Butterfly obsession

Imi plac fluturasii mult de tot. Sunt micuti si delicati si au un zbor lin si usor. Sunt firavi si gingasi, daca le iei praful de pe aripioare le furi esenta si nu mai pot zbura. Se bucura de zilele cu soare si iubesc florile, motiv pentru care mereu cauta cate una pe care sa o viziteze, sa o admire, sa o atinga. Sunt ca noi, oamenii: au nevoie de o perioada de transformare pentru a putea deveni frumosi. Nu traiesc mult, dar le e suficient pentru a se bucura de tot ceea ce intalnesc in cale si pentru a profita din plin. Rar ii gasesti stand locului. Zboara si zboara. Cred ca asta e secretul lor, nu stau prea mult intr-un loc pentru a nu fi dezamagiti de sederea lor indelungata. Sunt atatea minuni de descoperit in lume... de ce sa ne bucuram numai de una singura? Emana veselie, fura zambete si starnesc dorinta de a fi prinsi... doar ca ei sunt de neatins. Sunt delicati si au un aer misterios. Sunt liberi, mereu aflati in cautare de lucruri noi. Cand apar, animeaza intreg peisajul. Au fost creati ca sa ne invete sa fim liberi si sa tintim cat mai sus... spre cer, acolo unde ne e locul. Pentru faptul ca au primit aripi si se pot inalta spre cer au platit un pret: viata scurta. Cu toate acestea, ei reusesc sa-si indeplineasca misiunea pe pamant ( ne dau multe lectii simple dar ziditoare ). Dar noi, care avem o viata intrega si o multitudine de ocazii pentru a castiga aripi, stim sa ne inaltam?