Un indemn cu drag!

Pentru ca fiecare inceput bun are nevoie de incurajari si ganduri senine

Sa nu renunti niciodata!
Daca e nevoie,
mergi singur catre victorie!
Va fi mai dulce.
Daca e nevoie,
recunoaste ca ai nevoie de ajutor!
Tot ajutorul se afla in tine.
Daca e nevoie, fa o schimbare!
S-ar putea sa schimbe cursul vietii tale.
Daca e nevoie, continua!
Caci ce pare imposibil
este asa doar daca renunti.
Daca e nevoie, opreste-te!
Si o noua viata va incepe.
Daca e nevoie, asteapta!
Miracole se intampla in fiecare zi.
Daca e nevoie, mergi inainte!
Visele te-asteapta.

Un inceput cat mai bun, plin de impliniri si bucurii!!!
:) :) :)

Doe. John Doe. Mysterious John Doe

"I woke up in an island off the coast of Seattle. I didn't know how I got there ... or who I was. But I did seem to know everything else. There were things about me I didn't understand ... the brand, being colorblind, extreme claustrophobia. And while my gifts provided answers for others, I still search for my own. My name is John Doe."

Cam asta ar fi pe scurt povestea lui John Doe. Un barbat care se trezeste intr-o dimineata pe o insula, care stie absolut tot despre orice, mai putin date despre el: cine este, cum il cheama sau orice altceva legat de trecutul sau pana in acel moment. Astfel, el incepe aventura identificarii propriei persoane. Datorita abilitatilor sale reuseste sa ajute politia sa rezolve diferite cazuri care implica furt, rapiri, crime. Putin cate putin, incepe sa adune date despre el in incercarea de a se descoperi ca persoana. Afla ce ii place, ce nu... sau cel putin incearca.
Este un serial care te ”prinde” atat pentru informatiile furnizate de catre Doe ( din orice domeniu; acuma nu stiu cat de adevarate or fi, dar interesante cu siguranta sunt ), cat si pentru intamplarile prin care trece si modul in care reuseste sa dezlege misterele. Din pacate, exista un singur sezon, iar ultimul episod cu siguranta te face sa iti doresti sa vezi continuarea. Din pacate, aceasta nu mai exista.
Am vazut acest serial prima data pe Tvr 1. Stateam cu verisorul meu seara, abia respirand ca sa nu o trezim pe bunica. Nu prea ne lasa sa ne uitam la televizor, iar dimineata cand era dat in reluare noi eram pe deal la treaba. Singura noastra sansa era sa stam cat mai cuminti si sa ne rugam sa putem vedea episodul. Acum ca l-am gasit pe internet, am avut ocazia sa-l revad. Am cautat ceva informatii despre cum ar fi putut sa continue povestea. Nu m-a incantat cine stie ce. Toate crimele se invarteau in jurul unei societati secrete care il vroiau pe Doe datorita cunostintelor sale. Acestea i-ar fi ajutat sa implineasca un destin. In fine, chestii din astea in care eu nu cred. Insa, per ansamblu, mi-a placut serialul si ideea de baza: existenta unui om atat de inteligent, o enciclopedie mobila practic.
Daca il recomand? Cu siguranta. Fac insa o singura precizare: fiti atenti la simboluri si luati aminte ;)

Surpriza de vineri seara

In seara asta am fost placut surpinsa. Dupa o zi in care am stat departe de calculator si internet, zi in care am inceput sa rascolesc toata casa pentru inevitabila mea reintoarcere in Iasi, respectiv camin, n-am simtit nici macar pret de o secunda ca voi avea parte de o intamplare care ar putea fi incadrata cu succes in categoria ”na ca s-a intamplat desi nici macar nu te-ai gandit, daramite asteptat”.
Desi mi-am propus sa ma ocup de chestia asta cu ceva vreme in urma, sa o iau din timp, fara ca macar sa ma gandesc, cand m-am trezit n-am dat fuga la laptop sa-mi verific mailurile, ci m-am apucat de sortat haine, carti si facut liste cu tot ceea ce am nevoie la camin. Cam asa mi-am petrecut eu ziua, pana spre seara cand am zis ca ce-i prea mult strica. E imposibil sa termin totul intr-o singura zi asa ca am hotarat sa ma opresc si sa imi inchei seara cu urmarirea unui episod sau doua din serialul pe care il urmaresc momentan: John Doe ( despre el voi povesti cate ceva in momentul cand dau gata sezonul si nu mai am mult ).
Am intrat pe mess cu toate ca stiam ca n-am cu cine vorbi, dar am zis sa raman available si m-am apucat de serial. Pe la jumatatea celui de-al doilea episod primesc un filmulet de la o persoana tare draga mie cu care nu mai vorbisem de aproape 3 ani. Am zis ca o fi un mass sau ceva de genul, nedandu-mi seama ca era modul lui firesc (caracteristic si mie de altfel ) de a incepe o discutie. Vazand ca nu dau nici un semn, persoana in cauza a fost nevoita sa ma abordeze intr-o maniera specifica noua si mai ales perioadei in care am pastrat legatura cel mai strans.
Tin minte si acum cand l-am cunoscut. Eram in clasa a 12-a, ai mei mi-au cumparat laptop, mi-au pus si internet asa ca toata ziua numai in fata lui eram. Baietii de la internet mi-au instalat mirc-ul si eu, constienta de faptul ca voi merge la facultate si dornica de a-mi face cat mai multe cunostinte am zis ca e o modalitate buna de a intalni astfel de persoane. In acea perioada eram obsedata de Iasi si de tot ceea ce implica acest oras, astfel incat pe mirc intram pe #iasi si asteptam sa cunosc ceva studenti. Intr-una din seri m-a abordat un baiat. Mi-a spus ca era la Feaa, iar eu avand o colega de clasa care dorea sa urmeze acea facultate am zis ca e un prilej bun de a-l intreba ce si cum merg lucrurile pe acolo. Am mai discutat cateva chestii minore, apoi ne-am luat ramas bun. In alta seara, acelasi baiat ma cauta din nou. El nu m-a mai tinut minte, insa mie imi erau cunoscute maniera de a vorbi si informatiile pe care mi le dadea. Si uite asa, zi de zi intram pe mirc in asteptarea lui. Nu ne gaseam de fiecare data pentru ca eu aveam scoala, el avea facultatea... dar dupa o perioada lunga de tachinari pe mirc am facut schimb de adrese de messenger si de atunci a inceput toata nebunia. Cand a inceput vacanta mi-a parut rau pentru ca el pleca acasa si acolo nu mai avea net. Ajunsesem la un moment dat sa-i duc dorul. Ca amic, nimic mai mult. Dupa bacalaureat apare pe mess. Eu eram in culmea fericirii. Ma anunta ca are net acasa si ca vom putea vorbi mai des. Din acel moment am creat o legatura foarte puternica. Vorbeam zi de zi, glumea, ne povesteam fiecare ce a facut, evocam experiente trecute, ne ajutam unul pe celalalte cu sfaturi, ne trimiteam poze si melodii si filmulete haioase, m-a ajutat cand am dat pentru permisul de conducere. Offf... dar cate nu au fost... Eram pe aceeasi lungime de unda. A fost, poate, perioada in care am ras cel mai mult si m-am simtit cel mai bine. Nu vroiam nimic mai mult de la el, eram prietenii cei mai buni. Am ajuns la facultate, ne-am cunoscut fata in fata, am mai pastrat o vreme legatura si apoi... el si-a gasit perechea si eu nu am mai putut vorbi cu el din cauza ei.
Astazi, dupa aproape 3 ani, ne-am regasit. Am vorbit, am glumit si am ras exact asa cum am facut in acea vara cand eram doar noi doi. A fost tare placut si am fost tare fericita. Chiar credeam ca nu vom mai vorbi niciodata. Iata ca, pana la urma, niciodata sa nu spui niciodata si ca unele lucruri se intampla exact atunci cand te astepti mai putin sau chiar deloc.
Sunt bucuroasa ca am vorbit cu el, a fost omul care m-a invatat multe, cu care m-am simtit eu, care m-a ajutat si care a stiut cum sa se poarte cu mine. A fost cel mai bun prieten. Mi-a spus ca vom mai vorbi. Sper sa se tina de cuvant. Cu toate ca nu mai am discutiile noastre din acea vara ( le-am pierdut cand mi s-a stricat laptopul si regret tare mult ), il am in lista, stiu sigur ca ma are si el la randul lui si stiu ca vom mai vorbi intr-o zi. Cand? Nu stiu nici eu. Ceea ce stiu cu siguranta este ca se va intampla...candva :)

Gilmore Girls

Tocmai am terminat de vizionat ultimul episod din unul din serialele mele preferate: Fetele Gilmore. Imi amintesc prima data cand am dat de el. Cred ca eram in vacanta de vara si nu cred ca intrasem inca in clasa a noua. Cum nu aveam pe atunci calculator, singura sursa de informare era televizorul, asa ca oscilam intre Mtv ( tin minte ca asteptam sa vad un videoclip care in ultimele doua zile fusese difuzat la aceasi ora, astfel incat aveam impresia ca si in zilele urmatoare va fi la fel ) si celelalte canale ( in principal posturile de desene animate :D ). Am dat intamplator pe Pro tv unde am vazut o actrita care mi s-a parut foarte frumoasa, iar dialogul amuzant pe care l-am urmarit ulterior m-a convins ca actrita asta le are pe toate ( si frumusete si carisma ) si am abandonat Mtv-ul in favoarea acestui film/serial...inca nu stiam ce era. Din acea zi, de fiecare data la ora 13 eram in fata televizorului nerabdatoare de a urmari alte aventuri ale acestor fete care mi se parea ca aveau viata perfecta. Din pacate, nu mai stiu din ce motive, nu am reusit sa vad multe episoade. Nici macar atunci cand eram in liceu si serialul a fost difuzat pe Acasa nu am reusit sa vad toate episoadele. Tin minte ca mamei nu ii placea absolut deloc serialul si pentru ca la acea vreme aveam un singur televizor, au fost mai probleme pentru mine in incercarea de a o convinge sa ma lase o ora si pe mine sa-l urmaresc. Mi-a parut rau, pentru ca imi placea foarte mult. Nu stiu de ce, poate datorita relatiei mama-fiica, poate pentru intreg conceptul de orasel mic plin de traditii si oameni prietenosi care se cunosc si se ajuta intre ei ori de cate ori este nevoie, poate pentru ca intr-un fel imi imaginam asemanator anii de liceu si ulterior, cei de facultate.
Povestea serialului e simpla: Lorelai Gilmore, o femeie puternica si carismatica, a crescut-o pe fiica ei, Rory Gilmore, singura. Datorita faptului ca a nascut-o la 16 ani, cele doua se afla pe aceeasi lungime de unda, inclusiv in ceea ce priveste mancarea, muzica si chiar hainele. Lorelai o ajuta pe fiica ei sa urmeze cel mai bun liceu pentru a putea ajunge la cea mai buna facultate. Aventurile celor doua pornesc de aici si mai departe nu mai spun nimic pentru a nu strica farmecul serialului.
Am un singur regret: nu imi place in totalitate cum s-a sfarsit. Nu-mi place deloc faptul ca Rory n-a vrut sa combine viata de familie cu cariera. Eu sunt convinsa ca putea. Si eu am fost in locul ei, am vrut sa am si eu o cariera in jurnalism doar ca la mine n-a fost sa fie. Ea a refuzat cererea in casatorie a unui baiat perfect doar pentru ca... nu stiu. Cel putin stim ca Lorelai s-a stabilit in ceea ce priveste viata sentimentala, dar Rory m-a dezamagit.
Ma bucur ca am reusit sa-l vad, chiar daca a trecut atata timp. Per total a fost un serial care m-a ”prins”, mi-a placut foarte mult si pe care il recomand tuturor celor care sunt fani ai umorului, tineretii si acestui spirit :)

Pun punct. Si o iau de la capat

Fie ca vreau, fie ca nu vreau... se anunta noi schimbari. Nu sunt absolut deloc o fana a schimbarilor, a noutatilor si a altor lucruri de acest gen, insa, cand trebuie, trebuie si gata.
Prima schimbare pe care vreau sa o fac este in legatura cu blogul. Dupa cum se poate observa, i-am schimbat aspectul. Chiar daca imi placea foarte mult cum arata inainte si chiar daca m-am gandit ca la o eventuala schimbare il voi face mov ( culoarea mea preferata ), sosirea toamnei ( pe care o ador pana la cer si inapoi ) mi-a dat ideea de a presara cateva frunze si pe aici ( cel putin pana la inceperea iernii, un alt anotimp pe care il ador in aceeasi masura precum toamna ). Iata, deci, noua hainuta in ton cu toamna a blogului meu. De asemenea, mi-am propus sa nu-l mai las singurel atata amar de vreme. Blogul acesta se va transforma in jurnal, twitter, observator si tot ce tine de acest domeniu pentru ca mi-am propus sa notez aici aproximativ tot ce simt, vad, aud si consider ca merita a fi impartasit. Vreau sa fac din acest mic coltisor un spatiu vast al unei parti din lumea mea. De aceea, sper ca evenimentele ce vor urma isi vor gasi loc si pe aici.
O alta schimbare inevitabila este cea a unui nou inceput in viata mea: masterul. Ceea ce inseamna: alti cativa noi colegi, lipsa unor foarte buni colegi care mi-au fost alaturi, un nou camin, o noua camera, noi colege de camera, noi profesori, deci altceva. Toate acestea necesita si o anumita schimbare a mea, schimbare ce se deruleaza de ceva vreme si care cred ca va mai dura o perioada. La urma urmei, lucrurile bune au nevoie de timp ( cel putin, in cazul meu asa se intampla ). Recunosc ca nu imi prea place cum am inceput, se vede lipsa acuta a exercitiului dar nu ma mai intorc. Asa cum e, merg inainte si sper la mai bine.
Deci: las in urma tot ce a fost si ma concentrez asupra a ceea ce va urma. E tare greu, pentru mine cel putin. Imi doresc atat de multe si vreau sa intreprind atatea lucruri... oare voi reusi?

Mult prea multe...

Chiar si acum, dupa atata vreme, imi e greu sa scriu. Sa ma reapuc de scris. Nu as sti de unde sa incep si cu ce sa termin. Nu-mi dau seama cum de am reusit sa las sa treaca atat de mult timp pana la o noua postare. Chiar daca am avut muuulte probleme legate de facultate, licenta, diferitele activitati din vacanta, tot nu-mi vine sa cred ca nu m-am oprit macar 5 minute din ritmul acesta alert pentru a mai nota pe blog cate ceva. Au avut loc atat de multe evenimente care ar fi meritat sa fie amintite aici. Unele dintre ele s-au concretizat in titluri si se afla si acum salvate in folderul lor, animate de ideea ca: ”o sa scriu despre asta mai incolo, bine ca stiu despre ce e vorba”.
Am vrut sa scriu acest lucru pe 31 august. Am zis ca e momentul perfect pentru a lasa totul in urma si pentru a o lua de la capat. M-am gandit ca, o data cu sosirea toamnei, voi avea parte de un nou inceput atat pe blog, cat si in viata mea. N-am calculat bine si se pare ca nu a fost asa cum am gandit eu. Nici nu as fi crezut ca aceste randuri vor aparea astazi, intr-o frumoasa si friguroasa zi de sambata...
In mod obisnuit, cand abandonez unele lucruri, am tendinta sa le dau uitarii continutul dar sa pastrez forma. Asa am vrut sa fac si cu blogul acesta. Sa-l las sa ramana pierdut prin spatiul virtual si eu sa imi construiesc altul. Dar...m-am gandit ca n-as vrea sa renunt la acesta. O data pentru ca am muncit ceva la el si apoi, chiar daca l-am dat uitarii atata timp, mi-e drag. Asa cum e el, cu ce am scris pe aici.
De aceea, imi promit ca de astazi sa nu mai fac aceeasi greseala si sa ma ocup mai serios de blog. In fond si la urma urmei, e o mica parte din mine. N-as vrea sa renunt la ea.
Poate ca voi mai evoca intamplari din trecut, evenimente care nu au avut sansa de a fi amintite la vremea lor, insa nu promit nimic. Totul depinde de cat de mult ma vor influenta acestea.
De acum inainte, conteaza doar prezentul pe baza caruia se construieste viitorul!

:) :) :)

Pentru tine...

Mi-e atat de dor de tine, incat fizic ma doare. Iti simt atat de tare lipsa, incat nu pot sa mai vad nimic altceva in jur care sa ma bucure. Mi-as dori atat de mult sa te vad, numai sa te vad, sa te observ, sa te admir, incat as fi dispusa sa renunt la alte lucruri numai pentru a face asta.
Cu toate acestea, tu nu stii asta. Nici nu cred ca vrei sa stii pentru ca asta ti-ar complica existenta simpla si frumoasa. Nici eu nu vreau sa-ti spun pentru ca as simti ca te-as forta intr-o anumita masura. Asa ca aleg sa tac si sa sufar. Eu ma chinui si ma complic, tu traiesti simplu si fara griji. Nu te condamn pentru asta, vreau numai sa fac si eu parte din existenta ta.
Mi-e atat de tare dor de tine, incat... as face orice ca sa te revad. Oare voi mai avea ocazia?

De sambata dimineata...

A trecut deja o saptamana de cand...am simtit o mica parte din Rai pe pamant. Privesc pe fereastra si observ picaturi mari care se preling zgomotos pe pervaz. Iar ploua si imi amintesc de tot ceea ce s-a intamplat atunci si... nu pot decat sa ma bucur si in acelasi timp sa ma doara. Nu ma bucur ca ma doare, ma bucur ca s-a intamplat si ma doare ca a existat un "ceva" care a stricat totul. E nemaipomenit de frumoasa privelistea din fata geamului camerei noastre de camin: copaci inverziti care se leagana in bataia vantului si stropi de ploaie care alearga cu un dor nebun catre pamant ca sa il imbratiseze si sa il racoreasca. Ploaie, ploaie... imi esti de doua ori mai draga acum: o data, pentru ca pur si simplu te iubesc pentru ceea ce esti tu, pentru ceea ce faci si pentru ceea ce simt atunci cand tu te desfasori in toata splendoarea ta si inca o data pentru ca de tine imi este legata o amintire draga, cea mai draga de pana acum. Mi-ai creionat cel mai frumos tablou si l-ai facut sa prinda viata, lucru pentru care sunt recunoscatoare. Am deschis geamul. E racoare si in aer se simte un miros proaspat. Nu e ca cel de acasa cand ploaia miroase a ploaie si dupa ploaie miroase a curat, dar merge si asa... E o vreme buna pentru dormit. E o vreme buna pentru visat. E o vreme potrivita pentru odihna si relaxare dupa agitatia unei saptamani. In acelasi timp, e o vreme buna pentru stat in casa si lucrat in liniste. Am chef sa stau toata ziua in pat si sa citesc sau sa ma joc. Simt ca nu am facut asta de o eternitate... Offf, daca n-ar fi licenta si toate temele astea, poate ca m-as putea bucura de tine in proportie de 100%. In schimb, eu trebuie sa gasesc o modalitate prin care sa inving raceala si starea aferenta, sa depasesc starea de somnolenta si sa ma apuc de... treaba. Admir oamenii activi, in acelasi timp admir oamenii care stiu sa se opreasca din cand in cand si sa traiasca clipa. Cu gandul asta m-am si apucat sa scriu acest post, insa vremea a avut grija sa fac un alt fel de introducere. Deja mi-am pierdut sirul ideilor. Binestiut fiind faptul ca eu fac doua lucruri in acelasi timp, se pare ca de data aceasta nu mai fac fata sa le fac pe toate bine. De vina e boala asta de care chiar credeam ca am scapat. Oboseala, stresul, agitatia isi spun cuvantul. Nu mai sunt cum eram o data, cand puteam face fata la multe nopti nedormite. Deh, am imbatranit... am crescut, m-am maturizat pe alocuri. E incredibil cum aparitia unei persoane in viata ta te poate schimba brusc in bine, iti poate largi orizonturile si iti poate arata lucrurile dintr-o perspectiva pe care tu nu o aveai sau refuzai sa o privesti. Zilele trecute mentionam prin status ca nu mai cred in minuni. Poate ca nu cred in minuni care sa aiba loc in viata mea, dar ma refer strict la acele minuni de genul filmelor: lucruri marete care se intampla in 30 de secunde. Desigur ca asa ceva exista si in viata reala daca tu crezi suficient de tare in asta. Poate ca eu nu sunt inca pregatita pentru astfel de minuni sau poate ca nu am nevoie de ele. Cine stie... e complicat sa gasesti raspunsurile potrivite si adevarate...
Am o multime de ganduri si idei, insa am un inamic ce nu ma lasa sa le pun in practica... imi displace asta. De fiecare data cand simt si imi doresc sa fac ceva nu am posibilitatea. Iar cand am timp, ideile mele nu mai au acelasi farmec. Poate ca pana la urma unele lucruri chiar trebuie facute la timpul lor. Eu inca nu am invatat lectia: fa-o acum, pentru ca nu ai siguranta zilei de maine. Si uite asa, ma trezesc intotdeauna aglomerata si in activitate intensa 100%.
Gata cu bloggingul pe ziua de azi. Sunt zile bune, Slava Domnului. Se putea si mai rau si de aceea sunt multumita de ceea ce este, insa nu in totalitate. Astept zile cu adevarat bune. Vreau sa redevin ceea ce am fost o data, intr-o varianta imbunatatita. E vorba de un proces lung, dureros, care cere multa pricepere si rabdare, pe langa alte acceosrii.
E o superba sambata de dimineata si eu sunt mai complicata ca niciodata...

Si ploua, ploua, ploua...

... atat afara, dar mai ales in inima mea. E o zi trista si mohorata. Exact ca mine. Aveam de gand sa scriu o data un post legat de comuniunea omului cu natura. Aveam niste idei pe care vroiam sa le dezvolt intr-un mod frumos. Inca mai am de gand sa fac asta, dar nu azi, nu acum, pentru ca nu ar fi in concordanta cu starea mea de spirit. Am descoperit, in schimb, alte moduri prin care natura isi arata grija fata de om ( prin natura eu inteleg mana Lui Dumnezeu ).
De duminica incoace, asupra mea s-a asezat un nor mare, negru si urat care refuza sa plece ( nu e vorba de norul de praf al vulcanului din Islanda ). Recunosc ca si eu ii dau motive pe ici, pe colo sa ramana si ca in loc sa il gonesc eu il tin pe aproape. Nu stiu de ce fac asta, poate sunt eu mai sadica asa cu mine :D Furtuna din nor s-a amplificat ieri seara cand a atins cote maxime. Atunci si-a dat drumul si ploua incontinuu. Sufletul meu plange fara oprire de aseara pentru ca exteriorul nu poate sa se manifeste ( urasc caminul pentru ca e sufocant. Nu gasesti pe nicaieri un locusor in care sa fii numai tu cu tine si atat. In camera e aglomerat, pe hol, la baie, peste tot e plin de lume. Sa ies in oras nu am unde, pentru ca vremea frumoasa incurajeaza oamenii sa se bucure de ea si pur si simplu nu gasesc pe nicaieri un locusor in care sa fiu numai eu si sa-mi dau drumul sentimentelor in liniste. Asta iubesc cel mai tare la mine acasa: oricand doresc, am unde sa merg daca vreau sa fiu singura). Am avut o noapte agitata, cu vise urate. Azi-dimineata m-am trezit in zgomotul picaturilor de ploaie si cu senzatia acea pe care numai o zi ploioasa mi-o poate da. Din nefericire, nu a fost sa ma gaseasca intr-o dispozitie buna. Mie imi place cand ploua, ador acele zile. Astazi m-am gandit ca poate si natura plange cu mine, e solidara, vrea sa mi fie alaturi si sa imi arate ca sufera si ea alaturi de mine. Sau poate vrea doar sa ma incurajeze, sa imi ofere un imbold de a ma apuca sa invat pentru examene, sa ma apuc de licenta...
Off... afara ploua si eu nu pot sa ma bucur de vremea asta. In sufletul meu ploua si nu se mai opreste. Mi-as dori sa raman singura in camera, sa nu am nimic de facut, sa scap de restul grijilor si sa raman numai cu problema mea, sa stau in pat si sa ma gandesc la asta, sa plang, sa ma descarc, sa ma plictisesc de ea si sa ma ridic si sa merg mai departe. Prevad, insa, ca asta nu se va intampla prea curand si e nasol rau de tot :|

Post trist

Nu imi vine sa cred ca iarasi am parte de... esec. Am ajuns la concluzia ca viata mea e formata dintr-un lung sir de evenimente urate, presarate ici, colo cu un moment frumos ( asta ca sa nu am motive sa reprosez ca mie mi se intampla numai rele sau poate pentru ca altfel chiar as innebuni de-a binelea ) care impreuna alcatuiesc cea mai proasta telenovela posibila.
Se pare ca unele lucruri nu sunt pentru mine. Nu le merit sau... nu stiu. Ideea e ca unii au parte de tot ceea ce isi doresc si isi bat joc, iar altii oricat de mult ar vrea sa obtina, nu primesc. Orice ar face, oricat s-ar chinui, nu merge si cu asta basta. Degeaba li se reproseaza ca sunt lasi, ca nu incearca. Uite ca se poate sa incerce si totusi sa nu le iasa. Cam asa am patit eu. Motiv pentru care, de azi inainte nu mai incerc niciodata absolut nimic. Orice mi-ar zice unii, oricat de mult m-ar incuraja, nu o sa mai ascult de nimeni. Din atatia oameni si o suta de pareri nu mai stii ce sa alegi. Nu vreau nici compatimire ( de asta nu vorbesc mai deloc despre supararile mele, adica spun doar: "Sunt suparata" si atat, nu mai dau explicatii ), nici regrete, nimic. Vreau doar liniste si sa ma lipsesc de complicatii. Nu mai pot. Sunt epuizata psihic. Nu mai am chef de nimic. Stiu ca as avea alte si alte motive care sa ma ajute sa depasesc si aceasta infrangere dar nu cred ca are rost sa le mai dau crezare. In fond si la urma, urmei... pentru ce? Nu am fost niciodata genul optimist si ori de cate ori am incercat, nu mi-a iesit. Asta e, asta sunt. Ce sa fac?
Ideea sta in felul urmator: nu regret ca am incercat, nu regret ce s-a intamplat, regret urmarile. Pana la urma, era de asteptat sa se intample asta, ca doar e vorba de mine, nu de altcineva. In fine, asta e. Doare al naibii de tare. Urasc ca iar trebuie sa trec prin situatia in care am simtit ca am atins ceea ce era de neatins si ca mi-a scapat printre degete. De ce, de ce, de ce? Nu pricep. Evident ca e vina mea, alta scuza nu gasesc dar... m-am saturat sa am parte de astfel de esecuri, de astfel de greseli. Nu mai pot. M-am saturat. Nu mai fac fata. Stiu ca pe Anca asta nu o place nimeni, ca toti o vor pe Anca cea vesela, plina de viata, pusa pe sotii si pe glume, dar in felul acesta acea Anca va disparea pe zi ce trece pana nu va mai exista deloc.
Sunt trista si nimeni si nimic nu ma poate consola. Ar fi un singur lucru care m-ar putea scoate din aceasta stare, dar se pare ca acel ceva nu ma vrea pe mine, e de neatins, mi-e interzis si eu ca un copil rebel ce sunt nu vreau sa accept asta. Life is funny, isn't it?

Cea mai frumoasa zi de vineri :)

A fost cu adevarat cea mai frumoasa vineri din toate cele pe care le-am trait pana acum. A fost atat de deosebita incat nu imi gasesc cuvintele potrivite pentru a descrie cat de minunata a fost pentru mine.
Sa o luam cu inceputul:
Mi s-a reprosat de foarte multe ori ca eu nu am curaj, ca nu risc, ca nu incerc sa vad ce ar putea iesi intr-o anumita situatie. Este adevarat, nu imi place sa risc pentru ca de cate ori am riscat pana acum am avut de pierdut, nu am curaj sa fac ceva ce ma gandesc eu ca nu mi-ar iesi bine, nu incerc sa fac ceva pentru ca eu "stiu" ca nu o sa iasa asa cum trebuie. Sumbru scenariu.
Pana intr-o zi ( era vacanta de Paste, de obicei acasa, din prea multa plictiseala probabil, imi vine sa fac ceea ce n-as fi crezut ca voi face vreodata ) cand am zis hai sa vad ce iese. Bineinteles ca am avut parte de o multime de framantari: bine, am hotarat sa fac, dar cum sa fac ca sa iasa bine si cum sa zic si... si... si... Am dat un mail, am primit raspuns, am stabilit o intalnire si iata-ma ajunsa astazi.
Ceea ce parea la inceput o idee nepotrivita, s-a dovedit a fi pana la urma cel mai bun lucru care se putea intampla. Ideea era ca eu trebuia sa ma intalnesc cu o persoana astazi la ora 16:00. Dimineata, ca de obicei, mi-am rezolvat treburile la spital si la facultate, apoi m-am intors in camin si m-am pregatit pentru intalnire. Cand am iesit eu din camin, cerul era intunecat, venea ploaia cu siguranta, astfel ca ma intrebam daca mai are rost sa ies sau nu. In cele din urma am zis ca merg si am luat-o la pas spre Targusor. Acolo m-am intalnit cu cine trebuia, doar ca ne-a prins ploaia cea mare cu tunete si fulgere. Am scos umbrela si ne-am adapostit sub ea, dar tot ne-a udat. Altii in locul nostru probabil ca ar fi renuntat si ar fi stabilit o alta intalnire, dar noi am decis ca asa a fost sa fie si ca e mai bine asa. Nu am gasit nici un local unde sa ne adapostim pentru ca nici nu prea cunoasteam zona... asa ca ne-am plimbat in parculetul de langa Gradina Botanica unde este absolut superb!!! A plouat un pic, ne-a udat binisor, dupa care a iesit soarele si a aparut cel mai frumos curcubeu pe care l-am vazut vreodata!!! Si nu mint! Cand o sa primesc pozele o sa le postez, sunt superbe. Am coborat pana aproape de o partie, mi-am distrus balerinii, i-am facut plini de noroi, daaar... a meritat!!! Daca ar fi sa repet experienta, as face-o de o mie de ori si nu as regreta nici macar o clipa. Dupa aventura cu minunatul curcubeu, am mers in parcul Copou si am stat pe banca, la povesti, am vazut o veverita scumpa de tot, am admirat jocul copiilor... a fost de vis!!!
Chiar ma gandeam azi ca poate o sa apara curcubeu si Dumnezeu a facut posibila aceasta minune.
Ma simt recunoscatoare pentru ca mi-a fost dat sa intalnesc o persoane minunata, ca natura a tinut cu noi si desi ne-a speriat, in final ne-a aratat ca ce e mai bun apare la final...
Nu stiu... e o zi deosebita de care o sa imi amintesc cu drag si care sper ca se va mai repeta de zeci de mii de ori in realitate, nu doar in mintea mea!
Un weekend linistit! :) :) :)

Post de acasa/ Ultima noapte

Nimeni nu isi poate inchipui cat de mult mi-am dorit sa ajung acasa la mine. Imi ajunsese deja pana peste cap toata aglomeratia, agitatia si forfota atat din Iasi, cat si din camin. Pur si simplu nu mai faceam fata stresului legat de facultate, multitudinilor de drumuri si caminului. Aveam nevoie de o pauza, de liniste, de relaxare. Asa incat, ziua in care am ajuns acasa a fost nemaipomenita.
Imi lipsise atat de mult senzatia aia de trecere dintre judete ( dupa cum am zis intr-un post anterior, din momentul in care ajung in Suceava ma simt altfel. In Iasi am o stare de spirit, in Suceava alta. E ciudat. Oricum iti dai seama de trecere si datorita temperaturii, la mine acasuca e mai frig decat in Iasi, orice anotimp ar fi ), de aerul tare si curat de munte, de apa sanatoasa, de mirosul proaspat, familiar ( un amestec de curat, proaspat spalat, papa bun, ca o senzatie placuta dupa o zi de munca ), de privelistea nemaipomenita ( dealuri, brazi, verde ), de oraselul meu ( asa "ponosit" cum e ), de blocul meu, de vecinii mei, de prietenii mei, de casa mea, de tot ceea ce fac atunci cand sunt acasa... Of, ce mult am mai asteptat sa ajung si ce mult m-am bucurat cand m-am vazut intrata in casa...
Am avut parte de o vacanta speciala. Mi-a ajutat Dumnezeu si am participat la denii ( care au fost neinchipuit de frumoase ), la slujba de Inviere, apoi la A doua Inviere cand se citeste Evanghelia in mai multe limbi ( la mine s-a citit in romana, latina, greaca, inca o limba pe care nu am inteles-o, franceza, rusa si engleza). Am dormiiit, cred ca am recuperat somnul pentru cateva saptamani bune. M-am uitat la filme, la desene animate, am fost la bunicii mei, mi-am intalnit trei prietene dragi. Am avut parte de ploaie si de senzatia de bine. Nu stiu, e un sentiment asa de placut pentru mine sa stiu ca sunt acasa, ca nu am griji, ca natura imi faci mici bucurii, ca am senzatia ca pot, chiar pot sa fac tot ce imi doresc. Stiu ca ma repet si probabil ca o sa ma repet la nesfarsit, dar asta este ceea ce simt, ceea ce imi place, asa ca nu am de ce sa ascund asta. Stiu ca undeva acolo exista oameni care sunt de aceeasi parere cu mine.
Ca de obicei, inainte de a ajunge acasa mi-am facut o mie si o suta de planuri si nu am reusit sa le duc pe toate la bun sfarsit. Asta sunt: nu pot sa nu imi planific macar in gand ceva. si sa nu las ceva restant si pentru data viitoare. Ideea e ca, de fiecare data cand ajung pe acasa mai fac un lucru pe care nu am reusit sa-l faca ultima data si tot asa. Incet dar sigur... totul merge spre bine.
Mi-as fi dorit ca aceasta vacanta sa fie altfel? Oarecum, dar nu regret ca macar o mica parte din tot ceea ce mi-am dorit s-a intamplat.
Aceasta e ultima mea noapte acasa. Sunt un pic trista si iar nesigura. M-am saturat sa fiu ca nomazii, sa fac drumul Iasi- casa, casa- Iasi... Vreau, am nevoie de stabilitate, de siguranta. Nici nu va inchipuiti cat de aiurea e sa trebuiasca sa parcurgi o distanta atat de mare pana acasa, cu o multime de bagaje, cu oboseala drumului... si inapoi. Parca as fi si n-as fi... e aiurea.
In fine, iar ma apuca ganduri care mereu mi-au dat de furca si nu m-au lasat sa-mi vad de treaba. O sa incerc sa le pun capat, eu sunt de vina ca le dau ascultare, ele sunt de vina ca ma fac nesigura. Deja m-a apucat stresul drumului, apoi al facultatii, al licentei si al tuturor celorlalte griji din Iasi. Nu stiu de ce reactionez asa, daca apar in viata mea evident ca le pot face fata, dar totusi... e ceva in sistemul meu care da eroare si ma face sa fiu asa.
Ce pot sa mai zic... imi va fi dor de anumite lucruri din Campulung. Doar de cateva ;) Oricum, e atat de frumoasa zona mea acum... verde, prospetime...
Am treburi de rezolvat in Iasi: O MULTIME!!! Am la treaba de nici nu imi inchipui cand o sa revina perioada aia fara griji in viata mea. O multime de evenimente, unfinished bussiness, new things to take care of... ce mai, iata ca mi se ofera inca o data sansa de a fi asa cum vreau sa fiu in situatii inedite. Asa, daca as fi careless si free, cum mi-as mai putea demonstra ca sunt in stare sa fac fata oricarei situatii? Vedeti? Cereti si vi se va da. Probabil ca nu asa cum v-ati astepta voi dar... atata vreme cat primim, cu siguranta ca se merita.
Bine Iasi-ule, am inteles ca ma vrei inapoi. Sincer... as veni cu drag la tine daca ai face mici modificari, altfel o sa existe intotdeauna in sufletul meu o mica parte care o sa te urasca pentru toate lucrurile negative pe care mi le-ai aratat. Ce zici, nu vrei ca macar acum, pe ultimii 500 de metri sa ne intelegem, sa ne facem viata mai usoara si mai frumoasa unul, altuia? Eu vin plina de intentii bune si de idei, daca promiti sa pui si tu umarul la treaba si sa ma ajuti acolo unde vezi ca am nevoie, iti garantez ca vom forma echipa perfecta si de nedespartit. Hai sa ne facem un bine si sa ne intelegem. Urmeaza o perioada atat de frumoasa din punct de vedere al vremii si atat de grea pentru mine, fa o fapta buna si... make it happen!!!

Hristos a Inviat!

Hristos a inviat din morti
Cu moartea pe moarte calcand
Si celor din morminte
Viata daruindu-le!

Hristos a Inviat!
Adevarat a Inviat!

Saptamana Patimilor

Este o saptamana deosebit de importanta pentru toti crestinii ortodocsi. E o saptamana care cere mai multa atentie si grija din partea noastra. In aceasta saptamana, sufletul nostru este dator de a fi alaturi de Iisus Hrisots, care inca o data, sufera pentru noi. Are parte de cele mai umilitoare lucruri si cu toate acestea, le accepta. Singurul lucru de care tine cont e dragostea pentru noi. In fiecare zi din aceasta saptamana se organizeaza slujba deniilor. Sunt niste slujbe deosebit de frumoase, poate cele mai asteptate de peste an. Cel putin din punctul meu de vedere. Joia se citesc cele 12 Evanghelii, iar vineri se canta Prohodul Domnului.
Nu spun mai multe cuvinte pentru ca observ ca nu imi prea iese ceva frumos, las insa o imagine care cred eu ca spune tot.

Sfarsit/ Inceput de saptamana

Duminica a fost mare sarbatoare: Intrarea Domnului in Ierusalim ( popular: Sarbatoarea Floriilor ), sarbatoare ce precede Saptamana Patimilor si Invierea Domnului Nostru Iisus Hristos.
Tot duminica am dormit cu o ora mai putin pentru ca s-a dat ceasul inainte :(( Nu e corect, mie care imi place sa dooorm ;))
Duminica am petrecut o zi deosebit de frumoasa si de neasteptata. Mi s-a facut o surpriza: am fost invitata la teatru. Iupiii!!! De cand imi doresc sa ajung si aici... Surpiza a fost, insa, alta: am fost la teatrul de copii. Impreuna cu Louise, am vazut o transpunere in scena a povestii "Prostia omeneasca" de Ion Creanga. Ce pot sa spun.... m-am simtit ca la gradinita. Am fost intr-o sala plina de copilasi nazdravani. Pana sa inceapa piesa i-am urmat cum radeau si misunau prin sala. Am fost impresionata de tatii, mamele sau chiar intreaga familie care au venit cu copiii la teatru. Langa mine a stat un bunic cu nepotica lui. Acesta ii explica pe parcursul spectacolului ce nu intelegea ea. Au fost atat de dulci si de scumpi :X M-am simtit si eu copilas si mi-a placut foarte mult de actori. Oameni pasionati de teatru si care iubesc copiii. Asta am vazut eu.
Dupa spectacol aveam de gand sa plec in camin si sa ma apuc de teme. Da' de unde? :)) Luiza mi-a facut o alta surpriza si m-a luat la ea acasa, oferindu-mi o duminica superba alaturi de ea. Uite-asa, am petrecut o dupa-amiaza ca intre fete, am papat ( e o foooarte buna gospodina, aviz baietilor :> ), ne-am uitat la filmulete, desene, poze, am ascultat muzica, am jucat joculete ( Luiza mi-a deschis o cafenea :> ), am palavragit vrute si nevrute. Nici nu stiu cum a trecut timpul, dar nu ma mai dadeam plecata de la ea. Intr-un final, presata de timp, am zis ca e cazul sa ma strang si eu pe la casa mea si am plecat de la Luiza, furandu-i o promisiune cum ca vom mai repeta experienta ( si asta cat de curand!!! ).
Am ajuns zgribulita in camin si nici n-am apucat sa stau o ora, ca am primit invitatie prin vecini la film. Asa ca, am luat popcornul cu gust de caramel si mi-am incheiat seara prin c12, alaturi de doua fete scumpe de tot, vizionand nu unul, ci doua filme! Cat timp am stat la fete, a plouat, astfel ca atunci cand am iesit eu de la ele si in timp ce ma indreptam spre caminul meu, m-am bucurat de un aer racoros, umed, tare... mirosea a ploaie, a primavara, a racoare, a bine si frumos.
Cam asa mi-am incheiat eu un weekend deosebit.
A inceput Saptamana Mare sau Saptamana Patimilor. In fiecare seara se fac denii, slujbe nemaipomenit de frumoase. E o saptamana in care chiar ar trebui sa fim mai cumpatati, mai linistiti, mai buni, mai iertatori. Sa renuntam la prostiile, orgoliile si dreptatea noastra. Sa ne impacam cu cei cu care suntem certati, sa-i iubim pe cei care ne sunt in preajma si sa ne pregatim frumos pentru marea sarbatoare care urmeaza: Invierea. Inca o saptamana de post: curaj, mai este un pic si gata! Sa ne gandim ma mult la Hristos si la patimile lui si sa lasam grijile vietii si fastul acestei sarbatori pe planul doi. Cum am zis si la Craciun, conteaza cum arata sufletul nostru, nu casa, bucatele sau noi in exterior. Interiorul, sufletul face diferenta.
M-am suparat un pic azi pentru ca la singurul seminar pentru care am ramas in Iasi, nu a venit profa. Ce aiurea, putea sa ne anunte. Daca stiam asa, plecam inca de vineri acasa. Acum as fi fost in pat la mine, dar asa... mai petrec o noapte in camin. Ce sa fac, ma resemnez. Asta a fost sa fie. Daca nu era asa, nu as fi avut parte de acest sfarsit de saptamana minunat ce tocmai s-a incheiat.
Dar gata! Bagajul e facut, maine adaug ultimele lucrusoare si la 3:33 sper sa ma aflu in trenul ce ma duce spre casa. Iupiii!!! Abia astept! Mi-e dor de Campulung, de casa mea, de camera mea, de patul meu, de papa buna, de tot, tot, tot!!! Abia astept sa ajung! Nu mai vreau Iasi, nu mai vreau camin, nu mai vreau stres si griji, cel putin pentru o perioada. Vreau acasa la mine, vreau liniste, vreau o pauza de relaxare totala...
Maine o sa fiu acasa la mine, in patul meu... abia astept. Deci, asta e ultima noapte in Iasi, in camin, in starea mea de nemultumire.
Ne auzim de acasa. Nu stiu cand, nu stiu cu ce... gasesc eu. O sa-mi vina mie inspiratia si o sa scriu eu ceva pe blog, altceva, mult mai interesant decat ce am mai facut eu in ultima vreme :D
See you, hope to be back soon :P

Intrarea Domnului in Ierusalim/ Sarbatoarea Floriilor

Invierea cea de obste mai inainte de Patima Ta incredintand-o, pe Lazar din morti l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi, ca pruncii, semnele biruintei purtand, Tie, Biruitorului mortii strigam: "Osana Celui dintru inaltime! Bine esti cuvantat, cel ce vii intru numele Domnului!"

Shopping day

O minunata zi de sambata! Aveam de gand sa ma trezesc devreme, dar pentru ca m-am culcat relativ tarziu aseara si pentru ca somnul de sambata dimineata, dupa o saptamana incarcata, e cel mai dulce, am zis sa profit. M-am dat jos din pat pe la vreo 10. Aseara adormisem cu ideea ca astazi voi merge la cumparaturi, dar nu stiam cand si unde anume. Astazi am hotarat: Carrefour si Kaufland. Desi mi-era cam lene, am zis sa nu mai pierd vremea si sa ies. Pe la 12 eram deja in Carrefour. Am mers singura si a fost tare bine pentru ca m-am plimbat pe unde am vrut, am stat cat am dorit, fara sa fiu presata de cineva care nu are rabdare sa stea dupa mine. M-am simti tare bine la magazine, mi s-a facut pofta, daca pot sa ma exprim asa, sa cumpar cate si mai cate si sa ma apuc sa gatesc, sa pregatesc ceva special pentru cei dragi mie. M-am simti deodata ca o gospodina care trebuie sa faca multe cumparaturi pentru familia ei si tare mi-a mai placut. Adevarul e ca nu sunt o impatimita dupa caumparaturi, dar uneori e chiar relaxant sa mergi la plimbare pri magazine, sa vezi ce a mai aparut, cat mai costa lucrurile. Am mai observat ca foarte multa lume are tendinta de a se uita in cosul celuilalt sa vada ce a cumparat si mi s-a parut comic. La fel de amuzanta mi s-a aprut situatia in care tatal si fiul, trimisi la cumparaturi de nevasta, respeciv mama, cautau esenta de migdale. Cand am trecut pe langa ei, l-am auzit pe baiat zicand: "Esenta de migdale... ai auzit de asa ceva?" si am ras in sinea mea.
Am reusit si astazi sa merg in locurile in care mi-am propus, a fost una din acele zile in care nu am avut mult de asteptat in statie un mijloc de transport si am reusit sa prind legaturile de care aveam nevoie.
Acum ma simt bine. Am petrecut o zi de sambata pe placul meu. Bineinteles ca eu vreau mai mult si mai mult sa fac dar... e bine si atat cat am realizat. Slava Domnului!
Ma bucur din plin de aceste zile, am invatat multe lucruri si simt in sufletul meu acea bucurie sau mai bine spus, acea liniste, acea impacare cu mine insami. Sunt zile dupa care uneori am impresia ca o sa tanjesc...de aceea vreau sa ma bucur din plin de ele!
Suntem la jumatatea weekendului, profitati din plin de ziua de maine si bucurati-va de viata, de zilele ce le aveam de trait, de tot! :) :) :)

Plimbareli de primavara

Ieri si astazi m-am cam bucurat de vremea de afara, in sensul ca am avut mult de mers prin oras si intotdeauna o plimbare este mai placuta pe o astfel de vreme.
Asadar, ieri a fost o reala bucurie pentru mine sa merg fara graba pana la biblioteca si inapoi, sa cobor si sa urc lejer Copoul, sa observ multitudinea studentilor implicati in diferite activitati ( mult spus, dar... ). Astazi, dupa "ore", am fost la shopping si mi-am cumparat papucei de primavara. In acelasi timp am strabatut o bucata buna din Iasi pe jos, am mers la cateva magazine, am ajuns si la biblioteca ( da, din nou! ) si la cantina. O fi de la vreme sau de la altceva, dar ma simt bine stiind ca am apucat sa fac o multime de lucruri.
Acum sunt taaare obosita, dar e o oboseala placuta, una care nu te apasa, ci te multumeste pentru faptul ca nu ai pierdut zilele de-aiurea.
Sa speram ca in viitor va fi la fel. Cine stie sa-si organizeze timpul si se misca repede, are numai de castigat! Parerea mea :) :) :)
Momentan ma bucur de o seara placuta si linistita de vineri, treaba la laptop e aproape gata, imi pregatesc patutul, ma pregatesc si pe mine pentru nani si... bagam ori un film ori cateva pagini citite dintr-o carte buna!
Un sfarsit de saptamana luminos tuturor! :)

Bunavestire

Astazi este inceputul mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei se face si Gavriil harul il binevesteste. Pentru aceasta si noi, impreuna cu dansul, Nascatoarei de Dumnezeu sa-i cantam: Bucura-te cea plina de har, Domnul este cu tine!

Om mare

Astazi am avut parte de ceea ce isi doresc cu atata ardoare copilasii: sa creasca si sa faca si ei ceea ce fac oamenii mari.
Ziua mea a inceput cu un curs care nu s-a facut, dar la care am aflat cateva informatii foarte utile pentru licenta. Super! Am mers la secretariat si mi-am laut adeverintele pentru medic, apoi m-am indreptat catre cabinetul medicului de familie la care vroiam sa ma inscriu. Dupa aproximativ o ora de asteptat, am vorbit numai cu asistenta care m-a inscris si mi-a dat trimiterea de care aveam nevoie. In concluzie, sunt inscrisa la un medic de familie care nici macar nu stiu cum arata la fata. :)) Asistenta m-a trimis la un spital la care nu mai fusesem niciodata. Ca de obicei, atunci cand sunt pusa in fata unei situatii cu care nu m-am mai intalnit vreodata, am tendinta sa intru in panica. Acum nu prea mai aveam ce face... piciorul ma durea, vroiam sa aflu neaparat care e problema, nu aveam la cine sa apelez ca sa ma insoteasca asa ca... am luat-o incet la drum in speranta ca voi reusi sa ma descurc eu cumva. N-am gasit din prima policlinica la care eram trimisa :D Am nimerit la spital, dar de acolo m-a indrumat portarul ( care era de fapt o femeie draguta ). Intru in policlinica si ma uit... ma uit... si nu stiu unde sa o iau. Am vazut un tabel cu ce sectii exista si la ce etaje se gasesc si am luat-o la pas prin policlinica. Intr-un final, ajung la un cabinet, bat la usa, intru si zic: "Nu stiu daca am nimerit bine" dar doamna doctor a fost draguta s-a uitat pe trimitere si a zis ca e bine. I-am explicat problema si m-a trimis la radiologie. Acum cauta radiologia. O gasesc, stau acolo, fac raza. Ma trimit nu stiu unde sa platesc radiografia. Buuun, ia si cauta locul ala. Ma invart eu ce ma invart si pana la urma intreb un doctor care a iesit dintr-un cabinet. Imi arata. Merg la locul respectiv si astept. Doamnele de acolo pareau foarte ocupate, nu stiu cu ce, dar un timp nici nu m-au bagat in seama. In cele din urma, se trezeste una ca stau si eu ca idioata acolo si imi acorda atentie. Dupa ce platesc, merg inapoi la radiologie dupa rezultate. Am asteptat si acolo o bucata buna pana s-a gandit doctorita sa mi le interpreteze, iar de acolo am mers iar la prima doamna doctor sa imi dea tratamentul. Imi recomanda fizioterapie si medicamente. Sunt de acord. Merg sa ma programez la fizioterapie, apoi merg la farmacie dupa medicamente. Apoi dau fuga inapoi la cabinetul medicului de familie cu rezultatele finale. Toate acestea, pana la ora 14 cand deja credeam ca au trecut 3 zile in una singura. Ajung in camera, stau un pic si merg la biblioteca sa imi iau niste carti. Ca niciodata, cartile mi-au venit repede, astfel incat am reusit sa ma incadrez in timp si pana la ora 5 eram inapoi in camera. Concluzii dupa prima parte a zilei: e frumos sa fii om mare, dar numai la inceput pana vezi ce si cum sta treaba. Pe urma, iti doresti sa redevii copilul de alta data, fara griji, fara probleme, fara stres.
Seara mea s-a incheiat intr-un mod deosebit de placut, eu si inca trei fete am luat-o spre Agronomie, locul unde s-a desfasurat ultima conferinta organizata de cei de la ASCOR Iasi, intitulata "Cautand sensul vietii, m-a gasit Dumnezeu" unde a fost invitata Maica Siluana de la Centrul de Formare si Consiliere Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril din Iasi. Despre conferita nu am decat cuvinte de lauda. Mi-a parut rau ca am ajuns noi un pic mai tarziu si nu am mai gasit loc pe scaune, iar sala era arhiplina... dar cu toate acestea a meritat din plin sa ma aflu acolo.
In primul rand, o stiam pe maica, un pic, din cartile pe care le-am citit si pe care le gasiti in sectiunea de pe blog dedicata cartilor citite de mine. Pot sa spun ca este o persoana deosebita, glumeata, de la care avem toti ce invata. Mi-a placut foarte mult cum a vorbit, ce a vorbit, a fost cu adevarat folositor sa ascultam cuvintele ei. In prima parte a conferintei ne-a vorbit maica despre experientele ei, apoi corul Invierea de la ASCOR ne-a bucurat cu cateva cantece inchinate Sarbatorilor Pascale, iar in ultima parte, maica a raspuns intrebarile celor din sala. Apoi am plecat acasa... cumva plutind ( stiu eu de ce ).
Adevarul este ca dupa o zi agitata, asa cum a fost prima parte a zilei, conferinta a venit ca un balsam pentru suflet. Si ce daca nu am mers la curs? Nu regret deloc.
Cam asa s-a incheiat ziua mea de "om mare". Mai vreau sa repet experienta? Nu stiu... O recomand si altora? Ultima parte, cu siguranta. Cert e ca in curand ma voi numara si eu printre randurile adultilor "adevarati".

Another Cinema Day

Yupiii!!! Azi iar am mers la cinematograf. De data aceasta am fost insotita de Louise si am vizionat Alvin and the chipmuncks 2. Nu am vazut prima parte a filmului, insa am de gand sa fac rost de ea. Ce sa zic, filmul a fost dragut, nu e chiar printre favoritele mele, insa Theodore mi s-a parut atat de dulce si de simpatic, incat pentru el l- as mai urmari o data. De data aceasta am fost in alta sala, mai mica si la film au venit vreo 8 copilasi. Erau asa de scumpi cand chicoteau si radeau pe acolo, ti-era mai mare dragul sa-i auzi. Pentru asta, chiar a meritat ca astazi sa merg la film. Recunosc ca a cam inceput sa-mi placa sa vad filme la cinematograf. Ma simt altfel, parca si atentia imi este captata mai usor. Motiv pentru care urmaresc mereu ce filme noi apar, iar in momentul in care vad unul care imi place, incerc sa ajung repede, repede la Cinemacity.
Aseara am fost prin vecini ( in C12 ) si am vazut un alt film: "Call of the wild". Mi s-a parut interesant, insa eu vreau sa citesc cartea care cu siguranta va fi mai frumoasa decat filmul.
Am hotarat ca de fiecare data cand am parte de ceva special sa notez totul aici pe blog pentru ca in vremurile grele sa imi amintesc de momentele bune. Mi-am mai dat seama ca avem o libertate atat de mare si ca putem face atat de multe lucruri, insa totul depinde de noi. Daca reusim sa biruim dusmanul nostru cel mai mare si anume: gandul, o sa avem parte numai de minuni. Dar ca de obicei, apar scuze gen lene, ca e greu, pesimism. Multe avem de invatat, insa trebuie sa avem grija sa nu ramanem restanti. Ma refer la faptul ca anumite lucruri trebuie invatate la timpul lor si nu mai tarziu. In fond si la urma urmei, viata e scurta si nu o putem petrece numai in greseli.
Afara e frumos, soare, cer senin, caldut. Vine primavara si o data cu ea, un amalgam de sentimente. Ne asteapta o multime de momente frumoase in viitor, momente grele de asemenea. Esential e sa invatam sa traim ziua de azi frumos si curat, sa lucram cat mai mult la persoana noastra pentru a reusi sa ne bucuram cu adevarat de ceea ce primi, iar greutatile sa fie ca o provocare si nu ca un mod de a ne plange de mila ( chiar daca o vom face oricum ).
Fiti veseli si realisti. Viata are si bune si mai putin bune, dar daca invatam sa trecem frumos prin viata avem numai de castigat! :) :) :)

Target duhovnicesc: caut tanar crispat de viata si alergic la credinta

Smecher titlu, nu?:> Aceasta a fost tema conferintei organizata de catre cei de la ASCOR. Imi doream atat de mult sa particip la o astfel de conferinta, insa ca de obicei, ori trebuia sa fac altceva, ori trebuia sa fiu in alta parte, ori..., ori..., ori...
Aseara nu am mai avut insa nici o scuza ( bine, daca vroiam puteam gasi :P ) asa ca am mers. Eram sigura ca nu o sa regret, doar ca aveam sentimentul ala de neliniste cum ca e ceva nou, ce nu am mai experimentat si na... am eu o problema cu astfel de situatii.
Asa cum ma asteptam, a fost super, super, SUPER! Recomand tuturor sa participe la astfel de conferinte la care mergi prost si te intorci luminat si plin de buna- dispozitie. Cel putin, in cazul meu asa a fost. In primul rand am cunoscut ( e mult spus cunoscut, am vazut ) multi tineri interesati de credinta. M-am bucurat nespus de mult sa vad ca inca mai exista printre noi tineri care sunt cu gandul la Dumnezeu si nu Il exclud din viata lor. Parintele care a vorbit, Protosinghelul Ignatie Trif, ne-a tinut un discurs general, iar in a doua parte a conferintei a raspuns la intrebarile celor din sala. Acest parinte este si asistent la Facultatea de Teologie din Alba Iulia si a vorbit atat de frumos, incat a fost o adevarata placere sa-l asculti. A mai facut si glume, dar a surprins foarte serios si convingator anumite probleme.
Ce regret acum e faptul ca pana acum, desi am avut atatea ocazii, nu am profitat de ele. Marti e ultima conferinta. Invitata este Maica Siluana. I-am citit cartile, vorbeste frumos. O sa vad ce parere imi formez si in realitate. Abia astept. Pentru asta, chiar merita sa lipsesc de la cursul de probatiune care ma plictiseste oricum.
Recomand din tot sufletul participarea la astfel de conferinte. Intalnesti oameni noi, pareri noi, experiente deosebite... iesi de acolo castigat din absolut toate punctele de vedere si zero pierderi. Ce oferta avantajoasa, nu?:P
Tot ieri a fost si faimosul Bal Mascat la care nu am participat in nici un an. Pana ieri am regretat asta, dar tinand cont ca ce am facut in schimb a fost mult mai folositor pentru mine a facut ca toate regretele sa dispara. Am observat, in schimb, ce urat se aude de la distanta tot acel zgomot de muzica data la maxim, acompaniat de urlete, tipete si alte cele...
Poate m-am schimbat eu ( m-am babacit, ca si eu la vremea mea am mers prin cluburi ), poate s-au schimbat vremurile... Esential, cred eu, este sa incercam sa ne cunoastem cu adevarat, iar acolo unde identificam erori in sistemul nostru sa facem bine sa le corectam. Si uite asa, vom deveni mai buni, mai fericiti, mai linistiti si mai impacati cu noi insine.
Daca va gasiti printre tinerii crispati de viata si alergici la credinta, recomandarea mea ar fi sa "gustati" un pic din acest amar ca sa vedeti cat de dulce e. De fapt, fiecare lucru bun din viata noastra are un invelis rau, doar ca suntem noi prea orbi ca sa ne dam seama de asta si prea lasi ca sa descoperim comorile ascunse ale vietii. Acum sa fim seriosi, pana si in filme si in povesti se arata ca pana la a ajunge la marea comoara ai de intampinat multe dificultati, de sarit multe hopuri si de purtat multe lupte cu "the evil".
I'm happy ( desi nu am motive suficient de bune care sa ma convinga de asta ) :) :) :)

Simulare de primavara

In ciuda tuturor codurilor date de meteorologi si a celor cateva zile de ninsoare, in sufletul meu si-a facut loc dispozitia de primavara. Simt ca iarna e deja plecata, chiar daca primavara nu s-a instalat definitiv. Ne aflam intr-o perioada de tranzitie pe care pe cat de tare o urasc unii, scotand in evidenta o multitudine de aspecte negative, pe atat de tare o ador eu si asta pentru ca sunt zile nemaipomenit de frumoase, zile cu care nu ne vom mai intalni niciodata. Asa cum nici o secunda nu e la fel ca cealalta, tot la fel nici o zi nu e la fel cu cealalta si nici o perioada dintr-un anotimp nu seamana cu cea de anul trecut, de exemplu. Avem parte de o unicitate de nedescris, de care unii habar nu au, iar altii nu vor sa o observe.
Cand m-am uitat pe geam in aceasta dimineata, am observat un soare curat, un cer vesel, insa nu am simtit nimic altceva in afara faptului ca e o vreme inselatoare. A trebuit sa ies in oras si in timp ce mergeam pe niste stradute laturalnice impanzite de case vechi, simteam cum in sufletul meu isi face loc, incet dar sigur, acele sentimente pe care numai o zi de primavara ti le poate da. Mi-am dat seama ca nu o sa mai vad zapada cat cuprinde, ci spatii verzi si colorate de flori. Dimineata o sa ma trezesc in cantecul pasarelelor. Drumurile in oras nu vor mai fi facute in graba din cauza frigului, ci incet, cu calm, savurand fiecare moment, fiecare pas, fiecare priveliste.
Vine primavara. Natura renaste. Un bun prilej de a ne scutura si noi de omul cel vechi si de a ne transforma, mai ales ca se apropie si cea mai importanta sarbatoare: Invierea. Daca natura ne ofera o lectie atat de frumoasa, sa incercam sa invatam de la ea si impreuna sa schimbam ceva.
Ne asteapta zile senine si vesele in care soarele o sa domneasca, cerul o sa se supuna, pasarelele o sa ne incante iar noi o sa ne minunam inca o data de toate acestea.
Spre seara norii au acoperit cerul si vantul m-a atentionat ca suntem in perioada de dinaintea spectacolului asa ca trebuie sa am grija sa nu racesc. Am fugit repede in camin si mi-am lasat imaginatia sa zburde, conturand imagini care sper ca vor deveni realitate. Nu a trecut iarna, dar nici primavara nu e. Ne pregatim, in schimb, intenes pentru ceea ce va urma.
Vremea simuleaza primavara si primavara ne stimuleaza pe noi. Oare ne-am dat seama cu adevarat ca totul are un rost pe lume si ca toate lucrurile se leaga intre ele?

Ganduri de vineri seara

O zi de vineri plina. M-am trezit destul de greu in dimineata asta. De la o zi la alta ma trezesc din ce in ce mai obosita. Culmea, cand vreau si eu sa ma odihnesc mai bine ca sa ma pot trezi mai devreme si sa apuc sa fac mai multe lucruri. Am fost la cursul despre abuz. Un curs foarte interesant la care de fiecare data descopar noi si noi lucruri, invat cat mai multe si realizez cat de mult este prezent abuzul in viata noastra. Profa e super. Chiar daca la un moment dat am avut eu mici probleme cu ea ( chestie nespecifica mie, dar s-a intamplat :D ), femeia asta e intr-adevar o profesionista. Ce mai incolo, incoace, imi plac cursurile ei. Chiar are ce sa te invete, stie cum sa te capteze, ideea este ca si tu sa vrei asta. A urmat apoi un seminar pe care mi-as fi dorit sa nu-l fi avut, dar a trecut bine si el. Apoi a inceput weekendul si pentru mine. Si cum se putea sa inceapa altfel daca nu printr-o sesiune de curatenie? :D Ce sa facem, fiecare om cu stolul lui, nu-i asa? Am facut curat in camera, am dezghetat frigiderul, am spalat vasele, am maturat, mi-am spalat cateva hainute, am facut mancare. O adevarata gospodina am fost astazi! Ce bine m-am mai simtit! Parca a trecut altfel ziua si acum ma simt linistita stiind ca in camera totul este ok si eu pot sa-mi vad de treburile mele. Pacat ca eu ma misc cam greu si mi-a luat ceva pana sa termin :( Nu stiu, ori sunt eu prea lenesa, ori imi propun sa fac mult prea multe lucruri intr-o zi. Tind sa cred ca este vorba despre prima varianta ( spre rusinea mea ) :D Oricum, prima zi din weekend a decurs ok, sa vedem ce fac in urmatoarele. Planuri am, lucruri de facut vor fi mereu, acuma sa vad cat de bine stiu sa imi organizez timpul. N-am plecat acasa, special pentru asta.
Inca o chestie de care mi-am dat seama azi e ca cei care iti spun ca esti prietenul lor si te ridica in slavi, nu inseamna ca sunt si sinceri. Dar nu m-am suparat. Nici macar un pic. Ce daca m-au mutat in lista de messenger de la friends la alte persoane. Ce daca nu reprezint cu adevarat ceea ce imi declara unele persoane? Asta e. E alegerea lor. Eu sunt fraiera daca ii cred. Intotdeauna am avut macar o mica suspiciune legata de persoanele din viata mea. Iar atunci cand nu aveam, aveau ei grija sa imi arate ca trebuie sa fiu mereu in alerta. Nu stiu cum se face, dar fara sa vreau aflu o multime de lucruri care m-ar putea afecta intr-un fel sau altul Ei bine, de mine depinde. Aleg sa nu-mi mai pese si gata cu supararea. In fond si la urma, urmei, asta e si modelul care trebuie promovat. Stiu ca o sa mai am caderi, ca o sa mai am parte de suferinte si toate cele, dar... bine macar ca acum stiu cum sa folosesc acea "arma" de care ii tot auzeam pe parinti vorbind. Nu pot sa cred cat de linistita ma simt. Parca sunt acoperita de o mana protectoare si tare bine mai e. Pentru asta trebuie sa multumesc Cuiva!
Realizez pe zi ce trece cat de demni de mila suntem noi, oamenii. Alergam dupa lucruri pe care le vrem doar dintr-un pur rasfat, nu din nevoie. Cautam lucruri care nu ne vor oferi niciodata acea satisfactie pe care noi credem ca o vom dobandi daca le obtinem. Suntem dependenti de ceea ce nu trebuie. Urata treaba sa fi co-dependent... E o lupta grea asta. Multi dintre noi nici nu isi dau seama ca "sufera" de aceasta "boala" si e pacat. In momentul in care ai ajuns sa depinzi de un om, sa realizezi ca nu iti e bine fara el langa tine sau ca nu poti sta macar jumatate de zi fara sa stii ceva despre el inseamna ca e o problema. Nu ma contraziceti zicand ca e vorba despre iubire. Asta e altceva. Iubirea nu mai e asa cum era o data: pura, inocenta, adevarata. Astazi isi pierde din ce in ce mai mult din inteles. Daca nu ma credeti, luati de cititi si veti intelege. De la o etapa la alta crestem, ne maturizam datorita experientelor de viata, dar si datorita lucrurilor cu care "ne hranim": carti citite, discutii purtate. Cel putin asta e parerea mea. La mine functioneaza. Si eu aveam anumite pareri in trecut care mi se pareau logice de la sine. Insa, cand fara sa vreau, am descoperit ca lucrurile nu sunt chiar asa cum ne sunt prezentate... n-am ramas socata, ci mi-am schimbat perspectiva din care priveam lucrurile.
Cred ca, pana la urma, cel mai bun lucru pe ziua de azi, s-a intamplat acum, seara, chiar inainte de a ma apuca sa filosofez pe blog si anume: nu m-am suparat cand am observat ca "cineva" care ma considera prietena m-a indepartat dintr-un anumit loc. Bine, nu e cine stie ce chestie. E vorba de niste fleacuri la care tineam foarte mult in trecut si care imi dovedeau mie daca persoana care le zice e sincera sau nu. Astazi, mi se par niste chestii atat de prostesti. Ori devin eu indiferenta fata de tot, ori invat "sa cresc frumos".
Pacat ca nu am reusit sa ma exprim pe intelesul tuturor, par multa filosofie fara sens cuvintele mele de mai sus, dar... poate ca e mai bine asa. Sa nu inteleaga toata lumea ceea ce simt eu. E mai de folos ca eu sa pricep si sa pun in aplicare ceea ce invat. Oricum, slava lui Dumnezeu pentru toate!
Un sfarsit de saptamana plin si in acelasi timp odihnitor! :)

Weekend de poveste

N-am mai intrat pe blog atat de des pe cat mi-as fi dorit. Ca de obicei, apar alte si alte locuri unde trebuie sa fiu, lucruri pe care trebuie sa le fac, astfel incat unele dintre activitatile mele pe care le consider destul de importante suporta amanare. Se pare ca atata timp cat sunt in Iasi am mai mereu cate ceva de facut, pe cand atunci cand sunt acasa am si timp si chef si dor sa mai scriu cate ceva. Asta ca sa nu mai vorbesc de lista mea luuunga de articole ce asteapta a fi postate ( nu sunt scrise inca, au numai titlul :P ).
Asa... dupa cum ziceam, am avut parte de un weekend deosebit. Am mers, cu ajutorul lui Dumnezeu, intr-un coltisor de Rai de care imi era dor si totusi teama ca nu voi mai ajunge sau ca nu va mai fi la fel... in fine, ganduri stupide. N-am scapat nici de data asta de aventuri, ca deh, cand sunt cu o anumita C. am mai mereu parte de cate una. Totul a inceput cu faptul ca am pornit prea tarziu din camin. Nu stiu cum, dar de la Rapa Galbena incolo da-i si alearga cu un ghiozdan greu in spate. Si eu sunt un dezastru la alergat, nu am rezistenta deloc. DELOC! Asa ca am ajuns cu un minut prea tarziu si am pierdut trenul. Pana am returnat biletele, am aflat ca nu exista alta legatura spre locul unde vroiam noi sa ajungem, asa ca mergand in autogara am pierdut si ultimul maxi- taxi. Buuun, super! Ce sa facem? Luam un maxi spre Pascani ( are o semnificatie deosebita acest oras pentru o anume Andreea, nu zic mai multe ) si de acolo o ocazie pana in Suceava si de acolo aveam o masina pana unde vroiam sa ajungem. Ne urcam in maxi, prind si loc ( yes! ) si pornim la drum. Prin Codrii Pascaniului se circula bara la bara, drum cu polei, zapada nu era curatata. In fine, in loc sa ajungem la cel tarziu 5:30 in Cristesti ( ca de acolo cica aveam legatura mai usor spre Suceava ) ajungem pe la 6:30. Nu-i nimic. Asteptam ocazie. Si staaam si asteptam si nu ne ia niciuna. Si staaam in firg, ningea super tare. Eram langa o casa, lumina era aprinsa si vedeam parintii si copiii in interior stand la caldurica, mancand si vorbind si asa mi-as fi dorit sa fiu si eu acolo, sa dorm, sa stau, sa rad, sa vorbesc, sa nu stau afara. Pana la 9:30 cand a venit cineva sa ne ia cu masina de acolo ( ca altfel nu aveam nici o sansa) am inghetat, am trait intens, am simtit aventura! In cele din urma, aproape de miezul noptii am ajuns in mult iubitul meu colt de Rai. Nu e prima data cand am parte de astfel de aventuri. As vrea, totusi, sa fie ultima :D
In weekend am avut parte de liniste, de zapada si de un peisaj ca in povesti!!! Imi pare rau ca nu am poze ca sa arat minunea naturii. Am mai avut parte de o maaare bucurie, dar nu spun care. Apoi am avut parte de inca o aventura la drumul de intoarcere. Era vorba sa plecam luni dimineata la 7. Trebuia sa facem trei legaturi pana in Iasi. La 6 ma trezesc, cu chiu cu vai, imi fac patul, imi pregatesc bagajul, ca pe la 6:30 sa hotaram ca plecam la 13:00. Perfect! Am bagat somn pana pe la 10, m-am odihnit si bine a mai fost!
Acum sunt in Iasi. Mi se pare ca am fost plecata o vesnicie. Reluam activitatea intelectuala intensa si stresanta, picurata pe ici pe colo cu cate un zambet si un strop de bucurie.
Esentialul e ca weekendul asta am mai invatat ceva, mare lucru poate face o carte!
N-am zis nimic de 1 si de 8 Martie. Nu stiu de ce, dar pur si simplu, n-am simtit nevoia. Au devenit prea comericale lucrurile astea si incep sa ma plictiseasca. Desigur ca ma bucur atunci cand primesc un mesaj sau o mica atentie dar... mi se par lucruri fara fond. Adica, de ce sa dau si sa primesc pe 8 Martie si nu pe 17 iulie? In fine, astea-s alte teorii de-ale mele.
Nu conteaza cum e vremea, conteaza cum suntem noi in interior pentru ca asta se va reflecta si in exterior! Sa fim cumpatati si multa liniste sufleteasca va doresc! :)

Down

Asa cum patesc eu intotdeauna, bucuria mea ca am fost la cinema trebuia sa fie stricata de un alt eveniment. Tocmai cand am ajuns si eu fericita in camera, am aflat un lucru care mi-a cam zguduit lumea interioara. Motiv pentru care, acum stau si ma intreb daca se merita sa imi doresc vreun lucru bun in viata mea. Nu de alta, dar vad ca pretul pe care trebuie sa-l platesc este destul de piperat. Am mai aflat si cum reactionez eu la primirea unei vesti socante: nu m-as fi asteptat ca in prima faza sa nu am nici o reactie exterioara, sa simt totul numai in interior, ca mai apoi, cand ma destainui cuiva, sa dau totul afara. Inca nu imi vine sa cred... era singurul lucru pentru care imi doream sa ma trezesc dimineata si ultimul meu gand seara, dar... asa cum era de asteptat... nu era pentru mine. Intotdeauna mi-am dorit lucruri mult prea bune pentru mine, pentru ceea ce sunt eu, pentru cat pot oferi eu in schimb... Acum simt ca daca nu m-as controla, lacrimile ar curge ca la robinet pe fata mea si ca in inima am infipte vreo 10 cutite. Dar ce conteaza ce am patit eu si ce simt? Zilele vor trece la fel de repede, la fel de monoton. Viata isi va urma cursul ei firesc, fie ca mie imi convine sau nu... Oamenii isi vor vedea de viata lor, fie ca vor stii ca eu am patit ceva sau nu... Oricat m-as stradui sa vad partea buna din situatia asta... pur si simplu nu pot. Ma depaseste. E ceva ce... nu poate fi vindecat cu nici un sfat, nici o vorba buna, nimic. Sunt doar eu si durerea mea pe care nimeni altcineva nu o poate intelege. Sunt confuza, de parca s-ar fi sfarsit totul. E o stare atat de nasoala, incat nu imi doresc nimic altceva decat ca totul sa fie un vis urat din care sa ma trezesc cat mai repede. Cu toate acestea, asta este realitatea... trista mea realitate...
Eu am ramas cu o inima sangeranda, cu vorbe pe care le voi spune doar cand vor fi mai importante decat tacerea si o melodie care exprima perfect situatia mea...

Cinema Day

In sfarsiiit am mers azi la cinematograf. Mi-am dorit atat de mult sa merg, incat dorinta mi s-a indeplinit in cele din urma. Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam, chiar daca aceasta iesire era planuita. Ultima data cand am fost la cinematograf a fost in clasa a patra. Am vazut atunci doua filme: "Titanic" si inca unul, cred ca era "Ants" dar nu bag mana in foc ca am dreptate :D Asta se intampla cand la mine in oras mai exista cinematograf, ca apoi l-au desfiintat si mi-a parut atat de rau... Pana la liceu stiam ca nu am nici o sansa sa mai merg la cinema, nu aveam unde. Ei, dar am ajuns in Iasi. Aici aveam nu unul, ci trei cinematografe. Iata ca pana in anul 3 nu am ajuns nici macar la unul desi mi-am rugat in nenumarate randuri o multime de cunostinte sa mergem la un film. Raspunsul pe care il primeam era: "Da, o sa mergem" dar timpul trecea si la cinematograf nu mai ajungeam...
Astazi, sambata, 27 februarie, impreuna cu prietena mea care mi-a fost alaturi inca din clasa a XII-a am reusit sa mergem la Cinema City in Iulius Mall la un film foarte dragut. Mi-a placut mult de tot, asa ca o sa incerc sa fac rost de el ca sa il revad. Se numeste Valentine's Day si din distributie fac parte o multime de actori celebri. Daca sunteti curiosi, cautati trailerul sau detalii despre film :P
Cand am intrat in cinematograf aveam niste emotii, de parca m-as fi dus cine stie unde. Dar filmul a meritat toti banii. In sala era curat, scaune confortabile, film dragut, companie placuta. Cred ca nu mi-as fi putut imagina o sambata mai frumoasa. Ce poate fi mai bine decat sa mergi la film cu prietena ta, sa petreceti timpul impreuna si sa va simtiti bine? Asta da distractie si abia astept sa repetam experienta. Oricum, pana una alta, daca o sa mai am chef de un film la cinema, o sa merg si singura. Si asta pentru ca acum stiu exact unde, cum sa ajung si ce sa fac ;)
Stiam eu ca in cele din urma, dorintele se indeplinesc, chiar daca in cazul meu totul se intampla de 3 ori mai greu :D

Copiii din ziua de azi...

... nu mai au unicul lor atribut care ii definea cu adevarat si anume inocenta. Bineinteles, nu este vorba de toti copiii, insa marea lor majoritatea par sa o fi luat razna.
Ma uitam pe hi5 la fetitele care stau in cartierul meu si ma minunam ca la 14, 15, 16 ani arata, vorbesc si se comporta ca la 25 si chiar mai mult. Cand le vad imbracate cu haine de "fitze", cu decolteuri prea adanci pentru ele, cu un machiaj strident, terfelind limba romana in ultimul hal... ma cuprinde groaza. Nu ma luati cu teorii de genul: "lumea s-a schimbat", "nu mai traim pe vremea bunicilor", "asa e moda acum" si altele ca nu le cred. Si eu am fost copil, si eu am avut parte de nebuniile mele dar toate cunosteau o limita. Eu la 16 ani nu-mi permiteam atat de multe cum isi permit fetele din ziua de azi. Nu pentru ca nu puteam sau nu aveam cum, ci pentru ca nu mi se parea normal. Nu e vorba ca le compar cu mine, dar la 16 ani sa te vopsesti? La 16 ani sa fumezi? La 16 ani barurile sa iti fie a doua casa? Unde sunt copiii de alta data care stateau in fata blocului si jucau diferite jocuri, care vorbau si radeau, pe care iti era mai mare dragul sa-i privesti? Probabil ca au "murit" o data cu trecerea timpului. Se schimba vremurile, se schimba si generatiile... din ce in ce mai rau, din pacate.
Chiar daca cei din ziua de azi au parte de mult mai multe lucruri decat am avut eu in trecut, daca as fi pusa sa aleg, fara sa stau pe ganduri aleg copilaria mea in defavoarea aceleia din ziua de astazi care nici nu se merita a fi numita copilarie... Sunt convinsa ca in curand va disparea si acest cuvant si se va inventa unul nou caci, deh... ne pricem la asta.
Ii inteleg pe parinti ca nu mai au timp sa se ocupe de copiii lor, insa nu cred ca isi pot gasi o scuza pentru modul in care au ajuns acestia astazi. Ne plangem ca ne e din ce in ce mai rau, dar sa nu uitam ca acesti copii de azi sunt viitorul nostru. Nu imi inchipui ce valori vor putea promova ei, sper insa ca toate aceste prostii sa le iasa din cap si sa revina la normal.

Ce vreau eu vs ce vor ceilalti

Inca de mica m-am confruntat cu problema aceasta: eu sa vreau sa fac ceva si cineva din jurul meu sa se trezeasca sa-mi spuna ca el vrea in alt fel. Ma gaseam mereu in urmatoarea dilema: daca eu sunt om liber, cu dreptul de a-mi exprima opinia si de a face ceea ce poftesc atata timp cat nu ii afectez pe cei din jur si nici nu incalc vreo regula, de ce trebuie sa apara cineva care sa iti naruie visele? De ce de fiecare data cand am impresia ca am depasit dificutatile si lucrurile par sa se reaseze la ordinea cuvenita in viata mea, apare cineva care sa imi distruga ordinea? De ce de fiecare data cand am o zi buna, spre seara vine cineva sa mi-o strice? Si cea mai importanta intrebare: de ce dau intotdeauna, dar intotdeauna atentie unor lucruri care nu merita? Pentru ca, spre nefericirea mea, IMI PASA! Stiu ca azi majoritatea oamenilor merg dupa principiul ( egoist de altfel ) sa imi fie mie bine, ca de celalalt nu-mi pasa. Eu nu pot fi asa. Oricat as incerca nu pot sa nu las ca anumite lucruri negative sa imi afecteze starea de spirit. Stiu ca sunt fraiera la faze din astea si mai stiu ca prin oricat de mult situatii de genul acesta voi trece, nu voi reusi sa nu-mi mai pese si de altceva. Pe undeva mi se pare logic sa nu tii cont de ce zice X sau Y despre tine, dar na, ce sa faci daca Anca e mult prea sensibila si se lasa trasa in jos de toate aceste nimicuri? Mi s-a zis de atatea ori ca nu trebuie sa stau eu stresata de grija altuia care poate fi cu fundul in sus si isi varsa nervii pe mine chiar daca nu am nici o vina. Nu trebuie sa las sa ma afecteze atat de tare supararea altuia, nu trebuie sa plec urechea la tot ce se spune, nu trebuie sa imi cer eu iertare de fiecare data pentru ca am facut un pas gresit care nu i-a placut celui de langa mine. Sunt om, am suflet, am si eu vise, dorinte, idei, fac si eu cate si mai cate lucruri si nu vreau ca de fiecare data sa se trezeasca cineva ( care nici macar nu e consilierul meu propriu si personal ) si sa imi zica : nu e bine asa. Lasati-ma sa traiesc, asa cum si eu va las pe voi la randul vostru sa traiti. Vedeti-va de treburile voastre, asa cum si eu incerc sa imi vad de ale mele. Nu mai interpretati ceea ce zic si fac dupa bunul vostru plac, ci dupa cum este. Cand zic ceva ati face bine sa ma credeti pentru ca nu vad nici un motiv pentru care v-as minti ( nu-mi plac persoanele care o tin numai pe a lor; nu vreau eu sa am intotdeauna dreptate, vreau doar ca lucrurile sa fie asa cum sunt ele cu adevarat ) si nu mai incercati sa intoarceti povestea in asa fel incat sa para ca voi sunteti cei care au dreptate si ca lucrurile trebuie sa fie asa cum vreti voi. N-am chef sa stau sa conving pe toata lumea ca lucrurile nu sunt chiar asa cum le vad ei si nu mai vreau sa stau ingrijorata de faptul ca isi poate schimba cineva parerea despre mine. In fond si la urma urmei, nu m-am nascut pe acest pamant pentru a face fiecaruia pe plac si pentru a le asigura confortul unui hotel de 5 stele. Si cu asta, gata! Mi-am descarcat supararea. Nu am zis tot ce am gandit pentru ca nu am avut chef pur si simplu sa imi amintesc fiecare detaliu care m-a deranjat la un moment dat. M-am saturat de toate chestiile astea superficiale.
Suntem in post, o ocazie nemaipomenita pentru a invata sa iertam si sa traim in liniste si pace. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sa fim mai cumpatati!
P.S. am nevoie de oameni in prezenta carora sa ma simt bine si libera de a spune orice doresc, fara teama ca as putea sa-i supar sau fara constrangerea evitarii unor anumite subiecte doar pentru ca asa trebuie. Unde as putea gasi asa ceva?

Saptamana in care a nins ca in povesti

Am observat ca din ce in ce mai multa lume uraste iarna, zapada, luna ianuarie ( considerata ca fiind miezul iernii ). De parca lucrurile astea ar fi cel mai mare rau de pe planeta. Anyway...
Saptamana trecuta am avut parte de ceea ce mi-am dorit: de multa, muuulta zapada. Cred ca doar sambata s-a oprit din nins, in rest... fulgi mari si pufosi cadeau cuminti din cer pe pamant. Ca sa vezi ce inseamna munca in echipa: s-au unit si au creat o paturica mare si alba, au impodobit si copacii, au bucurat si copiii nerabdatori de o bulgareala, de un om zapada sau de un ingeras. M-au bucurat si pe mine: ca de obicei, cand vad ca ninge fug repede, repede la geam si contemplu. Intai ma uit spre cer, poate, poate reusesc sa vad de unde vin minunatiile astea. Apoi ma uit la fulgi, la cat de multi apuc, sa vad ce forme au, ce traiectorie urmeaza. Pe urma arunc o privire de ansamblu sa vad peisajul. Timp de cinci minute ( aproximativ ) ma cuprinde o pace interioara atat de intensa incat am impresia ca as putea ramane asa o vesnicie si nu m-as plictisi deloc.
Am vrut zapada, zapada am avut. Am avut parte de cateva zile magice si mi-am amintit de copilarie. De cand eram mica nu am mai prins o iarna atat de friguroasa si in care sa ninga atat de frumos. Imi pare rau ca nu am avut aparatul de fotografiat la mine :( E in Anglia, captureaza imagini pe care imi doresc sa le vad si eu in realitate.
In alta ordine de idei, stiu ca e nasol sa trebuiasca sa iesi pe vreme din asta din casa, stiu ca e groaznic sa ramai undeva inzapezit, stiu ca e de nedescris sentimentul celor care nu au un acoperis deasupra capului. Dar credeti-ma, pentru fiecare dintre aceste motive pot gasi contra-argumente la fel de serioase. O sa exemplific numai unul: oare cei care nu au o casa unde sa locuiasca, nu au un loc de munca si care sunt nevoiti sa se descurce asa cum pot, de la o zi la alta, traind in cele mai mizere conditii, chiar nu merita un pic mai mult decat compasiunea noastra? Nu merita sa le oferim ajutorul nostru, sa punem mana de la mana si sa-i ajutam sa se puna pe picioare? Chiar credeti ca e numai vina lor pentru ca au ajuns asa cum au ajuns? Nimic nu e intamplator, de aceea cred cu convingere ca astfel de persoane nu se afla intamplator in astfel de situatii. E semnalul de alarma tras pentru ca noi sa ne uitam in ograda vecinului cu folos si sa facem ceva. Sa dam un pic din ce-i al nostru si ce mult va face. Ati vazut doar ce mici sunt fulgii, dar cand se unesc... ehehee... cat de mult fac ;)
Eu ador iarna, iubesc luna ianuarie, imi place cand afara e frig si in casa e cald, e minunat sa vii de afara inghetat si sa gasesti in casa atata bine. Inca astept iarna in care va ninge la fel de mult si de tare si eu voi iesi afara, voi avea parte de o bulgareala zdravana, voi face ingerasi in zapada, voi face un om de zapada, apoi voi intra in casa, voi schimba hainele ude cu unele uscate si ma voi incalzi langa soba cu o cana de ciocolata calda sau de ceai in mana. Nu-i asa ca am creionat un peisaj frumos?
Oricat de putin ar suporta unii aceasta perioada, e pacat ca nu pot privi partea frumoasa a lucrurilor si ca nu se pot bucura de ea. La urma urmei, daca tot ne-a fost data, e clar ca avem si un folos din ea. Dar numai cei suficient de isteti isi pot da seama de asta ;)

Desperate housewives

Dupa ce am terminat de vazut Friends ( pentru a sasea oara, yep ) am simti oarecum lipsa unui alt serial care sa ma tina in priza. Am descoperit Grey's Anatomy, dar pana am reusit sa fac rost de sezoane ( si inca nu le am pe toate ) mi-am pierdut din entuziasmul de a urmari un serial. Colega mea de camera, a descoperit un site cu seriale coreene, taiwaneze si restul tacamului si sunt foarte dragute ( comedii romantice cum imi plac mie ) dar parca nu ma tragea inima sa ma aventurez in asa ceva. Cel putin, nu inca. Poate in vacanta daca voi avea timp si mai ales cum...
In vacanta de Craciun am zis ca trebuie neaparat sa gasesc alt serial care sa imi placa. Singurul pe care l-am gasit cat de cat pe gustul meu a fost Neveste Disperate. Vazusem cateva secvente pe la tv si cum nu reusisem sa ma uit atunci am zis sa incerc. Iata ca ieri am terminat de vazut ultimul episod aparut din sezonul 6. Pe 22 februarie o sa apara urmatorul episod, dar pana atunci, sunt la zi cu serialul asta.
Imi place foarte mult cum incepe si cum se termina fiecare episod. Arata straduta pe care are loc toata actiunea si pe fiecare personaj cu ce se ocupa. La final, este aratata aceeasi straduta, cu aceleasi personaje doar ca de aceasta data le arata spre seara, cu grijile, gandurile, planurile lor. Imi place ideea unui cartier dragut, cu case frumoase, care sa aiba curti mari, neveste ocupandu-se de curatenie, cumparaturi, gradinarit, pregatirea mancarii, grija pentru copii. Vecinii se cunosc toti intre ei, se saluta, se ajuta, petrec timp impreuna legand prietenii de durata. Este arata la inceput o comunitate ideala. Desigur ca pe urma apar tot felul de intrigi, dar... fara astea n-ar mai fi avut atata succes serialul.
La inceput mi-a placut de Susan. Aveam in comun credinta intr-un sfarsit "pana la adanci batraneti". Dar vazand toate gafele pe care le facea, a inceput sa ma... enerveze un pic. La varsta ei, chiar facea prea multe. Recunosc ca in majoritatea cazurilor situatiile create de ea starneau rasul, dar... se pare ca prefer un personaj un pic mai matur.
Bree e genul de femeie perfecta care vrea ca totul sa fie perfect. Si in ea m-am regasit. Ea este femeia care arata intotdeauna bine, care are cea mai ingrijita casa, care face cele mai bune mancaruri, care are cele mai frumoase flori. A, am uitat sa spun ca tine enorm de mult la maniere, la politete. Viata insa i-a demonstrat ca oricat de perfect vrei sa fii, asta se vede doar in exterior, in interior ai parte de aceleasi griji, situatii neplacute, provocari ca si un om normal.
Lynnete, frumos nume. Dintr-o femeie de succes ajunge mama a 4, ulterior 5 copii ( unul era e drum ). Ea e genul de carierista care a trebuit sa se sacrifice pentru familie. Singurul lucru pe care chiar l-am admirat la ea a fost familia pe care o are, sotul care o iubeste si ii face mereu pe plac. Am uitat sa mentionez ca Lynnete e cea care controleaza totul si care crede ca are intotdeauna dreptate.
Gabrielle... in prima instanta nu ai ce admira la ea din punct de vedere moral ( e innebunita dupa bani, cumparaturi si isi insela sotul ). Dupa ce se confrunta cu cateva greutati ajunge femeia care invata sa le faca pe toate. Imi place ca e luptatoare, ca stie sa se descurce ( a se intelege ca e foarte smechera ), ca are grija de ea ca femeie. Ea e cea care arata mereu ca scoasa din cutie ( adica noua ).
Eddie, e "the bitch of the neighborhood" ( imi cer scuze pentru cuvinte, dar chiar nu stiu cum altfel sa-i zic ). O fi ea tafnoasa si razbunatoare de multe ori, dar daca are o calitate de invidiat aceea e sinceritatea. Iti spune verde in fata ce are de spus. Sa nu uitam ca totusi e femeie si ca a dat si ea de situatii in care sa isi arate sensibilitatea.
Nu zic ca e un serial din care aveti ce invata, nu zic ca aceste femei au numai calitati, dar e un serial dragut. Mie mi-a umplut timpul liber ( nu stiu daca a fost cu folos sau nu) si am stiut ce sa invat din el.
Nu cred ca in Romania o sa intalnim astfel de "neveste disperate" pentru ca in fond si la urma urmei, serialul este tipic american si nu se abate de la regulile standard ale lor.

Surprize, surprize...

Daca imi aduc eu bine aminte ( si imi aduc, nu pentru ca am o memorie excelenta ci pentru ca am verificat ), anul trecut pe vremea asta m-am urcat in trenul care avea sa ma duca spre Iasi si spre inceputul unui nou semestru la Cuza. Am vorbit despre intreaga mea aventura si despre planurile mele de atunci.
La exact un an de la acea data sunt cu totul alta. Nu in totalitate exact asa cum vreau sa fiu dar lucram in continuare la asta :D Anul acesta, pe 14 februarie se termina oficial prima saptamana de vacanta. Eu mai am una in plus pentru ca nu am restante si nici nu ma duc la vreo marire. Deci inca o saptamana de stat acasa, in camera mea ( oarecum ), in patutul meu, in liniste, la caldurica... ieeei \:D/
De anul trecut pana anul asta, dupa cum ziceam, mi-am schimbat anumite idei. Nu dau detalii despre toate, dar o sa amintesc despre faimoasa zi a indragostitilor. Anul trecut gandeam ceva de genul: "este, nu este, pentru mine tot aia e, ca oricum nu am cu cine sa o sarbatoresc". Anul acesta, pentru mine chiar nu exista Valentine's Day. Chiar daca as avea cu cine sa o petrec, nu as face-o in modul ala comerical "hai sa iti cumpar ceva, tu mie la fel, stam un pic impreuna si ne sarbatorim iubirea". Nu. Nu sunt de acord cu asa ceva. Daca eu vreau sa-mi sarbatoresc iubirea pe 6 mai? Nu pot sau ce? Aaa... n-as mai fi in trend cu lumea, asta da pierdere ;)
In fine, ce vroiam sa zic e ca in orice zi iubirea trebuie sarbatorita. Nu trebuie facut mare tam- tam pe 14 februarie iar in rest sa o lasam mai lejer. Vorbim aici despre iubire, nu despre ceva ce vine o data la 100 de ani, prin urmare fa intr-o zi ce n-ai facut in celelalte. Iubirea e ceva atat de unic, atat de special, atat de pretios incat zilnic, ZILNIC trebuie sa o apreciem. Simpla prezenta a persoanei de care suntem indragostiti in viata noastra e cel mai pretios cadou. Pentru ce trebuie sa mai cumperi sau sa primesti altceva? Asa ii arati ca o iubesti mai mult? Un ceas cumparat, o cutie de bomboane, un buchet de flori mai scump... atat valoreaza iubirea ta? N-as crede... Pentru mine cele mai frumoase cadouri ar fi timpul petrecut impreuna ( pur si simplu mergem in parc stam pe o banca si vorbim; contemplam natura; radem; aruncam cu pietre in apa; etc, etc, etc. Nu e asta suficient? Nu e timpul valoros? Faptul ca mi-l petrec cu tine nu arata cat de mult te iubesc si ca mi-l sacrific pentru a fi cu tine?) Daca iti iau ceva, ai sa-l pui undeva in dulap la prafuit, pe cand timpul petrecut alaturi de tine se va transforma in amintirea ce te va urmari toata viata. Vezi cat de productivi putem fi?
Daca vreau sa iti cumpar ceva, pot sa o fac si pe 4 decembrie si pe 5 iulie... pur si simplu... nu pentru ca trebuie, ci pentru ca vreau.
E vina noastra ca lasam lucrurile bune sa fie atacate de cele rele. Daca am ajuns sa comercializam iubirea, cel mai pur sentiment... e clar pentru mine ca am luat-o rau de tot la vale. Am mai auzit cateva voci cum ca ar fi anti- valentini, dar... sunt prea putini, glasul lor nu e ascultat... tot majoritatea castiga, ca doar e democratie :|
Am fost placut surprinsa de 3 persoane care au tinut sa imi zica faptul ca astazi se poate sarbatori si iubirea dintre prieteni. Asa ca mi-au scris trei cuvintele acolo care sa exprime acest lucru si... de la surioara mea... am primit imaginea de mai sus. Nu-i asa ca e draguta? ;;)
Ziua de astazi este intr-adevar foarte speciala, dar nu pentru ca se sarbatoreste nu stiu ce sfant american ( care nu are treaba cu noi!!! ), ci pentru ca este ziua lasatului de sec. Incepand de maine, intram in Postul Mare. Un bun prilej de a ne face o analiza si a vedea cum stau lucrurile cu noi. Daca vom gasi ( si vom gasi cu siguranta ) urme ale bolilor ( pacatele ) sa mergem la doctor ( la biserica, la preot ) sa ne spovedim, sa incercam sa fim mai buni, sa ne rugam mai des, sa fim mai milosi, mai blanzi, sa fim oameni asa cum ne-a lasat Dumnezeu, pentru ca la intampinarea marii sarbatori a Invierii sa putem pasi curati, luminosi si impacati ( cu noi insine si cu toata lumea ). Post usor si multe bucurii duhovnicesti :)
P.S. Daca ne-am concentra in aceasta perioada asupra laturii noastre spirituale mai mult, sunt sigura ca vom descoperi lucruri marete pe care nu vom mai dori sa le parasim niciodata :)

Eu in viata altora

Nici o grija, nu o sa scriu mult, prost si fara rost despre cat de apreciata sunt eu de cei din a carora viata fac parte ( voluntar sau involuntar ), nici despre cat de norocosi sunt acestia ca m-au gasit pe mine sa le luminez calea. Nu de alta, dar ar fi o miciuna prea gogonata :D
Ca vreau, ca nu vreau, fie ca sunt tratata ca una de-a casei, fie ca un musafir sau ca un strain.... fac parte din viata unor oameni. Nu ma refer aici la familie ( care vor, nu vor, tot a lor sunt ). Vorbesc despre prieteni, colegi, cunostinte cu care poate mai pastrez legatura sau care au iesit din viata mea la fel de repede precum au intrat.
Intotdeauna mi s-a parut o minune lucrul acela micut prin care Dumnezeu a facut posibil ca eu sa ma apropii foarte mult de cineva: fie ca a fost vorba de o discutie mai profunda purtata cu cineva pe care il cunosteam de patru ani, fie ca aveam nevoie de ceva de la cineva sau cineva avea nevoie de ceva de la mine, fie ca am fost obligata de circumstante sa imi petrec mai mult timp in compania unor persoane... situatii de genul acesta au fost cele care au reprezentat temelia unei ulterioare relatii.
Ei, dar ca de obicei, daca lucrurile mici au fost cele care au sedimentat, ulterior consolidat o relatie, tot lucruri mici au fost si cele care au reusit sa distruga intreaga constructie.
In general, cand vine vorba de colegi, invidia si rautatea sunt cele care pun bariera. Am avut parte de multe astfel de situatii si mai ales, multe persoane m-au catalogat a fi intr-un anumit fel pe baza unor lucruri superficiale, neoferindu-mi sansa de a ma cunoaste, de a arata cum sunt eu cu adevarat. Asa ca, am invatat sa fac fata acestor copilarii si sa merg mai departe. Cum zice o vorba ( care nu-mi place, dar in fine ): "these people are not my friends, we only walk togheter for a while".
Daca vorbim despre cunostinte, pe acestea fie le-am cunoscut fugitiv si nu le-am mai intalnit ulterior, fie daca ne vedem ocazional nu trecem mai departe de un simplu salut.
In cazul prietenilor insa, lucrurile se complica. Exista persoane care isi doresc foarte mult sa se asigure ca nu imi vor pierde vreodata prietenia, asa incat fac tot ce le sta in putere in aceasta privinta ( desi eu nu le-am cerut asta ). Mai sunt unii, care obisnuiti ca eu sa fiu mereu acolo pentru ei, nu isi imagineaza ca vreodata nu ma vor mai gasi atunci cand au cea mai mare nevoie de mine. Exista si o ultima categorie de persoane care desi imi declara dragoste vesnica si devotament indiferent de ce s-ar intampla... fac ce fac si gasesc toate modalitatile de a ma scoate afara din viata lor. Paradoxal si ironic, nu?
De lucruri de genul acesta am avut parte in ultima vreme. Ce pot sa zic, nu sunt surprinsa. Asta e lumea in care traim, astia suntem noi, ne urmarim propriile interese, nu mai credem in adevaratele valori pentru ca am avut grija sa ne construim altele care sa fie in acord cu ceea ce vrem noi. Astazi, prietenia si-a pierdut mult din valoare. In teorie ( vorbele pe care ni le adresam unii altora ) e perfecta, in practica ( faptele noastre fara de cei pe care ni-i consideram prieteni ) lasa foaaarte mult de dorit.
De ceea ce am incercat sa ma feresc, cam de aceea am dat. N-am sa inteleg niciodata cum ma poti numi cel mai buni prieten al tau numai atunci cand ai nevoie de mine, iar cand nu, sa te prefaci ca nici nu exist. Nici scuzele pe care mi le trantesti ulteori ca pe ceva ce trebuie facut si scapat rapid nu ti le mai cred. Nici promisiunile false. Nimic! Nu consider ca imi esti prieten daca imi impartasesti ceva din viata ta si tragi de mine ca si eu sa fac la fel. Nu cred ca ma pretuiesti cu adevarat daca astepti de la mine semne cand nici tu nu esti dispus sa calci pe orgoliul ce se naste din gandul "eu o caut mereu, sa mai faca si ea ceva"
Stiu ca e un scenariu urat. E incredibil, dar adevarat. Astazi, sincer, cred ca mai exista putine prietenii ADEVARATE, care sa depaseasca toate piedicile care apar.
Daca astepti ca cineva sa iti fie mereu alaturi cand iti e greu, dar sa stie sa stea deoparte atunci cand iti e bine, daca presupui ca cel de langa tine va stii sa se descurce singur atunci cand ii e greu si ca nu are nevoie de tine pentru ca e puternic, daca ai avut macar un singur gand care ti-a soptit ca faci prea multe pentru prietenul tau si ca vrei sa astepti, sa il testezi sa vezi cum reactioneaza cand nu mai zici nimic, atunci da-mi voie sa iti spun ca tu nu vrei un prieten pentru ca nu stii ce inseamna asta. Tu vrei sa existe cineva pe care sa poti da vina atunci cand ai primit un sfat care nu ti-a fost pe plac, vrei sa fie cineva acolo care sa te asculte non- stop si sa te ridice cand esti la pamant. In cazul acesta, esti demn de mila.
N-am sa inteleg niciodata fetele care vedeau in prietena lor cea mai buna o sora, insa in clipa cand si-au intalnit "marea dragoste" au renuntat cu atata usurinta la ea ( la prietena ), incat nici nu zici ca ar fi existat vreodata. Ei... dar ce mai conteaza? Il are pe El, acesta ii va fi mereu alaturi, ii va spune ce vrea sa auda, ii va daruia tot ceea ce prietena nu a putut sau nu a avut cum sa o faca si tot asa. Mare greseala sa arunci intr-o secunda la gunoi ceva de putea dura o viata, si mai mare greseala sa pui in vitrina ceva ce se poate destrama in secunda numarul 2.
Nu vreau sa inteleg de ce "prietenii" vor sa te testeze, sa vada cum reactionezi daca nu iti mai zic nimic. Adica, ce asteapta de la tine? Sa se convinga de faptul ca tu depinzi de ei, sau ce?
Pentru mine, prieten e acela care stie sa imi zica in cel mai frumos mod posibil ca am gresit si care incearca prin cele mai blande modalitati sa ma indrepte. Prieten e acela care desi avea planuri mari pentru o anumita seara, alege sa stea cu mine pentru ca sunt bolnava sau pentru ca am nevoie de ajutor. Prieten e acela care te asculta cand vrei sa vorbesti ( nu doar te aude ), te strange in brate cand ai nevoie, te lasa sa plangi cand trebuie. Asta inseamna prietenia: dragoste neconditionata si deplina, sacrificiu, ajutor la orice ora din zi si din noapte.
Prietenia nu inseamna cuvinte dulci spuse de complezenta, cadouri oferite "pentru ca asa trebuie" sau "pentru ca si ea mi-a dat mie", nu inseamna ca atunci cand sunteti numai voi totul sa fie roz, iar cand sunteti in societate sa va evitati privirile. Prietenia nu inseamna ca daca el nu vine la mine, nici eu nu ma duc la el. Dimpotriva!!! Daca el nu vine la mine, eu ma duc de 1000 de ori la el si o fac cu drag!!! Nu astept nimic in schimb, simplul fapt ca ii sunt prin preajma e cea mai mare rasplata. Dar cati mai gandesc asa in ziua de azi?
Prezenta mea in viata altora este involuntara ( nu vreau sa incurc vietile tuturor ) sau voluntara ( mi-as dori atat de mult ca unele persoane sa imi dea voie sa le cunosc, sa le fiu alaturi oricand au nevoie, sa le fiu in preajma pur si simplu, doar ca... din pacate nu se poate ). Insa, daca e sa fac parte din viata cuiva si simt pana si cea mai mica unda din cele scrise mai sus... o sa am grija ca iesirea mea sa fie facuta atat de incet si atat de tacuta... incat cel din viata caruia am plecat nici nu-si va da seama ca nu mai sunt acolo cu adevarat ( adica din tot sufletul ). Fizic voi fi, dar sufleteste va fi inchisa aceasta poarta cu atat de multe lacate, incat va fi nevoie de multi ani si de multa dragoste ca sa pot deschide macar unul.
Cand e vorba sa aleg eu viata celui in care as vrea sa intru, poate ca as accepta anumite situatii. Insa daca e vorba de cineva care mi-a solicitat prezenta in mod expres si isi bate joc de ea, nu va mai avea parte de astfel de bucurii.
Aveti grija de ceea ce aveti, aveti grija cum folositi ceea ce aveti, aveti grija... pentru ca intr-o zi acel ceva va disparea atunci cand va e lumea mai draga si tot ce va va mai ramanea va fi intrebarea: "cum s-a intamplat asta?"
Eu imi doresc prieteni cu care sa imi petrec timpul, nu doar sa ne intalnim din cand in cand. Imi doresc sa avem discutii fata in fata, nu pe mess. Imi doresc sa facem lucruri impreuna, care sa ne lege si mai mult. Imi doresc intelegere cand am nevoie de ea, pentru ca si eu la randul meu sa o pot oferi. Imi doresc sa fii alturi de mine, nu sa imi arunci firmituri din ceea ce a mai ramas din timpul tau petrecut cu ceilalti. Nu imi doresc sa fiu prioritatea ta numarul unu, dar vreau sa ma convingi ca iti pasa si de mine. Crezi ca am prea multe pretentii? Tot ce e posibil, dar la tine te-ai uitat ca sa vezi daca nu le intrec ale tale pe ale mele? Sa nu crezi ca iti voi cersi vreodata prietenia, daca ar fi sa aleg, te prefer o fiinta uracioasa dar sincera, decat dulce si inselatoare.
Intre timp, sa ne concentram asupra putinelor lucruri frumoase din aceasta viata...