Am pierdut... dar am recastigat!!!

Momentul de vulnerabilitate de ieri m-a facut sa-mi iau inima in dinti si in urma rascolirii trecutului am decis sa incerc sa mai salvez ceva... asa ca... mi-am contactat unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din trecut. Cel care, de altfel, mi-a starnit toate sentimentele acelea. Aseara, cand i-am scris ceea ce aveam pe suflet eram ferm convinsa ca fac ceea ce trebuie. Azi- dimineata insa, aproape ca ma apuca regretul ca am lasat slabiciunea sa iasa la suprafata. Asteptam vreun raspuns din partea lui? Nu stiu... probabil ca ma asteptam sa rada de mine sau sa ma ia la misto. Ce sa vezi... n-a fost asa. Am ramas uimita sa aflu ca nici el nu m-a uitat, ca adeseori urmarea sa vada ce mai fac, doar ca nu mai avea curajul sa imi vorbeasca. Amandoi am gresit in trecut. A fost o copilarie, dar o copilarie serioasa care, iata, ne-a tinut despartiti atata amar de vreme. Mare pacat... am pierdut atata timp. Lipsa aceasta de comunicare dintre noi si-a pus serios amprenta. Credeam sincer ca nu vom mai relua nicicand legatura...dar... s-a intamplat minunea!!! Acolo unde exista sentimente sincere, valori bine inradacinate cum e prietenia si amintirea a ceea ce a fost o data... toate acestea au fost mult mai puternice decat tot ceea ce era sa ne desparta. Chiar daca a fost nevoie de atata amar de vreme pentru a ne da amandoi seama de asta... Pana la urma se pare ca orice se intampla, se intampla cu un folos, INSA este nevoie si de acel ceva care sa te faca sa iti dai seama ce trebuie sa faci si... SA FACI!!! Probabil ca nu va mai fi la fel cum a fost o data, nici nu are cum. Dar macar am reusit sa depasim barierea tacerii si din cand in cand vom reusi sa schimbam doua, trei cuvinte ca doi vechi buni prieteni.
Minunile se intampla, trebuie doar sa credem cu adevarat ca se pot indeplini. Nimic nu e definitiv, oricat de hotarati am fi. Greselile din trecut pot fi rascumparate, nu pot fi sterse dar pot fi reparate. Nu ezitati ca atunci cand ceva nu e in regula in viata voastra totul sa se rezolve de la sine. E mare pacat sa tinem la orgoliu, la egoism, la dreptatea noastra, la aruncarea vinei in proportie de 90% asupra celuilalt, 9% asupra conjuncturii si doar 1% asupra noastra. Chiar daca nu vrem sa recunoastem, asa este. La o analiza mai adanca si sincera vom descoperi toate acestea. Noi, oamenii in general, cautam tot felul de scuze si pretexte pentru a evita acestea. De ce? Eu cred ca din lasitate. Vrem sa afisam o anumita imagine despre noi, nu avem suficient de mult curaj incat sa spunem: eu cu ce am gresit de s-a ajuns pana aici? Cautam ( si gasim ), in schimb, 2000 de motive pentru care celalalt este vinovat. Interesant, nu?
Am pierdut, am recastigat... suport unele consecinte, am cicatrici care imi vor aminti intotdeauna de ce a fost. Daca le voi privi mai des poate ca voi invata sa acord mai multa importanta prezentului si sa ma gandesc de 10 ori inainte de a spune sau de a face ceva care ii poate dauna aproapelui meu.
Inca nu-mi vine sa cred ca s-a intamplat, n-as fi crezut niciodata ca se va ajunge aici. E un nou inceput si ca orice inceput, e greu. E de doua ori mai greu luand in considerare tot ce a fost. Dar... se merita! Acum, mai mult ca oricand, sunt convinsa ca nimic nu este irecuperabil si ca trebuie sa merg inainte cu incredere. O data si o data... totul va fi bine!!!
P.S. Nu aveam de gand sa povestesc toate acestea, dar am considerat ca e un punct de vedere de care e bine sa se tina cont. In fond si la urma urmei, exemplul este cel care ne convinge, nu cuvintele. Aici regasiti marturia mea. Sunt convinsa ca daca va doriti si incercati sa faceti ceva, asemenea minuni se vor intampla si in viata voastra ;)