Bataie de joc

In tara noastra este multa bataie de joc in absolut toate domeniile. Nu exista organizare buna deloc. Am sa ma leg in principal de problema care ma afecteaza si pe mine si anume, partea intunecata a studentiei. Aceasta incepe cu cazarile. Explicati-mi si mie de ce este atat de greu sa se afiseze lista cu studentii care au primit camin? E gata facuta lista aia, n-are cum sa nu fie. Dar uite asa, mii de studenti tot dau refresh-uri la pagina care ar trebui sa o afiseze in speranta ca vor afla ceva. Poate unii vin de la sute de kilometri distanta si trebuie sa stie daca sa isi faca bagajele sau nu, daca au un acoperis deasupra capului sau daca trebuie sa caute altceva. An de an apar probleme. Multe cereri, putine locuri, unele dintre ele vandute cu nesimtire. Bine ca de la an la an se maresc numarul de locuri la facultati, dar un camin nou nu construieste nimeni. Bine ca an de an tot se mai baga cate un camin in renovare, chipurile, ca sa se reduca si mai mult numarul de locuri si multi sa nu prinda un loc in camin. Eu nu pricep ce fac astia cu sutele de miliardele pe care le aduna an de an de la admitere plus taxele de invatamant. Nu pricep! De atatia ani , noi cei de la filosofie, suntem purtati prin jumatate de Iasi pentru ca salile ce apartin facultatii noastre sunt in vesnica renovare! Ce inseamna asta? Bani pentru burse nu sunt, conditii bune de locuit nici atat. Stiti cat e de greu sa im parti o camera micuta cu inca 4 persoane si doar 4 dulapuri si uneori doar 2 sau 4 scaune? Habar n-aveti. Poate ati auzit voi cat e de frumos la camin si cat de distractiv este. Ha! Nu e deloc asa. Foarte rar se dau chefuri din alea legendare.
Mi se pare o prostie sa amagesti in asa hal un student. Se vede ca nu va pasa de noi! Va asigurati numai sa luati intotdeauna cafea si pauza de tigara la timp, ca pentru restu...eh, este timp.
Ce conteaza ca studentu' se streseaza ca fraieru si asteapta? Are altceva mai bun de facut?
As avea eu multe zis pe tema asta, dar momentan am treaba. Astept sa se afiseze minunatele liste. Doamne ajuta!

Nu vreau sa plec de acasa!

Nu vreau sa vin in Iasi. Nu inca. Vreau macar o luna in plus de vacanta de care sa ma pot bucura asa cum trebuie. Vreau sa am inca 30 de zile in care sa ma trezesc tarziu si sa ma culc si mai tarziu. Sa fac curat repede dimineata si in restul zilei sa citesc, sa scriu, sa ma documentez pentru licenta, sa ma uit la filme si seriale, sa ma uit la desene animate si documentare, sa mai merg la finuta mea, sa stau cu matusa si verisorii mei, sa mai trag o fuga pana la bunici, sa ies seara in oras la o plimbare cu Heidi, sa apuc sa merg la mare, sa stau o zi intreaga in pat pe motiv ca afara ploua si e vant si mie mi-e frig, sa ma trezesc dimineata cu masa deja pregatita, sa ma bucur de camera mea reamenajata, sa merg pe deal la Istrate si sa admir orasul de sus, sa ma intalnesc cu Alinutza la o mica barfa, sa fac poze, sa ma uit la fluturi, sa fotografiez norii, sa ma imbete aerul proaspat, sa merg la vecina mea si sa stam la povesti, sa merg la cumparaturi cu tata, sa nu am griji, sa stau fara stres, sa ma bucur de liniste, sa am timp sa fac tot ce imi doresc, sa imi traiesc viata simplu si frumos aici, acasa la mine.
Stiu ca nu e cine stie ce distractie in Campulung, dar mi-e mai bine aici. Daca as fi avut apartament in Iasi, daca as fi locuit acolo, nu cred ca m-as fi intristat stiind ca vacanta s-a terminat si incepe facultatea. As fi fost chiar fericita. Cine o sa mai urmareasca de acum incolo Grey's Anatomy, Kid vs Kat si mai ales Zambetul lui Sharon :(( Nici nu stiam ca il redifuzeaza, azi o sa vad un singur episod. Cine o sa mai piarda noptile pe internet cu jocuri? Cine o sa se mai uite la Date my Mom, Next, Room Raiders, Exposed ? Cine o sa stea cu televizorul deschis ( chiar daca nu se uita ) doar ca sa vada cum sunt noile emisiuni din grila de toamna? Cine o sa se mai uite la Nora pentru mama? Cine o sa mai stea seara sa se uite pe Realitatea la Un alt fel de jurnal ( doar ca sa-l vada pe Cosmin Stan :X )? Cine o sa se mai minuneze de tampeniile de la I bet you will? Cine o sa fie curioasa care va fi alesul de la Parental Control? Cine o sa mai vrea sa vada How it's made? Cine o sa se mai relaxeze pe canapea admirand biblioteca? Cine o sa vrea sa piarda trei zile conturand vise si planuind schimbari? Cine isi doreste sa mearga la facultate dar seara sa se intoarca acasa in patutul ei unde e bine, nu la camin unde e agitatie >:P Cine o sa se mai bucure de weekend-uri relaxante, dupa-amiezi si seri placute acasa unde e cald si bine? Off...
Raspunsul este...nimeni... :-<
Mai bine ma duc sa ma apuc de treaba :(

Ganduri amestecate - partea a doua

Urmeaza o postare lunga. Asa cred. S-au intamplat atat de multe in ultimele zile incat as vrea sa povestesc cate un pic despre toate, asa, ca sa nu regret pe viitor ca mi-a fost prea lene sau ca am pierdut aiurea timpul si nu am notat nimic din ce s-a petrecut.
Weekend-ul ce tocmai a trecut a fost...a fost. A fost in cu totul alt fel decat mi-am inchipuit eu ca o sa fie ( ca de obicei ).
A inceput bine. Sambata m-am dus la finuta mea acasa. Am revazut-o dupa foarte mult timp si am avut ocazia sa stau cu ea, sa vorbesc, sa ma joc, sa cant si sa rad, sa redescopar sa fiu copil si sa invat foarte multe. Sincer, cred ca de la copii avem cel si cel mai mult de invatat. Ei intotdeauna iti spun adevarul, oricum ar fi el. Sunt sinceri si nu iti ascund nimic. Impart tot ce au cu cei de langa ei. Nu raman suparati pe tine daca i-ai certat, dimpotriva, vin la tine, te pupa si te imbratiseaza. Gasesc intotdeauna ceva de facut, chiar si cu un siret. Simt lucruri pe care noi, cei mai mari, am uitat sa le simtim. Stiu lucruri pe care noi credem ca le putem tine ascunse de ei. Sunt plini de dragoste, veselie, curiozitate si dorinte. Sunt inocenti. Alaturi de finuta mea am invatat atat de multe lucruri, cat n-as fi reusit sa invat nici daca as fi facut 10 facultati. De la copii avem cel mai mult de invatat. Daca lumea ar fi alcatuita numai din copii, ar fi cea mai buna lume in care am putea trai. Imi doresc sa existe oameni mari cu suflet de copii. Atunci totul ar fi posibil.
M-am simtit foarte bine alaturi de matusa mea. E o femeie atat de buna si de blanda si de iubitoare. Am norocul sa faca parte din familia mea. Se poarta atat de frumos cu mine si are grija de toti. Stie sa mangaie atunci cand trebuie, sa certe atunci cand e nevoie, sa glumeasca atunci cand este cazul. E cea mai buna matusa din lume.
Se pare ca nu prea am inspiratie acum. Cand sunt departe de blog, am atat de multe ganduri in minte si fraze atat de frumos alcatuite incat ma chinui sa nu le uit ca sa le transpun aici. Degeaba! Am zis ca am sa-mi fac un carnetel special in care sa-mi notez orice gand de la orice ora care consider eu ca merita sa fie cunoscut. Asta inseamna ca ar trebui sa-l port mereu cu mine, lucru care imi place grozav de mult.
Desi m-am bucurat foarte mult ca mi-am vazut finuta si ca am stat cu ea, weekendul acesta a adus si multa tristete in sufletul meu. Nu dau detalii, vreau sa spun doar atat: un copilas a refuzat sa traiasca in aceasta lume si a ales sa ramana ingeras in cer. Voua ce va spune asta? Va dati seama cat de rai am ajuns sa fim? Ca desi Dumnezeu ne-a dat un pamant atat de frumos pe care sa-l stapanim si de care sa ne bucuram, in urma rautatilor noastre am ajuns sa-l facem un loc neprimitor? Daca un copilas inocent si-a dat seama ca e o lume in care suferinta e la ordinea zilei, noi, adultii, care avem pretentia de a fi cunoscute drept fiinte rationale, de ce nu ne dam seama de asta? Am avut sansa sa stau langa un ingeras, sa-l vad si sa ma cutremur. Ingerasul a lasat suferinta in urma si a ramas pe calea bucuriei si pacii vesnice. Dumnezeu sa te odihneasca in pace, ingeras! Imi voi aminti intotdeauna cu drag de tine! Sa ai grija si de celalt ingeras de acolo si...sa nu-i uiti niciodata pe cei care te-ar fi inconjurat cu atat de multa dragoste. Stiu ca iti e mai bine acolo unde esti tu acum, vreau doar sa stii ca si aici ai reusit sa intri in inimile noastre si sa nu te scoatem niciodata de acolo.
Tot weekendul asta am realizat ca am de luat o hotarare foarte importanta. Trebuie sa renunt la ceva si...parca nu pot. De fapt, nu vreau. Inca mai sper ca se va schimba ceva. Dar e inutil sa ma pierd in iluzii. Imi dau la dispozitie inca cinci zile, timp in care sa imi pun in ordine gandurile si ideile, sa-mi stabilesc planurile si modalitatile de actiune cum imi place mie sa le zic si sa incep o noua etapa. Sa dau drumul unei noi "eu". Toti cei din jurul meu au o viata ( sunt favorizati de soarta ). Las' ca si eu o sa-mi fac zilele mai senine, am la indemana atatea mijloace. Cine zice ca nu pot sa le folosesc?
Nu pot sa cred ca asta e ultima mea noapte acasa, in patutul meu. Maine trebuie sa-mi fac bagajele, sa las curat in casa si sa ma pornesc spre Iasi, la a doua mea casa. Ce va fi si cum va fi...nici nu vreau sa ma gandesc. Sper doar sa fie totul bine. Doamne ajuta!
Am spus vreodata cat de mult ma impresioneaza oamenii care se ajuta intre ei? Care sunt uniti, alaturi unii de altii? Am vazut asta azi, din micul meu colt improvizat de observare. E atat de frumos sa vezi oameni care dau o mana de ajutor acolo unde e nevoie, sa daruiasca si sa primeasca zambete, vorbe calde si o imbratisare de imbarbatare. Ar fi ideal ca lucrurile astea sa se intample zilnic. Sa ne scoatem din "sistem" ura, rautatea, egoismul si tot ceea ce ne impiedica sa fim buni cu cei din jurul nostru.
Bonus, ca ultima mea seara acasa, am primit o plimbare si timp petrecut ca "intre fete" cu Heidi, cea cu care am incercat sa ma vad toata vacanta. Stiu ca daca as fi stat mai mult pe acasa vara asta, plimbarile de seara ar fi fost un "must have" deosebit de placute. Am avut sansa ca in ultima seara in Campulung Moldovenesc sa ma plimb prin oras, sa respir aer tare de munte, sa rad si sa ma simt bine in compania unei persoane dragi mie si sa regret doar faptul ca nu am avut parte de mai mult. Vezi? De asta trebuie sa fiu la punct pe toate planurile. Ca sa ma pot bucura din plin si de alte lucruri.
As fi vrut ca acest post sa fie altfel, sa fie perfect, dar... nu a fost sa fie asa. As fi vrut sa dedic cate un post fiecarei idei, dar nu am nici timp nici dispozitia necesara. Stiu doar ca am ramas cu ceva restante si mi-e ciuda ca ma misc atat de greu. Melcul e campion pe langa mine. Nu pricep cum pot fi atat de naiva si las sa-mi scape printre degete lucruri atat de importante. Dar gata! Trebuie sa pun capat. Nu o pot lungi la nesfarsit asa. Merita sa fac aceasta incercare, se vor vedea si rezultatele intr-o zi, asa ca... nici o scuza!
Nu mai stiu ce sa mai scriu. Dupa cum am zis, inspiratia m-a lasat, asta e un post cam fara logica, dar reprezinta trairile mele. Nu sunt multumita, dar o sa-l postez totusi ca sa fie o greseala de care sa imi amintesc si pe care sa nu o mai repet.
O sa fie bine... intotdeauna e...

Ganduri amestecate

Mai este putin timp si se incheie vacanta de vara. Se apropie cu pasi repezi ultima zi acasa, precum si prima zi in Iasi si prima zi de facultate. Nu-mi vine sa cred cat de repede trece timpul si cat de putine lucruri apuc sa fac.
Am cautat pe net o camera web care sa transmita imagini live din Iasi. Am urmarit un pic agitatia din Piata Unirii si m-a lovit asa deodata dorul fata de tot ceea ce inseamna Iasi, dandu-mi seama ca de azi intr-o saptamana o sa fiu acolo. Si mi s-a mai facut dor de a merge intr-o calatorie, de a descoperi locuri noi, nemaivazute de mine decat in poze, de a face fotografii care sa-mi ramana ca amintire. Mi-as dori, daca s-ar putea, ca in fiecare luna sa merg intr-o astfel de excursie. Avem o tara atat de frumoasa, pacat ca unii dintre noi nu stiu sa o aprecieze la adevarata ei valoare. Cand eram mica imi doream sa ajung in fiecare localitate din Romania, de la cele mai importante orase pana la cele mai nesemnificative sate. Sunt curioasa daca este posibil asa ceva, dar cu siguranta ca asa as fi ajuns in Cartea Recordurilor ( desigur, acesta nu era deloc scopul meu ).
Off, cat de mult tanjesc dupa o noua excursie si dupa explorarea unor noi locuri. Cat de mult mi-as dori sa am o persoana care sa impartaseasca aceeasi pasiune ca si mine si alaturi de care sa-mi vad visul implinit. Sau macar sa am puterea ( curajul mai bine zis ) de a merge singura pe undeva fara sa ma simt aiurea.
Cat mi-e dor si cat mi-e de frica in acelasi timp de schimbari, experiente, noi provocari...Se stie ca imi plac lucrurile stabile si sa am habar cat de cat de ceea ce urmeaza sa se intample, asa ca necunoscutul ma sperie, ma simt ca un orb care merge pe bajbaite in speranta ca nu va gresi.
Cred ca o sa trebuiasca sa ma obisnuiesc sa ma bucur de una singura de toate minunile lumii si sa nu mai las nici o sansa sa-mi scape printre degete. Sa nu mai traiesc cu sentimentul ca trebuie sa mai fie o persoana de acord cu mine pentru a avea siguranta ca nu sunt singura care crede asta ( atunci pentru ce ma mai autointitulez unica? ) si sa ma descurc by myself. Sa aud ce vreau si sa inteleg ce-mi convine ( in cazul persoanelor rau intentionate care vor sa-mi strice buna dispozitie ). Sa caut sa ma bucur de orice zi, fara a cauta aprobabarea celor din jurul meu. Sa trec de la vorbe la fapte. Asa, as fi ca un personaj dintr-o carte interesanta sau dintr-un film. In ambele cazuri cred ca titlul ar fi " Viata prin ochii mei". Si cam asa ar si fi, as lua realitatea si as filtra-o prin sufletul meu. As ascoate in evidenta lucrurile pozitive si as incerca sa indrept aspectele negative. La inceputul anului mi-am propus sa fac o schimbare, simtind ca acesta e anul meu. Tot aman si aman treaba asta, asteptand intotdeauna momentul perfect. Mi se ofera o multime de sanse si ragazuri de a pune la punct tot ce trebuie, insa eu nu le folosesc cu intelepciune. Ma las influentata de lucruri inutile si neimportante, cedez adeseori si pentru ce? Vorbele isi au rostul lor, insa neinsotite de fapte isi pierd din valoare. Trezeste-te! Fii schimbarea ( in bine ) pe care vrei sa o vezi in lume! Profita de timpul care iti este dat pe pamant! Increde-te ca vei reusi cu ajutorul lui Dumnezeu si nu te lasa infrant la intampinarea obstacolelor. Sa cautam respectul si nu aprecierea celor din jur. Vreau o "new me", una care sa aiba curaj sa scoata in evidenta firea ei umana, cu calitati si defecte.
S-a lasat seara, peste Campulung, peste Iasi, peste intreaga Romanie. Oamenii se retrag la caselor lor, petrecandu-si timpul cu familia si lasand la usa serviciul. Ce clipe minunate, simple si totusi atat de importante. Fiecare dintre noi are cate o preocupare cu care isi umple timpul si prin care cauta sa obtina satisfactie.
Trebuie sa-mi concept un plan pe care sa-l urmez cu strictete, trebuie sa castig lupta pe care mi-am propus s-o duc. In mintea mea lucrurile se intampla exact asa cum trebuie, deci este necesar sa le adaptez si la realitatea vietii. Trebuie sa am grija la amanunte, ele fac diferenta.
In speranta ca ceea ce am debitat pe aici imi va fi si mie si altora de folos, ma gandesc ca e cazul sa inchei si sa las aceasta postare ca marturie a unei seri de joi, ultima seara de joi acasa in patutul meu.

Sa punem punct. Apoi sa mergem mai departe

Nu spunem niciodata "Destul!" pentru ca intotdeauna e posibil sa primim mai mult. Fie ca este vorba de speranta, suferinta sau fericire, intotdeauna vrem mai mult. Nu ne multumim cu ceea ce avem, cautam ceva in plus.
Cand suntem tristi, nefericiti, cazuti in cea mai adanca prapastie a depresiei, parca nu avem puterea sa iesim din acea stare. Dar nu este asa. De fapt nu vrem sa parasim acele sentimente. Nu e vorba ca nu putem, nu vrem. Ne folosim de tot felul de scuze si pretexte, pretinzand ca nu ne e cu putinta sa facem asa ceva, cand de fapt nu vrem sa recunoastem ca desi e greu, putem trece peste asta. Nu stim sa spunem "destul!", "gata!", "mi-ajunge!". Ramanem intr-un punct mort, asteptand salvarea de la timp, fara ca noi sa miscam macar un deget. Ati simtit vreodata asa ceva? V-ati gandit ca este posibil? In momentele negre ale vietii noastre nu mai gandim rational, ne lasam in voia sentimentelor care nu fac nimic mai mult decat sa ne inrautateasca starea. Si ne gasim contempland zilele negre, norii cenusii care au acoperit cerul nostru, altadata senin.
Cand suntem veseli, ne simtim impliniti si ne aflam pe cele mai inalte culmi ale fericirii, ne dorim mai mult. O data ce am capatat ceea ce ne-am dorit, nu ne oprim pentru cateva clipe se ne bucuram de ceea ce am primit, ci vrem mai mult si mai mult si mai mult si uitam sa apreciem ceea ce avem. Intindem mana sa apucam ceea ce e cel mai sus, incat nu mai tinem seama de faptul ca am putea cadea de la o distanta atat de mare care sa produca multa suferinta.
Ideea e ca nu stim sa mentinem un echilibru in viata noastra. Nu stim sa punem singuri capat suferintei si nu stim sa apreciem cu adevarat momentele de fericire, trimise in viata noastra pentru a ne oferi timp spre a ne linge ranile dintr-o bataile pierduta sau pentru ca meritam ( dovada a luptei noastre acerbe si a nerenuntarii ). Asteptam salvarea de la altcineva, niciodata de la noi insine.
De ce e atat de greu sa pui punct si sa o iei de la capat? De ce tinem strans cu dintii de ideea ca poate se rezolva ceva? De ce stam intr-o stare care e evident ca ne face mai mult rau decat bine, parca cersind dupa un pic de bunavointa din partea destinului? De ce nu avem curaj sa-l infruntam si sa zicem: " Nu ma dau batut! In toata nefericirea de care am parte am sa caut cele mai mici unelte, o sa pun la bataie tot ceea ce am pentru a-i arata ca nu are cum sa ma invinga. Chiar daca o sa castige multe batalii, lupta inca nu e gata!"
E greu. E dificil numai sa te gandesti la asta. Insa trebuie sa ne acordam o sansa noua insine. Nu trebuie sa asteptam ajutor de la cineva ( chiar daca suntem siguri ca il vom primi ). Tot ce trebuie sa facem este sa mai analizam inca o data situatia in care ne aflam, cu avantaje si dezavantaje, sa-i punem punct, sa intoarcem foaia si sa o luam de la capat. Sa adaugam evenimentele petrecute in viata noastra la bagajul cu experiente si sa incepem o noua zi, contribuind la fericirea noastra.
E trist sa constati ca, pana la urma, oricat de multe persoane am avea in jurul nostru, ne simtim singuri. Ironic, nu? Suntem noi singuri urcati ( cu sau fara voia noastra ) in trenul vietii. Chiar daca pe parcursul calatoriei vom intalni persoane care vor cobori la statia urmatoare sau care au aceeasi destinatie ca si noi, nu ne garanteaza nimeni ca vom ajunge impreuna acolo. De aceea, ori de cate ori simtim ca ceva nu e in regula in viata noastra, trebuie sa punem punct si sa o luam de la capat.
Nu spune nimeni ca este o calatorie frumoasa, insa e adevarat ca merita facuta. Nu trebuie sa tanjim dupa mai mult, trebuie sa lasam viata sa ne dea ceea ce considea ca ne e de trebuinta ( si cand zic viata ma refer la Dumnezeu ), sa incercam sa razbim cu ceea ce avem si sa speram undeva in strafundul sufletului nostru ca intr-o zi vom primi mai mult, mult mai mult decat ceea ce am visat.

Debitari de dimineata scrise in miez de noapte

Stiu ca e amiaza cand ma apuc sa scriu post-ul asta, dar cum eu ma trezesc destul de tarziu, pentru mine e dimineata. Am vrut sa postez ceva aseara pe la 12 sau 1, dar nu am mai avut chef asa ca am scris totul in word si m-am gandit sa las treaba pe a doua zi. Sunt aiureli de-ale mele, n-ar prea trebui sa le fac publice, dar m-am gandit ca intr-o buna zi o sa vreau sa-mi amintesc de perioadele prin care am trecut asa ca iata debitarile mele de la miezul noptii:
Am reinceput sa ma uit la Friends. Stiu, o sa ziceti ca sunt nebuna, ca a trecut foarte putin timp de cand am terminat de urmarit serialul asta. Dar simteam nevoia sa rad, sa ma simt bine, iar Friends are efectul asta asupra mea.
Am vazut 3 sezoane din Grey's Anatomy, nu am reusit sa fac rost de mai multe. La tv a aparut sezonul 5, dar din cauza fotbalului au amanat difuzarea lui pana lunea viitoare ( ceea ce insemna ca o sa apuc sa mai vad vreo 4 episoade in cel mai bun caz pana sa plec la Iasi unde nu am televizor :(( ). Nu am cum sa fac rost de alte seriale care imi plac ( trebuie sa gasesc o modalitate de a o face ), asa ca... :|
Cum nu se intampla nimic important si interesant in viata mea, iata cu ce imi ocup timpul. Mi-as dori sa am prieteni aproape carora sa le impartasesc lucruri din viata mea si care sa mi se destanuie. Sa ne petrecem timpul impreuna, sa ne avem unii pe altii la bine si la rau, sa ne ajutam.
Chiar mi-as dori o seara pe care sa o petrec cu un prieten sau doi sau trei, acasa la unul dintre noi, sa ne uitam la un film, sa punem muzica si sa dansam, sa comandam pizza, sa mancam prajiturele, sa bem cicolata calda si ceai, sa stam imbracati in pijamale si sa facem poze, sa vorbim si sa radem, sa jucam niste jocuri amuzante, sa facem din noapte zi. Mica noastra petrecere in pijamale.
Momentan nu am parte de asa ceva, poate nici in viitor, cine stie. Astea se intampla numai in imaginatia mea si in Friends. De asta imi place serialul asta. Are tot ceea ce imi doresc si eu.
Asa ca, pana o sa am si eu o viata normala, o sa imi ocup timpul cu asta. E tot ce mi-a mai ramas.

Debitari de dimineata

In dimineata asta am hotarat sa deschid larg geamul ( din cauza lui tata care a taiat ceva si a facut mult praf ). Dupa vreo zece minute mi s-a facut frig, desi afara cerul e senin si straluceste soarele. Degeaba, a trecut vara. Diminetile sunt mai racoroase si serile cu adevarat friguroase. Dupa douazeci de minute am zis ca il inchid, altfel ma prinde vreo raceala si chiar nu a chef sa iau pastile.
Cu toate acestea, imi place vremea asta. E atat de linistita. Imi place ca nu ne mai da voie sa ne facem de cap. Ne-a ajuns cate ne-a permis vara. Toamna e un pic mai stricta, ne obliga sa purtam hainute mai groase. Toamne este si romantica. Cat de minunat este parcul plin de frunze multicolore in aceasta perioada! Si e liniste, pace, calm. Exact ceea ce caut eu atat de mult. Ma bucur din plin de aceste clipe, putinele pana plec la agitatia din Iasi. Or sa fie cateva clipe dificile, sper sa trec peste...
Aseara m-a cuprins un sentiment ciudat. M-am linistit in legatura cu tot ceea ce inseamna facut bagaje, parasit casa, ajuns la Iasi, cazare, luat de la capat, stresat pentru facultate :D M-am calmat pentru moment si am simtit ca o sa fie bine. Sper sa fie bine. Trebuie!!! Sper doar sa apuc sa fac ceva in privinta asta, sa-mi gasesc niste ganduri incurajatoare care sa ma ajute sa trec peste toate cu bine.
Brrr...nu trebuia sa las geamul atat de mult deschis. Mi s-a facut cam frigut. Stiu ca e cam tarziu, dar eu ma bag in patut sub plapumioara la caldurica. Poate prind niste desene animate, poate termin de citit azi Papillon ( sunt tare curioasa cum se termina aventura lui ), poate revin spre seara cu ceva interesant de zi, poate...