarul, asa ca pe parcursul drumului mai mult am dormit :D
Prima oprire am facut-o la Manastirea Sfantul Prooroc Ilie din Toplita, o manastire deosebit de frumoasa, plina de istorie. De asemenea, acolo am vazut cei mai frumosi trandafiri.
Apoi am vazut Biserica Vadului, ctitorie stefaniana si am aflat multe lucruri interesante despre istoria ei, cat si despre traditiile locului.
Ultima oprire a fost la Manastirea Nicula, unde am si ramas peste noapte. Ajungand foarte tarziu, am mancat si am mers direct la culcare. Urma ca a doua zi sa participam la slujba si sa ne povesteasca un parinte cate ceva despre manastire.
Am uitat sa mentionez ca in aceasta zi am inceput si un mic joculet in care fiecare dintre noi trebuia sa fim "ingerasul" cuiva si sa avem grija de el, trimitandu-i mici daruri sau orice avea nevoie.

Un comentariu:

Anonim spunea...

foarte fain jocul cu ingerasii;)