Mai este putin timp si se incheie vacanta de vara. Se apropie cu pasi repezi ultima zi acasa, precum si prima zi in Iasi si prima zi de facultate. Nu-mi vine sa cred cat de repede trece timpul si cat de putine lucruri apuc sa fac.
Am cautat pe net o camera web care sa transmita imagini live din Iasi. Am urmarit un pic agitatia din Piata Unirii si m-a lovit asa deodata dorul fata de tot ceea ce inseamna Iasi, dandu-mi seama ca de azi intr-o saptamana o sa fiu acolo. Si mi s-a mai facut dor de a merge intr-o calatorie, de a descoperi locuri noi, nemaivazute de mine decat in poze, de a face fotografii care sa-mi ramana ca amintire. Mi-as dori, daca s-ar putea, ca in fiecare luna sa merg intr-o astfel de excursie. Avem o tara atat de frumoasa, pacat ca unii dintre noi nu stiu sa o aprecieze la adevarata ei valoare. Cand eram mica imi doream sa ajung in fiecare localitate din Romania, de la cele mai importante orase pana la cele mai nesemnificative sate. Sunt curioasa daca este posibil asa ceva, dar cu siguranta ca asa as fi ajuns in Cartea Recordurilor ( desigur, acesta nu era deloc scopul meu ).
Off, cat de mult tanjesc dupa o noua excursie si dupa explorarea unor noi locuri. Cat de mult mi-as dori sa am o persoana care sa impartaseasca aceeasi pasiune ca si mine si alaturi de care sa-mi vad visul implinit. Sau macar sa am puterea ( curajul mai bine zis ) de a merge singura pe undeva fara sa ma simt aiurea.
Cat mi-e dor si cat mi-e de frica in acelasi timp de schimbari, experiente, noi provocari...Se stie ca imi plac lucrurile stabile si sa am habar cat de cat de ceea ce urmeaza sa se intample, asa ca necunoscutul ma sperie, ma simt ca un orb care merge pe bajbaite in speranta ca nu va gresi.
Cred ca o sa trebuiasca sa ma obisnuiesc sa ma bucur de una singura de toate minunile lumii si sa nu mai las nici o sansa sa-mi scape printre degete. Sa nu mai traiesc cu sentimentul ca trebuie sa mai fie o persoana de acord cu mine pentru a avea siguranta ca nu sunt singura care crede asta ( atunci pentru ce ma mai autointitulez unica? ) si sa ma descurc by myself. Sa aud ce vreau si sa inteleg ce-mi convine ( in cazul persoanelor rau intentionate care vor sa-mi strice buna dispozitie ). Sa caut sa ma bucur de orice zi, fara a cauta aprobabarea celor din jurul meu. Sa trec de la vorbe la fapte. Asa, as fi ca un personaj dintr-o carte interesanta sau dintr-un film. In ambele cazuri cred ca titlul ar fi " Viata prin ochii mei". Si cam asa ar si fi, as lua realitatea si as filtra-o prin sufletul meu. As ascoate in evidenta lucrurile pozitive si as incerca sa indrept aspectele negative. La inceputul anului mi-am propus sa fac o schimbare, simtind ca acesta e anul meu. Tot aman si aman treaba asta, asteptand intotdeauna momentul perfect. Mi se ofera o multime de sanse si ragazuri de a pune la punct tot ce trebuie, insa eu nu le folosesc cu intelepciune. Ma las influentata de lucruri inutile si neimportante, cedez adeseori si pentru ce? Vorbele isi au rostul lor, insa neinsotite de fapte isi pierd din valoare. Trezeste-te! Fii schimbarea ( in bine ) pe care vrei sa o vezi in lume! Profita de timpul care iti este dat pe pamant! Increde-te ca vei reusi cu ajutorul lui Dumnezeu si nu te lasa infrant la intampinarea obstacolelor. Sa cautam respectul si nu aprecierea celor din jur. Vreau o "new me", una care sa aiba curaj sa scoata in evidenta firea ei umana, cu calitati si defecte.
S-a lasat seara, peste Campulung, peste Iasi, peste intreaga Romanie. Oamenii se retrag la caselor lor, petrecandu-si timpul cu familia si lasand la usa serviciul. Ce clipe minunate, simple si totusi atat de importante. Fiecare dintre noi are cate o preocupare cu care isi umple timpul si prin care cauta sa obtina satisfactie.
Trebuie sa-mi concept un plan pe care sa-l urmez cu strictete, trebuie sa castig lupta pe care mi-am propus s-o duc. In mintea mea lucrurile se intampla exact asa cum trebuie, deci este necesar sa le adaptez si la realitatea vietii. Trebuie sa am grija la amanunte, ele fac diferenta.
In speranta ca ceea ce am debitat pe aici imi va fi si mie si altora de folos, ma gandesc ca e cazul sa inchei si sa las aceasta postare ca marturie a unei seri de joi, ultima seara de joi acasa in patutul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu