Eu in viata altora

Nici o grija, nu o sa scriu mult, prost si fara rost despre cat de apreciata sunt eu de cei din a carora viata fac parte ( voluntar sau involuntar ), nici despre cat de norocosi sunt acestia ca m-au gasit pe mine sa le luminez calea. Nu de alta, dar ar fi o miciuna prea gogonata :D
Ca vreau, ca nu vreau, fie ca sunt tratata ca una de-a casei, fie ca un musafir sau ca un strain.... fac parte din viata unor oameni. Nu ma refer aici la familie ( care vor, nu vor, tot a lor sunt ). Vorbesc despre prieteni, colegi, cunostinte cu care poate mai pastrez legatura sau care au iesit din viata mea la fel de repede precum au intrat.
Intotdeauna mi s-a parut o minune lucrul acela micut prin care Dumnezeu a facut posibil ca eu sa ma apropii foarte mult de cineva: fie ca a fost vorba de o discutie mai profunda purtata cu cineva pe care il cunosteam de patru ani, fie ca aveam nevoie de ceva de la cineva sau cineva avea nevoie de ceva de la mine, fie ca am fost obligata de circumstante sa imi petrec mai mult timp in compania unor persoane... situatii de genul acesta au fost cele care au reprezentat temelia unei ulterioare relatii.
Ei, dar ca de obicei, daca lucrurile mici au fost cele care au sedimentat, ulterior consolidat o relatie, tot lucruri mici au fost si cele care au reusit sa distruga intreaga constructie.
In general, cand vine vorba de colegi, invidia si rautatea sunt cele care pun bariera. Am avut parte de multe astfel de situatii si mai ales, multe persoane m-au catalogat a fi intr-un anumit fel pe baza unor lucruri superficiale, neoferindu-mi sansa de a ma cunoaste, de a arata cum sunt eu cu adevarat. Asa ca, am invatat sa fac fata acestor copilarii si sa merg mai departe. Cum zice o vorba ( care nu-mi place, dar in fine ): "these people are not my friends, we only walk togheter for a while".
Daca vorbim despre cunostinte, pe acestea fie le-am cunoscut fugitiv si nu le-am mai intalnit ulterior, fie daca ne vedem ocazional nu trecem mai departe de un simplu salut.
In cazul prietenilor insa, lucrurile se complica. Exista persoane care isi doresc foarte mult sa se asigure ca nu imi vor pierde vreodata prietenia, asa incat fac tot ce le sta in putere in aceasta privinta ( desi eu nu le-am cerut asta ). Mai sunt unii, care obisnuiti ca eu sa fiu mereu acolo pentru ei, nu isi imagineaza ca vreodata nu ma vor mai gasi atunci cand au cea mai mare nevoie de mine. Exista si o ultima categorie de persoane care desi imi declara dragoste vesnica si devotament indiferent de ce s-ar intampla... fac ce fac si gasesc toate modalitatile de a ma scoate afara din viata lor. Paradoxal si ironic, nu?
De lucruri de genul acesta am avut parte in ultima vreme. Ce pot sa zic, nu sunt surprinsa. Asta e lumea in care traim, astia suntem noi, ne urmarim propriile interese, nu mai credem in adevaratele valori pentru ca am avut grija sa ne construim altele care sa fie in acord cu ceea ce vrem noi. Astazi, prietenia si-a pierdut mult din valoare. In teorie ( vorbele pe care ni le adresam unii altora ) e perfecta, in practica ( faptele noastre fara de cei pe care ni-i consideram prieteni ) lasa foaaarte mult de dorit.
De ceea ce am incercat sa ma feresc, cam de aceea am dat. N-am sa inteleg niciodata cum ma poti numi cel mai buni prieten al tau numai atunci cand ai nevoie de mine, iar cand nu, sa te prefaci ca nici nu exist. Nici scuzele pe care mi le trantesti ulteori ca pe ceva ce trebuie facut si scapat rapid nu ti le mai cred. Nici promisiunile false. Nimic! Nu consider ca imi esti prieten daca imi impartasesti ceva din viata ta si tragi de mine ca si eu sa fac la fel. Nu cred ca ma pretuiesti cu adevarat daca astepti de la mine semne cand nici tu nu esti dispus sa calci pe orgoliul ce se naste din gandul "eu o caut mereu, sa mai faca si ea ceva"
Stiu ca e un scenariu urat. E incredibil, dar adevarat. Astazi, sincer, cred ca mai exista putine prietenii ADEVARATE, care sa depaseasca toate piedicile care apar.
Daca astepti ca cineva sa iti fie mereu alaturi cand iti e greu, dar sa stie sa stea deoparte atunci cand iti e bine, daca presupui ca cel de langa tine va stii sa se descurce singur atunci cand ii e greu si ca nu are nevoie de tine pentru ca e puternic, daca ai avut macar un singur gand care ti-a soptit ca faci prea multe pentru prietenul tau si ca vrei sa astepti, sa il testezi sa vezi cum reactioneaza cand nu mai zici nimic, atunci da-mi voie sa iti spun ca tu nu vrei un prieten pentru ca nu stii ce inseamna asta. Tu vrei sa existe cineva pe care sa poti da vina atunci cand ai primit un sfat care nu ti-a fost pe plac, vrei sa fie cineva acolo care sa te asculte non- stop si sa te ridice cand esti la pamant. In cazul acesta, esti demn de mila.
N-am sa inteleg niciodata fetele care vedeau in prietena lor cea mai buna o sora, insa in clipa cand si-au intalnit "marea dragoste" au renuntat cu atata usurinta la ea ( la prietena ), incat nici nu zici ca ar fi existat vreodata. Ei... dar ce mai conteaza? Il are pe El, acesta ii va fi mereu alaturi, ii va spune ce vrea sa auda, ii va daruia tot ceea ce prietena nu a putut sau nu a avut cum sa o faca si tot asa. Mare greseala sa arunci intr-o secunda la gunoi ceva de putea dura o viata, si mai mare greseala sa pui in vitrina ceva ce se poate destrama in secunda numarul 2.
Nu vreau sa inteleg de ce "prietenii" vor sa te testeze, sa vada cum reactionezi daca nu iti mai zic nimic. Adica, ce asteapta de la tine? Sa se convinga de faptul ca tu depinzi de ei, sau ce?
Pentru mine, prieten e acela care stie sa imi zica in cel mai frumos mod posibil ca am gresit si care incearca prin cele mai blande modalitati sa ma indrepte. Prieten e acela care desi avea planuri mari pentru o anumita seara, alege sa stea cu mine pentru ca sunt bolnava sau pentru ca am nevoie de ajutor. Prieten e acela care te asculta cand vrei sa vorbesti ( nu doar te aude ), te strange in brate cand ai nevoie, te lasa sa plangi cand trebuie. Asta inseamna prietenia: dragoste neconditionata si deplina, sacrificiu, ajutor la orice ora din zi si din noapte.
Prietenia nu inseamna cuvinte dulci spuse de complezenta, cadouri oferite "pentru ca asa trebuie" sau "pentru ca si ea mi-a dat mie", nu inseamna ca atunci cand sunteti numai voi totul sa fie roz, iar cand sunteti in societate sa va evitati privirile. Prietenia nu inseamna ca daca el nu vine la mine, nici eu nu ma duc la el. Dimpotriva!!! Daca el nu vine la mine, eu ma duc de 1000 de ori la el si o fac cu drag!!! Nu astept nimic in schimb, simplul fapt ca ii sunt prin preajma e cea mai mare rasplata. Dar cati mai gandesc asa in ziua de azi?
Prezenta mea in viata altora este involuntara ( nu vreau sa incurc vietile tuturor ) sau voluntara ( mi-as dori atat de mult ca unele persoane sa imi dea voie sa le cunosc, sa le fiu alaturi oricand au nevoie, sa le fiu in preajma pur si simplu, doar ca... din pacate nu se poate ). Insa, daca e sa fac parte din viata cuiva si simt pana si cea mai mica unda din cele scrise mai sus... o sa am grija ca iesirea mea sa fie facuta atat de incet si atat de tacuta... incat cel din viata caruia am plecat nici nu-si va da seama ca nu mai sunt acolo cu adevarat ( adica din tot sufletul ). Fizic voi fi, dar sufleteste va fi inchisa aceasta poarta cu atat de multe lacate, incat va fi nevoie de multi ani si de multa dragoste ca sa pot deschide macar unul.
Cand e vorba sa aleg eu viata celui in care as vrea sa intru, poate ca as accepta anumite situatii. Insa daca e vorba de cineva care mi-a solicitat prezenta in mod expres si isi bate joc de ea, nu va mai avea parte de astfel de bucurii.
Aveti grija de ceea ce aveti, aveti grija cum folositi ceea ce aveti, aveti grija... pentru ca intr-o zi acel ceva va disparea atunci cand va e lumea mai draga si tot ce va va mai ramanea va fi intrebarea: "cum s-a intamplat asta?"
Eu imi doresc prieteni cu care sa imi petrec timpul, nu doar sa ne intalnim din cand in cand. Imi doresc sa avem discutii fata in fata, nu pe mess. Imi doresc sa facem lucruri impreuna, care sa ne lege si mai mult. Imi doresc intelegere cand am nevoie de ea, pentru ca si eu la randul meu sa o pot oferi. Imi doresc sa fii alturi de mine, nu sa imi arunci firmituri din ceea ce a mai ramas din timpul tau petrecut cu ceilalti. Nu imi doresc sa fiu prioritatea ta numarul unu, dar vreau sa ma convingi ca iti pasa si de mine. Crezi ca am prea multe pretentii? Tot ce e posibil, dar la tine te-ai uitat ca sa vezi daca nu le intrec ale tale pe ale mele? Sa nu crezi ca iti voi cersi vreodata prietenia, daca ar fi sa aleg, te prefer o fiinta uracioasa dar sincera, decat dulce si inselatoare.
Intre timp, sa ne concentram asupra putinelor lucruri frumoase din aceasta viata...