Dedicatie

Pentru ca aceasta postare are numarul 100, m-am gandit sa fac ceva deosebit si sa o dedic tatalui meu care merita sa-i fie recunoscute meritele si mult mai mult de atat.
Nici nu prea stiu cu ce anume sa incep cand trebuie sa vorbesc despre tata, asa ca voi mentiona niste date generale.
Tata are 56 de ani si este nascut in luna iunie. Este unul dintre cei mai activi oameni pe care i-am cunoscut vreodata. In fiecare zi trebuie sa faca ceva: ori treaba, ori miscare in aer liber. Daca il pui sa stea o zi intreaga degeaba e ca si cum i-ai lua toate drepturile.
Tata este cel care mi-a ales numele. Din cate am inteles, mama ar fi vrut sa ma cheme Irina, insa tata a vrut sa-mi dea numele Anca-Andreea ( care mi-ar fi placut foarte mult ). Din cauza unei asistente de la maternitate am ramas numai cu un singur nume: Anca. Mi-a spus tata ulterior ca i-a placut acest nume si mi l-a dat dupa o prezentatoare de stiri de la Tvr 1 ( inca de cand m-am nascut mi s-a aratat ca as putea-o lua pe calea jurnalismului, lucru care era aproape sa se intample incepand cu clasa a zecea ). Daca initial nu mi-a placut si imi parea rau ca nu ma cheama si Andreea, ulterior m-am obisnuit si chiar mi-a placut foarte mult tinand cont ca nu e un nume atat de des intalnit.
Tot tata a fost cel care m-a invatat alfabetul si sa citesc inca de cand aveam 4 ani, deci dinainte sa intru la scoala. Trebuie sa recunosc ca in clasa intai ma cam plictiseam invatand din abecedar lucruri pe care deja le stiam. Mi-a fost de mare ajutor sa stiu sa citesc atat de devreme, tot atunci formandu-mi-se si placerea pentru lectura.
Cand eram prin clasele primare, ca orice copil ma uitam la desene animate la Cartoon Network. Pe vremea aceea, aparusera si niste albume cu personajele de pe acel post, precum si abtibilduri ce trebuiau lipite in album. Desi mama considera ca este o prostie pe care dai bani degeaba, tata tot mi le cumpara, astfel incat am ajuns sa am albumul aproape complet.
Tot pe atunci eram pasionata de cartile cu benzi desenate gen Mickey Mouse si Donald Duck. Ia ghiciti, tata mi le cumpara. La un moment dat, mama iar nu a mai fost de acord sa imi mai fie cumparate, asa ca tata mi-a luat cateva si pe ascuns.
In prezent, stie cat de mult imi doresc o biblioteca mare cu multe, multe carti si ma ajuta in acest fel, cumparandu-mi saptamana de saptamana cartile de la ziarul Adevarul ( nici nu are rost sa mentionez cat de greu a reusit sa faca rost de ele la inceput, cand stim cu totii ce mare nebunie era cu acestea ).
Tata intotdeauna m-a incurajat sa ies in oras, sa ma implic in diferite activitati, sa cunosc oameni noi, spre deosebire de mama care ar fi preferat sa ma tina in casa in siguranta. M-a lasat sa merg in discoteca, sa dorm la prietenele mele acasa, sa stau afara pana pe la 12 noaptea, toatea astea pentru ca a avut si are in continuare incredere in mine, ceea ce este cel mai important.
Stie ca nu imi place sa mi se umble prin lucruri, asa ca niciodata nu a facut-o. Stie ca imi place linistea sau ca uneori am nevoie sa stau singura, asa ca ma lasa in pace si nu ma sacaie aiurea. Nu ma cearta niciodata cand stric ceva sau cand mai gresesc, dimpotriva imi vorbeste cu calm si ma incurajeaza. Daca am nevoie de ceva, face tot posibilul sa imi cumpere. Stie ca imi place ciocolata alba cel mai mult si tot timpul numai din asta imi cumpara ( uneori nici nu-i cer, dar el imi tot imi ia, asa ca sa fie acolo ). Stie ca nu imi place apa de la robinet si ca nu am voie sa beau apa minerala, asa ca are grija sa am intotdeauna apa plata. Nu mai vorbesc despre cat de bine gateste. Nu stie sa faca multe feluri de mancare, dar cele pe care le cunoaste ies deosebit de gustoase. Cand mergeam dimineata la scoala, se trezea inaintea mea si imi pregatea un sandvis si o cana de ceai ( face cel mai bun ceai si asta a fost confirmat de o persoana de gen masculin ). Intotdeauna a fost de parere ca problemele se rezolva discutand cu calm, luand in considerare fiecare opinie in parte. Si are o rabdare de fier ( stiu eu prea bine de ce zic asta ). Este un om muncitor si de ajutor. Este prietenos si nu ii este rusine sa se bage in vorba cu persoane necunoscute ( lucru pentru care l-am invidiat un pic intotdeauna ).
Nu este perfect si tocmai acest lucru il face sa fie cel mai bun tata din lume. Multora li se pare ciudat ca eu sa fiu mai atasata de tata decat de mama cum se intampla in general. Ei bine, eu nu sunt ca majoritatea fetelor, intotdeauna a trebuit sa am eu ceva diferit fata de ele, de la opinii pana la fapte. Si ar mai fi un motiv pe care il cunosc numai eu si cam asa va ramane.
Nu stiu ce as putea sa mai zic despre tata pentru a fi sigura ca i-am conturat corect si complet caracterul. Stiu insa ca am invatat foarte multe de la el si ca mi-ar trebui milioane de ani pentru a reusi sa-i multumesc si sa-l rasplatesc in totalitate pentru tot ceea ce a facut pentru mine.

P.S. nu am pus si nici nu voi pune o poza cu tata din motive obiective ( cine vrea sa le stie trebuie sa ma intrebe personal :P )