Inca de mica m-am confruntat cu problema aceasta: eu sa vreau sa fac ceva si cineva din jurul meu sa se trezeasca sa-mi spuna ca el vrea in alt fel. Ma gaseam mereu in urmatoarea dilema: daca eu sunt om liber, cu dreptul de a-mi exprima opinia si de a face ceea ce poftesc atata timp cat nu ii afectez pe cei din jur si nici nu incalc vreo regula, de ce trebuie sa apara cineva care sa iti naruie visele? De ce de fiecare data cand am impresia ca am depasit dificutatile si lucrurile par sa se reaseze la ordinea cuvenita in viata mea, apare cineva care sa imi distruga ordinea? De ce de fiecare data cand am o zi buna, spre seara vine cineva sa mi-o strice? Si cea mai importanta intrebare: de ce dau intotdeauna, dar intotdeauna atentie unor lucruri care nu merita? Pentru ca, spre nefericirea mea, IMI PASA! Stiu ca azi majoritatea oamenilor merg dupa principiul ( egoist de altfel ) sa imi fie mie bine, ca de celalalt nu-mi pasa. Eu nu pot fi asa. Oricat as incerca nu pot sa nu las ca anumite lucruri negative sa imi afecteze starea de spirit. Stiu ca sunt fraiera la faze din astea si mai stiu ca prin oricat de mult situatii de genul acesta voi trece, nu voi reusi sa nu-mi mai pese si de altceva. Pe undeva mi se pare logic sa nu tii cont de ce zice X sau Y despre tine, dar na, ce sa faci daca Anca e mult prea sensibila si se lasa trasa in jos de toate aceste nimicuri? Mi s-a zis de atatea ori ca nu trebuie sa stau eu stresata de grija altuia care poate fi cu fundul in sus si isi varsa nervii pe mine chiar daca nu am nici o vina. Nu trebuie sa las sa ma afecteze atat de tare supararea altuia, nu trebuie sa plec urechea la tot ce se spune, nu trebuie sa imi cer eu iertare de fiecare data pentru ca am facut un pas gresit care nu i-a placut celui de langa mine. Sunt om, am suflet, am si eu vise, dorinte, idei, fac si eu cate si mai cate lucruri si nu vreau ca de fiecare data sa se trezeasca cineva ( care nici macar nu e consilierul meu propriu si personal ) si sa imi zica : nu e bine asa. Lasati-ma sa traiesc, asa cum si eu va las pe voi la randul vostru sa traiti. Vedeti-va de treburile voastre, asa cum si eu incerc sa imi vad de ale mele. Nu mai interpretati ceea ce zic si fac dupa bunul vostru plac, ci dupa cum este. Cand zic ceva ati face bine sa ma credeti pentru ca nu vad nici un motiv pentru care v-as minti ( nu-mi plac persoanele care o tin numai pe a lor; nu vreau eu sa am intotdeauna dreptate, vreau doar ca lucrurile sa fie asa cum sunt ele cu adevarat ) si nu mai incercati sa intoarceti povestea in asa fel incat sa para ca voi sunteti cei care au dreptate si ca lucrurile trebuie sa fie asa cum vreti voi. N-am chef sa stau sa conving pe toata lumea ca lucrurile nu sunt chiar asa cum le vad ei si nu mai vreau sa stau ingrijorata de faptul ca isi poate schimba cineva parerea despre mine. In fond si la urma urmei, nu m-am nascut pe acest pamant pentru a face fiecaruia pe plac si pentru a le asigura confortul unui hotel de 5 stele. Si cu asta, gata! Mi-am descarcat supararea. Nu am zis tot ce am gandit pentru ca nu am avut chef pur si simplu sa imi amintesc fiecare detaliu care m-a deranjat la un moment dat. M-am saturat de toate chestiile astea superficiale.
Suntem in post, o ocazie nemaipomenita pentru a invata sa iertam si sa traim in liniste si pace. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sa fim mai cumpatati!
P.S. am nevoie de oameni in prezenta carora sa ma simt bine si libera de a spune orice doresc, fara teama ca as putea sa-i supar sau fara constrangerea evitarii unor anumite subiecte doar pentru ca asa trebuie. Unde as putea gasi asa ceva?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu