Urmeaza o postare lunga. Asa cred. S-au intamplat atat de multe in ultimele zile incat as vrea sa povestesc cate un pic despre toate, asa, ca sa nu regret pe viitor ca mi-a fost prea lene sau ca am pierdut aiurea timpul si nu am notat nimic din ce s-a petrecut.
Weekend-ul ce tocmai a trecut a fost...a fost. A fost in cu totul alt fel decat mi-am inchipuit eu ca o sa fie ( ca de obicei ).
A inceput bine. Sambata m-am dus la finuta mea acasa. Am revazut-o dupa foarte mult timp si am avut ocazia sa stau cu ea, sa vorbesc, sa ma joc, sa cant si sa rad, sa redescopar sa fiu copil si sa invat foarte multe. Sincer, cred ca de la copii avem cel si cel mai mult de invatat. Ei intotdeauna iti spun adevarul, oricum ar fi el. Sunt sinceri si nu iti ascund nimic. Impart tot ce au cu cei de langa ei. Nu raman suparati pe tine daca i-ai certat, dimpotriva, vin la tine, te pupa si te imbratiseaza. Gasesc intotdeauna ceva de facut, chiar si cu un siret. Simt lucruri pe care noi, cei mai mari, am uitat sa le simtim. Stiu lucruri pe care noi credem ca le putem tine ascunse de ei. Sunt plini de dragoste, veselie, curiozitate si dorinte. Sunt inocenti. Alaturi de finuta mea am invatat atat de multe lucruri, cat n-as fi reusit sa invat nici daca as fi facut 10 facultati. De la copii avem cel mai mult de invatat. Daca lumea ar fi alcatuita numai din copii, ar fi cea mai buna lume in care am putea trai. Imi doresc sa existe oameni mari cu suflet de copii. Atunci totul ar fi posibil.
M-am simtit foarte bine alaturi de matusa mea. E o femeie atat de buna si de blanda si de iubitoare. Am norocul sa faca parte din familia mea. Se poarta atat de frumos cu mine si are grija de toti. Stie sa mangaie atunci cand trebuie, sa certe atunci cand e nevoie, sa glumeasca atunci cand este cazul. E cea mai buna matusa din lume.
Se pare ca nu prea am inspiratie acum. Cand sunt departe de blog, am atat de multe ganduri in minte si fraze atat de frumos alcatuite incat ma chinui sa nu le uit ca sa le transpun aici. Degeaba! Am zis ca am sa-mi fac un carnetel special in care sa-mi notez orice gand de la orice ora care consider eu ca merita sa fie cunoscut. Asta inseamna ca ar trebui sa-l port mereu cu mine, lucru care imi place grozav de mult.
Desi m-am bucurat foarte mult ca mi-am vazut finuta si ca am stat cu ea, weekendul acesta a adus si multa tristete in sufletul meu. Nu dau detalii, vreau sa spun doar atat: un copilas a refuzat sa traiasca in aceasta lume si a ales sa ramana ingeras in cer. Voua ce va spune asta? Va dati seama cat de rai am ajuns sa fim? Ca desi Dumnezeu ne-a dat un pamant atat de frumos pe care sa-l stapanim si de care sa ne bucuram, in urma rautatilor noastre am ajuns sa-l facem un loc neprimitor? Daca un copilas inocent si-a dat seama ca e o lume in care suferinta e la ordinea zilei, noi, adultii, care avem pretentia de a fi cunoscute drept fiinte rationale, de ce nu ne dam seama de asta? Am avut sansa sa stau langa un ingeras, sa-l vad si sa ma cutremur. Ingerasul a lasat suferinta in urma si a ramas pe calea bucuriei si pacii vesnice. Dumnezeu sa te odihneasca in pace, ingeras! Imi voi aminti intotdeauna cu drag de tine! Sa ai grija si de celalt ingeras de acolo si...sa nu-i uiti niciodata pe cei care te-ar fi inconjurat cu atat de multa dragoste. Stiu ca iti e mai bine acolo unde esti tu acum, vreau doar sa stii ca si aici ai reusit sa intri in inimile noastre si sa nu te scoatem niciodata de acolo.
Tot weekendul asta am realizat ca am de luat o hotarare foarte importanta. Trebuie sa renunt la ceva si...parca nu pot. De fapt, nu vreau. Inca mai sper ca se va schimba ceva. Dar e inutil sa ma pierd in iluzii. Imi dau la dispozitie inca cinci zile, timp in care sa imi pun in ordine gandurile si ideile, sa-mi stabilesc planurile si modalitatile de actiune cum imi place mie sa le zic si sa incep o noua etapa. Sa dau drumul unei noi "eu". Toti cei din jurul meu au o viata ( sunt favorizati de soarta ). Las' ca si eu o sa-mi fac zilele mai senine, am la indemana atatea mijloace. Cine zice ca nu pot sa le folosesc?
Nu pot sa cred ca asta e ultima mea noapte acasa, in patutul meu. Maine trebuie sa-mi fac bagajele, sa las curat in casa si sa ma pornesc spre Iasi, la a doua mea casa. Ce va fi si cum va fi...nici nu vreau sa ma gandesc. Sper doar sa fie totul bine. Doamne ajuta!
Am spus vreodata cat de mult ma impresioneaza oamenii care se ajuta intre ei? Care sunt uniti, alaturi unii de altii? Am vazut asta azi, din micul meu colt improvizat de observare. E atat de frumos sa vezi oameni care dau o mana de ajutor acolo unde e nevoie, sa daruiasca si sa primeasca zambete, vorbe calde si o imbratisare de imbarbatare. Ar fi ideal ca lucrurile astea sa se intample zilnic. Sa ne scoatem din "sistem" ura, rautatea, egoismul si tot ceea ce ne impiedica sa fim buni cu cei din jurul nostru.
Bonus, ca ultima mea seara acasa, am primit o plimbare si timp petrecut ca "intre fete" cu Heidi, cea cu care am incercat sa ma vad toata vacanta. Stiu ca daca as fi stat mai mult pe acasa vara asta, plimbarile de seara ar fi fost un "must have" deosebit de placute. Am avut sansa ca in ultima seara in Campulung Moldovenesc sa ma plimb prin oras, sa respir aer tare de munte, sa rad si sa ma simt bine in compania unei persoane dragi mie si sa regret doar faptul ca nu am avut parte de mai mult. Vezi? De asta trebuie sa fiu la punct pe toate planurile. Ca sa ma pot bucura din plin si de alte lucruri.
As fi vrut ca acest post sa fie altfel, sa fie perfect, dar... nu a fost sa fie asa. As fi vrut sa dedic cate un post fiecarei idei, dar nu am nici timp nici dispozitia necesara. Stiu doar ca am ramas cu ceva restante si mi-e ciuda ca ma misc atat de greu. Melcul e campion pe langa mine. Nu pricep cum pot fi atat de naiva si las sa-mi scape printre degete lucruri atat de importante. Dar gata! Trebuie sa pun capat. Nu o pot lungi la nesfarsit asa. Merita sa fac aceasta incercare, se vor vedea si rezultatele intr-o zi, asa ca... nici o scuza!
Nu mai stiu ce sa mai scriu. Dupa cum am zis, inspiratia m-a lasat, asta e un post cam fara logica, dar reprezinta trairile mele. Nu sunt multumita, dar o sa-l postez totusi ca sa fie o greseala de care sa imi amintesc si pe care sa nu o mai repet.
O sa fie bine... intotdeauna e...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu