N-am sa reusesc niciodata sa inteleg de ce sunt unii oameni atat de egoisti, oricat de bine mi-ar explica cineva. Argumente de genul: "asa e firea naturala a omului" sau "omul lupta ca sa supravietuiasca" nu mi se par absolut deloc credibile. Cum poate un om sa fie cu constiinta impacata stiind ca face totul numai pentru el, ca ii este numai lui bine, iar acest "bine" este cladit pe nefericirea altcuiva? Nu ma refer la oamenii care au simtul proprietatii bine dezvoltat si refuza sa imparta mancarea, locuinta sau lucrurile personale ( desi si aici este discutabila problema). Ma deranjeaza oamenii care nu tin cont si de sentimentele celorlalti cand fac ceva. Ca nu iau in seama faptul ca poate ceea ce fac ei pentru ei, poate afecta o alta persoana. Nu cred ca asta e cheia fericirii: sa faci ce vrei tu, cand vrei tu, cum vrei tu si de celalalt sa nu iti pese. Nu merge chiar asa treaba.
Cel mai trist e ca descopar ca sunt prea putine persoane care gandesc asa. Atata vreme cat nu invatam sa ne respectam unii pe altii, sa fim mai buni unii cu ceilalti, sa ne intelegem si sa incercam sa facem sa ne fie bine atat noua, cat si celor din jurul nostru, nu vad cum am putea evolua si cum ne-am mai putea chema "o societate moderna si civilizata".
Probabil ca ce zic eu aici reprezinta tampenii pentru unii. Dar pentru mine sunt lucruri importante. Pentru ca atata timp cat eu incerc sa nu-i deranjez pe ceilalti, am pretentia ca si ceilalti sa fie atenti la comportamentul lor. Nu degeaba se zice: "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face". Nu spun ca ar trebui ca la fiecare miscare pe care o facem sa fim atenti daca deranjam pe cineva sau nu, insa ar trebui sa incepem cu cei apropiati noua: colegi, prieteni, cei cu care traim si interactionam zi de zi. Cine a trait, traieste sau va trai la camin va intelege perfect la ce ma refer.
Nu stiu daca asta tine de educatie sau de bunul simt, insa stiu sigur ca pe zi ce trece sunt tot mai dezamagita de oamenii din jurul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu