Down

Asa cum patesc eu intotdeauna, bucuria mea ca am fost la cinema trebuia sa fie stricata de un alt eveniment. Tocmai cand am ajuns si eu fericita in camera, am aflat un lucru care mi-a cam zguduit lumea interioara. Motiv pentru care, acum stau si ma intreb daca se merita sa imi doresc vreun lucru bun in viata mea. Nu de alta, dar vad ca pretul pe care trebuie sa-l platesc este destul de piperat. Am mai aflat si cum reactionez eu la primirea unei vesti socante: nu m-as fi asteptat ca in prima faza sa nu am nici o reactie exterioara, sa simt totul numai in interior, ca mai apoi, cand ma destainui cuiva, sa dau totul afara. Inca nu imi vine sa cred... era singurul lucru pentru care imi doream sa ma trezesc dimineata si ultimul meu gand seara, dar... asa cum era de asteptat... nu era pentru mine. Intotdeauna mi-am dorit lucruri mult prea bune pentru mine, pentru ceea ce sunt eu, pentru cat pot oferi eu in schimb... Acum simt ca daca nu m-as controla, lacrimile ar curge ca la robinet pe fata mea si ca in inima am infipte vreo 10 cutite. Dar ce conteaza ce am patit eu si ce simt? Zilele vor trece la fel de repede, la fel de monoton. Viata isi va urma cursul ei firesc, fie ca mie imi convine sau nu... Oamenii isi vor vedea de viata lor, fie ca vor stii ca eu am patit ceva sau nu... Oricat m-as stradui sa vad partea buna din situatia asta... pur si simplu nu pot. Ma depaseste. E ceva ce... nu poate fi vindecat cu nici un sfat, nici o vorba buna, nimic. Sunt doar eu si durerea mea pe care nimeni altcineva nu o poate intelege. Sunt confuza, de parca s-ar fi sfarsit totul. E o stare atat de nasoala, incat nu imi doresc nimic altceva decat ca totul sa fie un vis urat din care sa ma trezesc cat mai repede. Cu toate acestea, asta este realitatea... trista mea realitate...
Eu am ramas cu o inima sangeranda, cu vorbe pe care le voi spune doar cand vor fi mai importante decat tacerea si o melodie care exprima perfect situatia mea...